RADET a facturat penalitati aberante de zeci de miliarde de lei

Regia Autonoma de Distributie a Energiei Termice Constanta incearca sa recupereze cadourile facute populatiei in anul electoral 2004, facturand, in mod ilegal si de-a dreptul aberant, penalitati de ordinul zecilor de miliarde catre Asociatiile de Proprietari * Specialistii RADET au urcat culmile profesionalismului, stabilind penalitatile, tocmai in baza unui act normativ al fostului guvern care stabilea scutirea de penalitati * Mai mult, OUG 5/2003, interpretata alandala de juristii regiei, a fost aplicata si retroactiv, producand dupa gandirea cu premeditare a acestora efecte din anul 2001 * Iar neregulile nu se opresc aici, din moment ce facturile au fost eliberate la sfarsitul anului trecut, dar au fost inmanate "beneficiarilor" abia in luna martie a.c. * Cum bilantul contabil pentru anul 2004 se depune in luna aprilie a.c., facturile predate cu intarziere de trei luni vor putea fi prinse in contabilitatea regiei * Pana atunci insa, zecile de asociatii de proprietari din municipiu trebuie sa reia la mana toate situatiile de plata din ultimii patru ani, sa-i gaseasca pe rau-platnicii nedovediti la timp, ba chiar pe unii sa-i scoale din morminte, pentru a-si putea achita penalitatile * Administratorii de asociatii nu-si mai vad deja capul de atata munca generata de incompetenta sefilor RADET, dar neplatita de nimeni

Mai multe asociatii de proprietari au reclamat redactiei noastre situatia aberanta in care au fost puse, dupa ce RADET a facturat penalitati pe care responsabilii regiei le-au tinut la blat in ultima perioada. Potrivit Virginiei Manole, presedinta Asociatiei nr. 748, in data de 9 martie 2005, in timp ce se afla la sediul RADET pentru a ridica factura aferenta consumului curent de energie termica, a primit si o a doua factura cu numarul 0675134, emisa de regie in data de 31 decembrie 2004 si avand scadenta la data de 30 aprilie 2005. Potrivit documentului fiscal, regia facturase "contravaloare penalitati prevederi legale si contractuale conform anexa, temei legal OUG 5/2003". Potrivit anexei, insa, ordonanta din 2003 produsese efecte incepand cu anul 2001, de cand regia calculase penalitatile pe care le pretinde la momentul de fata. Asadar, prevederile legale clamate pentru imputarea sumelor nu sunt pe deplin legale, din moment ce nici un act normativ nu poate retroactiva, nici macar in cel mai obscur stat african. In plus, OUG 5/2003 se refera la scutirea de penalitati pentru consumul de energie termica, asa incat ne este imposibil sa deducem modul in care regia a facturat penalitati in temeiul unei ordonante care sterge penalitatile. Cat priveste prevederile contractuale, Virginia Manole spune ca asociatia pe care o reprezinta are un contract semnat cu RADET-ul in anul 2000 pentru furnizarea energiei termice. La articolul 8, se mentioneaza ca neplata contravalorii consumurilor lunare atrage dupa sine o majorare de 0,5% pentru fiecare zi de intarziere, iar neachitarea sumelor datorate, inclusiv majorarile, in termen de 40 de zile atrage suspendarea contractului si debransarea. Cum in contract nu exista referiri explicite la penalitati, acestea se asimileaza majorarilor. Insa, oricum ar fi, articolul in cauza nu a fost sadit in contract doar ca o sperietoare pentru abonati, asa incat se intelege si faptul ca RADET-ul are obligatia de a sista serviciile prestate abonatilor rau-platnici, in conditiile art.8. Regia nu a sistat insa nici un contract in anul electoral 2004, dar a sistat orice operatiune de facturare a penalitatilor, probabil datorita obedientei politice a sefilor fata de fostul partid de guvernamant.

