Protest fără precedent în Constanţa! „Nu mai vrem copii traumatizaţi fizic sau psihic în grădiniţe“

„NU mai vrem copii traumatizaţi fizic sau psihic în grădiniţe. NU mai vrem copii abuzaţi de către persoane ce ar trebui să fie «a doua mamă» pentru ei (…) Vrem copii cu miros de copilărie, nu de vin şi cafea!“. Asta este ceea ce solicită mămicile din Constanţa pentru copilaşii lor, indignate de modul anevoios în care avansează procesul în care sunt judecate femeile acuzate că i-ar fi abuzat pe micuţii înscrişi la grădiniţa particulară „Micul Regat”, legându-i de scaune şi dându-le vin, să stea liniştiţi.
 
Părinţii sunt hotărâţi să meargă în număr mare la Judecătoria Constanţa, pe data de 17 iunie, când va avea loc un nou termen în procesul celor şase femei acuzate de purtare abuzivă şi complicitate la această infracţiune.
 
De altfel, este de menţionat că acesta urmează să fie cel de-al 25-lea termen în dosarul înregistrat de aproape doi ani pe rolul instanţei de judecată. În tot acest timp, persoanele acuzate că au abuzat copilaşii s-au bucurat de libertate, în timp ce micuţii şi familiile lor încă încearcă să depăşească episodul traumatizant.
 
Această situaţie le-a indignat pe mămicile din oraş, în contextul în care nu s-a ajuns la nicio soluţie, nici măcar în primă instanţă. „Cazurile acestea ar trebui trecute la «URGENT». Vinovaţii ar trebui pedepsiţi rapid, nu trimişi la plimbare. VREM SOLUŢIONAREA RAPIDĂ! VREM RĂSPUNSURI! AVEM DREPTUL SĂ AFLĂM ADEVĂRUL!“, spun iniţiatoarele protestului. 

„Puteau fi copiii noştri!“ 

De altfel, mămicile au demarat în paralel şi un protest online, o petiţie intitulată „NU abuzurilor în grădiniţe!“. „Ştim cu toţii povestea «Micul Regat». Nu din cartea de poveşti, din păcate. Ci spusă de părinţii ai căror copii au trecut prin această traumă. Haideţi să fim alături de ei în ziua procesului! Un proces ce durează prea mult! Puteau fi copiii noştri! Cazurile acestea ar trebui trecute la «URGENT»“, au scris mămicile din Constanţa în petiţia lor.
 
Mămicile îndeamnă părinţii şi cetăţenii din oraş să se prezinte în număr cât mai mare la instanţă în ziua procesului, pentru a-şi arăta susţinerea faţă de victime şi de familiile lor, dar şi pentru a solicita pedepsirea corespunzătoare a celor vinovaţi.
 

Cazul, instrumentat de Parchetul Judecătoriei

Dosarul a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, care le-au deferit instanţei pe Eliza Pufleanu, directorul centrului educaţional unde s-au înregistrat abuzurile, sub acuzaţia de complicitate la infracţiunea de purtare abuzivă, Georgiana Vierescu şi Alina Cristina Arma - îngrijitoare, Victoria Larissa Hercuş şi Irina Petre - educatoare, dar şi pe Cristina Manolache, director educativ, sub acuzaţia de purtare abuzivă. Acuzatele sunt cercetate în stare de libertate.
 

Ce spun părinţii

 
„De când aşteptăm un astfel de demers! (…) Părinţii aceia au făcut totul public şi şi-au asumat totul, pentru ca noi, restul, să nu picăm în aceeaşi capcană. Ei ne-au ajutat… e timpul să le arătăm că le suntem recunoscători! Măcar atât! Şi nu ne costă nimic“, este de părere una dintre mămici. De asemenea, părinţii spun că „nu e neapărat un protest, ci o dovadă a faptului că suntem alături de familiile care trec prin acest coşmar. Putem să intrăm în sala de judecată. Vrem ca cei care judecă acest caz să conştientizeze gravitatea faptelor acelor monştri“.
 
Petiţia iniţiată de mămicile din Constanţa poate fi semnată AICI, iar protestul va avea loc, aşa cum am menţionat mai sus, pe data de 17 iunie, la Judecătoria Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Caz șocant. Doi copii au fost abuzați sexual într-un centru de plasament. Polițiștii au deschis o anchetă

14 Jun 2018 1515

Editorial E timpul ca experţii să vorbească

28 May 2018 1950

Ce au surprins camerele video Copii bătuţi şi umiliţi la o grădiniţă din Constanţa! (II)

28 May 2018 4624

Copii bătuţi şi umiliţi la o grădiniţă din Constanţa! Detalii cu un puternic impact emoţional!

24 May 2018 10083

Exclusiv! Sentinţă definitivă în dosarul Micul Regat

23 May 2018 7688

Gata! Judecata s-a terminat! Urmează sentinţa finală în dosarul „Micul Regat“

10 May 2018 2237

Dosarul „Micul Regat“, unde mai mulţi copii ar fi fost abuzaţi, va fi redeschis azi

12 Apr 2018 1822

Copii abuzaţi la o grădiniţă privată din Constanţa! Se pregătesc audieri maraton

10 Feb 2018 4459

Dosarul „Micul Regat“, redeschis azi

09 Feb 2018 2451

Dosarul „Micul Regat“ se va judeca la anul! Cine a fost condamnat şi cine achitat în primă instanţă

20 Dec 2017 1829

Câţi bani trebuie să încaseze copiii care ar fi fost agresaţi Oficial despre condamnările din dosarul Micul Regat

22 Oct 2017 2106

Astăzi se dă verdictul în dosarul „Micul Regat“

20 Oct 2017 1942

Judecata dosarului „Micul Regat“ s-a terminat! Radiografia unui proces care a „bifat“ o premieră în Justiţia din Constanţa

23 Sep 2017 3708

Dosarul „Micul Regat“ va fi redeschis azi. Termenul cu numărul 44

21 Sep 2017 2604

Inculpatele din dosarul „Micul Regat“ vor fi audiate azi

07 Sep 2017 2053