Eveniment

„Recensământ” 2014 Cine sunt şefii serviciilor speciale de la Constanţa

Structură mai degrabă unică pe ţară, Serviciul Crimă Organizată Port Constanţa, înfiinţat în luna august 2010, este condus de comisarul-şef Nicolae Bărbuceanu
 
În ţara celor şapte servicii secrete, sunt demne de atenţie şi structurile speciale care acţionează în fiecare judeţ. Cu o existenţă recunoscută şi cu o activitate mai mult sau mai puţin la vedere, astfel de instituţii veghează la buna desfăşurare a vieţii sociale în urbe. În ceea ce priveşte judeţul Constanţa, este de menţionat că aici regăsim cel puţin zece astfel de servicii. ZIUA de Constanţa face un aşa-numit recensământ al persoanelor aflate în fruntea instituţiilor care, dintr-o postură sau alta, ne supraveghează viaţa.
 
La Constanţa, la fel ca în multe alte judeţe din ţară, avem aproximativ zece structuri speciale care ies în evidenţă, dintre care unele relativ recent înfiinţate, de la intrarea în vigoare a noilor coduri - cel penal şi cel de procedură penală. Astfel, o trecere în revistă de început de an a conducerii acestor servicii ne arată că în fruntea Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa, aflat în subordinea Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, se află comisarul-şef George Dorel Popa, fost şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. În ce priveşte structura judeţeană a Serviciului Român de Informaţii, aceasta este condusă de Valentin Ceapă, adus de la SRI Galaţi, în 2012, pentru o durată de patru ani. Oficiul Judeţean de Telecomunicaţii Speciale Constanţa, aflat în subordinea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, este condus de ani buni de colonelul inginer Adrian Arghir, în timp ce la comanda Serviciului Judeţean Anticorupţie constănţean, din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, este comisarul-şef Mircea Voicu, care a câştigat postul prin concurs. Serviciul Acţiuni Speciale Constanţa, fostul DIAS, se află sub comanda comisarului-şef Tudorel Dogaru, în timp ce Brigada de Combatere a Crimei Organizate Constanţa i-a revenit comisarului-şef Cornel Georgian Mototolea.
 
Structuri unice în ţară
 
Nu în ultimul rând, structură mai degrabă unică pe ţară, Serviciul Crimă Organizată Port Constanţa, înfiinţat în luna august 2010 şi aflat în subordinea directă a Direcţiei de Combatere a Crimei Organizate din cadrul Inspectoratului General de Poliţie al României, este condus de comisarul-şef Nicolae Bărbuceanu. Făcând referire la structurile aduse în lumină prin noile coduri, este de menţionat că, recent, în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa a fost înfiinţat Biroul Supravegheri Judiciare, care se ocupă de monitorizarea persoanelor arestate la domiciliu. La conducerea acestei structuri se află comisarul Liviu Checiu, fostul şef al Secţiei 1 Poliţie Constanţa. Relativ recent, şi conducerea Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Constanţa a fost schimbată, iar acum la comanda departamentului se află comisarul-şef Nicolae Simion. Nu în ultimul rând, Biroul Control Intern, tot din IPJ, este condus de comisarul-şef Ovidiu Tudorel Zamfir.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Trebuie să începem o discuţie, despre pensii, cu asociaţiile cadrelor militare în rezervă, de la Interne, servicii secrete, MApN"

10 Aug 2018 18298

Cine şi cum ne mai interceptează Detalii din sistemul „băieţilor cu ochi albaştri“. Realitate versus mituri

28 Jul 2018 2475

Proiect. Ratele la casă ale poliţiştilor şi militarilor, subvenţionate de stat

07 Mar 2018 7776

Revista presei locale

16 May 2016 1522

#Panama_Papers. Inginerii financiare, spălări de bani sau trafic de orfane pentru sex

04 Apr 2016 1756

Orele „moarte“ ale mascaților Când (NU) pot trece pragul infractorilor

27 Dec 2015 1617

Judecătorii îi cer socoteală lui Iohannis privind implicarea SRI în justiție

09 Dec 2015 1269

SRI ”Servicii secrete străine controlează comunitatea maghiară din România”

07 Oct 2015 920

Servicii secrete străine acţionează în România?

04 Oct 2015 845

SRI avertizează din nou românii să fie vigilenți

05 Sep 2015 921

Ştiripesurse.ro SRI, avertisment cu privire la serviciile secrete străine. Românii să fie vigilenţi!

27 Aug 2015 1258

Stiripesurse.ro Şeful unui serviciu secret din România, dus de urgenţă la spital

15 Aug 2015 1364

Traian Băsescu „Președintele greșește că și-a pus apropiați șefi de servicii secrete”

03 Jul 2015 921

Klaus Iohannis Eduard Hellvig, noul șef SRI

19 Feb 2015 1034

The Daily Telegraph NSA are dovezi că fostul spion Alexandr Litvinenko a fost omorât de serviciile secrete ruse

24 Jan 2015 964