Radu Mazăre, azi, la Înalta Curte (rechizitoriu)



Judecătorii de la Înalta Curte vor deschide azi dosarul în care Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța, a fost deferit Justiţiei alături de fratele său, senatorul Alexandru Mazăre, şi de omul de afaceri Avraham Morgenstern. În cauză, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au cerut şi obţinut arestarea preventivă în lipsă a omului de afaceri Elan Schwartzenberg
 
La termenul de azi, judecătorii de la Înalta Curte vor verifica măsura preventivă a controlului judiciar sub imperiul căreia se află Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța.
 
Amintim că acest dosar, denumit generic al Campusului „Henri Coandă“, a fost instrumentat de Dana Ana, procuror al DNA Bucureşti. Radu Mazăre este bănuit de luare de mită şi de fals în declarații (trei infracțiuni). Alexandru Mazăre este bănuit de complicitate la luare de mită şi de fals în declarații (trei infracțiuni). În sarcina lui Avraham Morgenstern s-a reţinut săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Elan Schwartzenberg este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la dare de mită.


 
Radu Ştefan Mazăre este judecat în patru dosare, toate fiind instrumentate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie:
 
1 - „Retrocedările din Constanţa“
 
2 - „Terenurile din Mamaia“, în care a fost deferit Justiţiei, în aprilie 2015, alături de Sorina-Gina Hortolomei-Moscu
 

3 - Cel în care este „coleg“ cu fostul viceprimar al Constanţei Gabi Stan, cu omul de afaceri Sorin Strutinsky, dar şi cu alte persoane, printre ele aflându-se cinci salariaţi ai Primăriei Constanţa. Cauza a fost trimisă spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie la finele anului trecut.
 
4 - Dosarul Campusului Social „Henri Coandă“, unde Radu Mazăre a fost trimis în judecată (1 aprilie 2016) alături de Alexandru Mazăre, senator în Parlamentul României, şi de omul de afaceri Avraham Morgenstern.

Citeşte şi 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecătorii resping cererea lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, de liberare condiţionată! (MINUTĂ)

17 Apr 2024 919

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, află miercuri dacă va fi eliberat condiționat!

16 Apr 2024 3751

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 650

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 617

Administrația Chițac, proces pe 10.000 de euro cu Mazăre, Nicușor și Fundația Fantasio! Judecătorii s-au retras pentru deliberări

02 Apr 2024 594

Fotoreportaj Constanța Pasarela emblematică din Mamaia, abandonată și inaccesibilă turiștilor (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 816

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 809

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 608

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 831

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1397

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1095

Proces pe vila în care a stat Mazăre! Dosarul, amânat pentru studierea actelor depuse

13 Feb 2024 947

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1464

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)

07 Feb 2024 1662

Radu Mazăre jr., la ceas aniversar! A schimbat prefixul

31 Jan 2024 1308