Eveniment

Radu Mazăre şi Avraham Morgenstern, în atenţia judecătorilor Dragomir şi Şelaru (document)

Ilie Iulian Dragomir, judecător al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, a deschis, ieri, dosarul în care trebuie să se stabilească cât timp va rămâne sub control judiciar Radu Ştefan Mazăre, primarul municipiului Constanţa.
 
Edilul-şef este cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru luare de mită şi fals în declaraţii, în Dosarul Campusului Social „Henri Coandă“. Tot aici, afaceristul israelian Avraham Morgenstern este suspectat de dare de mită, iar Alexandru Mazăre, senator al României, fratele lui Radu Mazăre, de complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii. De menţionat că, tot ieri, judecătorul Valentin Horia Şelaru, de la Curtea Supremă, a analizat plângerea formulată de Avraham Morgenstern împotriva controlului judiciar, măsură preventivă sub care se află în cauza mai sus precizată. Aproape de închiderea ediţiei, Dragomir a trimis dosarul lui Mazare la Directia Nationala Anticoruptie. Amintim că, într-o altă cauză, Morgenstern este cercetat pentru că nu ar fi înregistrat în mod corespunzător veniturile obţinute din trei contracte încheiate cu Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului Public şi Privat Constanţa şi Confort Urban SRL Constanţa, în sumă totală de peste 150 de milioane de lei, şi că nu ar fi înregistrat facturile fiscale aferente acestor venituri, emise de societatea Shapir Structures SRL. Prejudiciu calculat este de peste 10 milioane de euro. 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.