RADET a facturat penalitati pentru morti

Dupa alegeri, sefii regiei si-au dat arama pe fata, trecand la facturarea penalitatilor calculate din anul 2001 pana la sfarsitul anului 2004, in temeiul unei ordonante din 2003. Intre timp, nestiind de nici un fel de penalitate, administratorii de asociatii au dat certificate de descarcare de sarcini celor care au dorit sa-si vanda apartamentele. Colac peste pupaza, desi 2004 a fost an electoral, au mai existat si persoane care au trecut la cele vesnice. "Acum", spune Virginia Manole, "trebuie sa cautam persoanele care s-au mutat si urmasii celor decedati, ca sa le calculam penalitatile pe care le-am primit de la RADET cu intarziere de patru ani. Sau probabil ca aceste sume vor fi suportate de actualii proprietari ai apartamentelor, desi in acest caz este clar ca lor urmeaza sa li se impute o datorie pe care nu ei au facut-o. Am sesizat Uniunea Asociatiilor de Proprietari, in vederea formularii unei actiuni comune in justitie. Daca UAP-ul invoca lipsa calitatii procesuale in raport cu RADET, vom actiona si pe alte cai. Oricum, de fapt regia trebuie sa faca dovada ca sumele facturate reprezinta o creanta certa, lichida si exigibila, in conditiile in care, de regula, datoriile mai vechi de trei ani se prescriu de drept".Asociatia condusa de Virginia Manole a primit o factura de doar 18,7 milioane de lei. Locatarii blocului F1 din zona CET au insa o datorie de 85.485.699 de lei, iar cei ai blocului IV 25 din cartierul Inel II au o datorie de aproape un miliard de lei. Asociatiile care nu au primit facturi de penalizare pentru ultimii patru ani se pot numara pe degete. In rest, tot municipiul este dator vandut la RADET. Oficialii regiei isi inchipuie, probabil, ca fiecare cetatean care locuieste in blocurile innegrite din acest municipiu va plati penalitatile nedovedite decat printr-o factura emisa dupa patru ani si inmanata dupa alte trei luni. In mod curios, in cele trei luni trecute de a facturare pana la inmanarea documentului fiscal catre "beneficiari", administratorii asociatiilor au calcat de cel putin doua ori in sediul regiei, pentru a ridica facturile curente. Nici o vorba, insa, despre penalitati. In aceste conditii, exista suspiciunea ca facturile au fost "fabricate" chiar in luna martie, urmand sa fie inregistrate in contabilitatea regiei pana la data depunerii bilantului contabil pentru anul 2004, respectiv pana la sfarsitul acestei luni.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

e-Factura Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul, extinsă până la 31 mai

28 Mar 2024 704

Atenție! ANAF avertizează asupra unor mesaje false trimise în numele instituției

20 Mar 2024 619

MF lansează varianta simplificată a aplicației e-Factura. Ministrul Marcel Boloș „Este în primul rând utilă celor aproximativ 670.000 contribuabili mici care au nevoie de un format gratuit și ușor de folosit”

05 Mar 2024 524

Cumpărare directă Constanța Proiect Group va gestiona sistemul de iluminat public în Crucea (DOCUMENT)

31 Jan 2024 549

Îmbunătățiri pentru sistemul e-Factura. Anunțul Ministerului Finanțelor

18 Jan 2024 512

Ministerul Finanțelor Peste 5 milioane de facturi au fost expediate cu succes în sistemul e-Factura

11 Jan 2024 666

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloş 2,78 milioane de facturi înregistrate în sistemul e-Factura, în valoare de 16 miliarde de lei

08 Jan 2024 912

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș De modulul e-Factura depinde viitorul României pentru combaterea evaziunii fiscale

30 Dec 2023 669

Ministerul de Finanţe va începe o campanie de informare cu privire la factura electronică (VIDEO)

29 Dec 2023 891

Avertisment al ANAF! Mai multe mesaje false referitoare la RO e-Factura, transmise în numele instituției

27 Dec 2023 941

Garda Națională de Mediu Amenzi în valoare de 70.000 de lei şi sesizare penală pentru doi agenţi economici

21 Dec 2023 763

SmartBill a emis deja peste 3 milioane de e-Facturi și susține antreprenorii români în tranziția către noul sistem național de facturare e-Factura, obligatoriu din ianuarie 2024

18 Dec 2023 727

e-Factura devine obligatorie de la 1 ianuarie! Important pentru toate firmele

10 Dec 2023 1777

Termoficare Constanța Începând de vineri, 10 noiembrie, începe distribuirea facturilor asociațiilor de proprietari

09 Nov 2023 1110

În atenția beneficiarilor Cardurile de energie primite ca ajutor expiră la 27 decembrie 2023

01 Nov 2023 1525