Rămas bun, domnule general Constantin Zeca! A murit unul dintre cei mai cunoscuţi oameni ai armatei române de dinainte şi de după Revoluţia din decembrie 1989


 
  • Slujba de înmormîntare va avea loc azi, 20 iulie 2022, începând cu ora 12.00, la Biserica Sf. Împărați Constantin și Elena (Capela Militară). Înhumarea la Cimitirul Central Constanța. 
 
A murit generalul Constantin Zeca, cel care mai bine de un deceniu a fost președintele Filialei Județene Constanța „Horia Macellariu“ a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere! Slujba de înmormîntare va avea loc azi, 20 iulie 2022, începând cu ora 12.00, la Biserica Sf. Împărați Constantin și Elena (Capela Militară). Înhumarea la Cimitirul Central Constanța.
 
Generalul Constantin Zeca s-a retras din activitatea militară pe 5 aprilie 2005, ultima sa funcţie fiind cea de comandant al Comandamentului 9 Operaţional Dobrogea, dar a rămas în activitate, cum se spune. A fost ales în funcţia de preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, iar în aprilie 2009 a fost reales în această funcţie.  
 
Potrivit clubulamiralilor.roConstantin Zeca s-a născut la data de 15 ianuarie 1949, în comuna Reviga, judeţul Ialomiţa.
 
Studii:
 
Academia Militară, Facultatea de Arme Întrunite şi Tancuri, Secţia Arme Întrunite, 2 ani 1978;
Curs postacademic profil unic, şase luni, Academia Militară, 1980;
Curs postacademic comandanţi de regimente, trei luni, Făgăraşi, 1981;
Curs postacademic superior de strategie şi artă operativă, zece luni, Academia Militară, 1989;
Curs limba engleză, trei luni, Academia Navală, 1999;
 

Funcţii îndeplinite:
 
 Comandant pluton şi companie infanterie, la Regimentul 34 Mecanizat „Constanţa”, Topraisar, 1968-1976;

Ofiţer elev în Academia Militară, 1976-1978;
Şef Birou Operaţii şi Pregătire de Luptă la Regimentul 34 Mecanizat „Constanţa”, 1978-1980;
Lector la Catedra de Strategie şi Artă Operativă din Academia Militară, 1980-1981;
Şef de stat major al Regimentului 34 Mecanizat, „Constanţa”, 1981-1982;
Comandant al Regimentului 34 Mecanizat, „Constanţa”, 1982-1985;
Şef de stat major al Diviziei 9 Mecanizată „Mărăşeşti”, 1985-1989;
Şef de stat major al Diviziei 18 Mecanizată „Decebal”, Timişoara, cu delegare de comandant de divizie, 1989-1990;
Şef de stat major al Diviziei 9 Mecanizate, 1990-1992;
Comandant al Diviziei 9 Infanteriei Marina, 1992-1994;
Comandant al Corpului 9 Armată „Mărăşeşti” şi locţiitor al Comandantului Marinei Militare pentru Infanteria Marină, 1994-2000;
Comandant al Comandamentului Operaţional Întrunit „Dobrogea”, 2000-2005;
 
Trecut în rezervă conform Legii 80/1995 şi a Decretului Preşedintelui României nr.A/S-210/2005, 16 Martie 2005.
 
Grade militare:
 
Sublocotenent, 1968;
Locotenent, 1970;
Locotenent major, 1974;
Căpitan, 1979;
Maior, 1982;
Locotenent colonel, 1988;
Colonel, 1990;
General maior, 1993;
General maior, cu două stele, 2005;
General locotenent, trei stele, 2008.
 
Distincţii, decoraţii
 
Medalia „Meritul Militar”, clasa a II-a, 1975;
Medalia „Meritul Militar” clasa I-1980;
Ordinul „Meritul Militar” clasa a III-a-1985;
Ordinul „Medtul Militar” clasa aII-a-1990;
Ordinul „Meritul Militar” clasa I-1995;
Ordinul „Virtutea Militară” în grad de ofiţer cu însemne pentru militari-2002, pentru merite deosebite în restructurarea şi modernuizarea forţelor armate, pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor încredinţate şi pentru eforturile depuse în îndeplinirea criteriilor de compatibilitate cu armatele statelor membre NATO, 2002.
Emblema de Onoare a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, 2009;
Medalia „Pentru consolidarea frăţiei între arme”- Republica Moldova.
 
Publicaţii:
 
„Acţiunea forţelor militare pentru gestionarea situaţiilor de criză în Zona de Operaţii de Sud-Est”în Gândirea Militară Românească nr.2/2001;
„Consideraţii privind metodologia pregătirii şi executării transferului de autoritate în situaţii de criză şi pe timp de război în Zona de Operaţii de Sud-Est” în G.M.R. nr.1/2002;
„Informaţia- factor de putere în războiul modern” în G.M.R. nr.4 şi 5/2002;
„Partricularităţi în pregătirea şi executarea transferului de autoritate în Zona de Operaţii de Sud-Est” G.M.R. 4/2003,
„Particularităţi în organizarea şi ducerea operaţiei de apărare, întrunite, în Zona de Operaţii de Sud-Est”la Sesiunea de comunicaţii ştiinţifice- Academia Militară-2004
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Generalul de aviație Gheorghe Constantin, cetățean de onoare al Constanței, a plecat dintre noi (galerie foto)
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța CN APM SA. Lucrări de ignifugare a podului clădirii Gării Maritime (DOCUMENT)

13 Apr 2024 460

Justiție Constanța Euro Audit Service SRL, obligată de instanță să achite CN APM Constanța cheltuielile de judecată

03 Apr 2024 504

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 664

Portul Constanța a cumpărat lapte praf. Vezi pentru ce sumă (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 473

Știri Portul Constanța CN APM cumpără consultanță pentru proiectul de extindere a drumului dintre Poarta 7 și podul nou de la Agigea, la intersecția cu drumul dintre Poarta 9 și Poarta 8 (DOCUMENT)

20 Mar 2024 551

Pureships Services SRL, din Constanța, va repara navele multifuncționale Sela și Noema ale Administrației Porturilor Maritime! (DOCUMENT)

18 Mar 2024 464

20,14 milioane de euro! Repartizarea profitului din Portul Constanța pe 2022, decisă la Tribunal! Instanța s-a retras pentru deliberări

03 Mar 2024 950

CN APM SA Constanța cumpără servicii de reparații al șalupei Sirius 1

02 Mar 2024 533

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța anunță licitație pentru lucrări de foraj orizontal dirijat (DOCUMENT)

01 Mar 2024 733

Compania Naționala Administrația Porturilor Maritime SA Constanța în proces cu două firme. Dosarul, pe rolul Tribunalului

01 Mar 2024 631

Licitații Constanța CN APM SA, închiriere de pilotine cu echipaj pentru transportul pilotului la navă (DOCUMENT)

28 Feb 2024 513

Licitații Constanța CN APM Constanța investește în servicii de legătorie a documentelor (DOCUMENT)

27 Feb 2024 614

Investiție de peste de 7,5 milioane euro în Portul Constanța CN APM SA continuă demersurile pentru înființarea unui parc fotovoltaic

25 Feb 2024 837

Vizat, Portul Midia! Administrația Porturilor Maritime Constanța a atribuit cu contract important (DOCUMENT)

24 Feb 2024 786

Licitații Constanța Primăria Istria, contract de peste 4,6 milioane de euro pentru înființarea sistemului de canalizare în Nuntași și Istria! Ce firme și l-au adjudecat (DOCUMENT)

15 Feb 2024 823