Protecția Consumatorului Constanța, în control la magazinele second hand din județ

În perioada 01-11.11.2022, în cadrul unei tematici naționale, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța a desfășurat o serie de acțiuni de control, pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare, în domeniu, în magazinele ce comercializează articole second – hand.
         
Astfel, au fost controlate 9 astfel de magazine, iar, pentru neregulile constatate, comisarii CJPC Constanța au aplicat următoarele sancțiuni:
  • 18 amenzi contravenționale, în valoare totală de 58.000 lei
  • 6 avertismente
  • oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman a produselor nealimentare second – hand neconforme, în valoare de peste 100.000 lei.
 
Abaterile de la legislație constatate de comisarii CJPC Constanța, în timpul controalelor, s-au referit la:
  • neprezentarea dovezii efectuării operațiilor de sortare lunară a produselor expuse la comercializare
  • lipsa evidenței lunare scrise a intrărilor și a ieșirilor produselor second-hand
  • aplicarea unei practici comerciale înșelătoare prin afișarea unui preț special/produs, fără a exista la comercializare produse cu asemenea preț sau afișarea unei țări de origine a produselor diferită de cea existentă în documentele de proveniență a mărfii
  • neprezentarea dovezii efectuării operațiunilor de curățare, dezinfecție și dezinsecție
  • lipsă afișării prețurilor de vânzare
  • neprezentarea Registrului unic de control
  • prezentarea unei oferte promoționale de reducere a prețului produselor fără a exista informații privind perioada de desfășurare a acesteia
  • lipsă avizului referitor la programul de funcționare emis de Primăria municipiului Constanța.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Protecția Consumatorului Constanța, în control la o firmă din Băneasa. Produse expirate și mizerie

03 Mar 2023 986

LIVE VIDEO+ TEXT Ce măsuri vor lua autoritățile în județul Constanța de Sărbătorile de Iarnă (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Dec 2022 1289

Control amplu la tarabele de la Târgul de Crăciun Constanța. Comisarii au găsit dezastru (GALERIE FOTO)

10 Dec 2022 5302

Amendă de 10.000 de lei și oprire temporară, până la remedierea deficiențelor, pentru un restaurant din Vadu, județul Constanța

01 Dec 2022 2141

Constanța Restaurantul Delfinul, închis definitiv de Protecția Consumatorului (GALERIE FOTO)

19 Nov 2022 12349

Gândaci și produse expirate la un restaurant din Constanța!

18 Nov 2022 4633

Data de expirare, modificată din pix... la propriu! Ce au găsit comisarii de la Protecția Consumatorului la un magazin din Constanța

02 Nov 2022 2133

Ciolan de porc expirat 10 unități prestatoare de servicii de catering din județul Constanța, verificate de Protecția Consumatorilor (VIDEO)

12 Oct 2022 1672

Magazinul LIDL din Constanța, care avea propunere de închidere pentru 6 luni, va fi redeschis

02 Sep 2022 1971

CJPC Constanța. Câte magazine LIDL au fost controlate și care punct de lucru are propunere de închidere pentru 6 luni

25 Aug 2022 3942

Peste 400 kg de pește și fructe de mare vor fi distruse. Urmau să ajungă în restaurantele din Constanța (GALERIE FOTO)

27 Jun 2022 1177

Protecția Consumatorilor Nereguli grave la două supermarketuri din Constanța. S-au retras de la comercializare mai multe alimente (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Feb 2022 13059

#Dobrogea143 Horia Constantinescu, comisar șef adjunct la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

29 Nov 2021 2044

#alegerilocale2020 Horia Constantinescu (PPU-SL) își lansează programul electoral, în fața Bisericii Sf. Mina (LIVE TEXT+VIDEO)

28 Aug 2020 2237

Horia Constantinescu, șeful Protecției Consumatorilor din Constanța, precizări despre controalele de la Eforie Nord

07 Aug 2020 2006