Radu Mazăre a scăpat? Articolul care face referire la presiunile asupra justiţiei, abrogat (video)

Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, un proiect de lege prin intermediul căreia s-a abrogat articolul 276 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009. Articolul abrogat făcea referire la presiunile asupra justiţiei, iar potrivit acestuia, „fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea, de către judecător sau de organele de urmărire penală, a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legată de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a le influenţa sau intimida, se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă“.
 
Interesant este că, pe data de 15 septembrie, Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că, urmare a unor declaraţii publice făcute, la data de 12 septembrie, de primarul municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre, a formulat faţă de acesta un denunţ pentru „săvârşirea infracţiunii de presiuni asupra justiţiei, prevăzută şi pedepsită de art. 276 Cod Penal“.
 
„Denunţul a fost formulat în temeiul dispoziţiilor art. 290 combinat cu dispoziţiile art. 289 C.pr.pen. şi a fost înaintat, la data de 15 septembrie 2014, către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare. În fapt, s-au constatat următoarele: Mazăre Radu Ştefan are calitatea de inculpat în dosarul nr. 2/P/2014 aflat în faza de urmărire penală la Direcţia Naţională Anticorupţie. La data de 12.09.2014, potrivit relatărilor apărute în mass-media, la o reuniune publică a organizaţiei de partid din care face parte, Mazăre Radu Ştefan a făcut următoarele afirmaţii: «Poate să te ia cu mascaţii de la masă, cum m-a luat pe mine acum cinci luni de zile pe motiv de urgenţă şi timp de cinci luni de zile în dosarul meu să nu facă niciun act procurorii. Păi, (nr. Păi, f… în c… pe mă-ta,), când m-ai luat cu mascaţi şi ai zis că e urgenţă, că de-aia m-ai adus la DNA, că era stare de urgenţă, după aia trec cinci luni de zile fără ca tu să faci o hârtie!? De asta trebuie să-l votăm pe Ponta, ca noi care mai stăm pe aici liberi, neliberi, să trăim într-o ţară normală.» (...) Caracterul nereal al acestor afirmaţii rezultă din analiza activităţilor de urmărire penală efectuate în dosarul nr. 2/P/2014, despre care inculpatul avea cunoştinţă în urma exercitării drepturilor procesuale referitoare la accesul la dosar“, potrivit DNA.
 
Procurorii au mai susţinut că, „totodată, împrejurarea în care Mazăre Radu Ştefan a făcut aceste afirmaţii, caracterul lor public şi limbajul folosit denotă scopul urmărit de făptuitor, respectiv influenţarea şi intimidarea procurorului care efectuează urmărirea penală în cauză“.
 
În contextul celor mai sus precizate, ne putem întreba dacă Radu Mazăre a scăpat de denunţul procurorilor Anticorupţie graţie deputaţilor şi mai ales dacă abrogarea articolul 276 va permite tuturor celor vizaţi de o anchetă penală să-i înjure pe magistraţi după bunul lor plac.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

stiripesurse.roPremieră - Radu Mazăre, urmărit penal pentru intimidarea procurorilor

03 Oct 2014 1955

Bogdan Chirieac este de partea DNA-ului în denunțul împotriva lui Mazăre

16 Sep 2014 2763

După intrarea în vigoare a noului Cod Penal Mazăre, primul edil faţă de care DNA a formulat un denunţ pentru presiuni asupra Justiţiei

16 Sep 2014 3021

DNA îl denunţă pe Radu Mazăre pentru presiuni asupra justiţiei

15 Sep 2014 2101