"Rechinii albi" isi iau zborul spre Afganistan

Ceremonialul de plecare a militarilor Batalionului 341 Infanterie din Topraisar, la prima misiune in Afganistan, are loc astazi, incepand cu ora 11.00, in cazarma unitatii. "Rechinii albi", cum mai sunt cunoscuti militarii dobrogeni, vor participa timp de sase luni la operatiunea "Enduring Freedom". Acestia vor inlocui in teatrul de operatiuni, situat in apropiere de Kandahar, Batalionul 151 Infanterie "Lupii Negri" din Iasi. La festivitati au fost invitate personalitati militare si civile din Ministerul Apararii Nationale, precum si oficialitati de pe plan local. Desi este prima operatiune in Afganistan, militarii aflati in subordinea colonelului Vasile Vreme au experienta altor trei misiuni efectuate in Kosovo. Acestia urmeaza sa paraseasca tara in doua etape. Astfel, pe 23 decembrie va pleca prima transa, din care vor face parte in special cei ce se ocupa de logistica, in timp ce grosul trupei va decola in luna ianuarie. Cei 400 de infanteristi vor fi transportati in teatrul de operatiuni cu doua avioane Hercules C 130, puse la dispozitie de Fortele Aeriene. Cu doar cateva zile inainte de plecarea acestora, a avut loc un incident neplacut in care au fost implicati cinci dintre militarii care urmeaza sa plece in misiune. Acestia au luat parte la o altercatie intr-o discoteca din localitatea Topraisar, fara urmari prea grave, dar care totusi a intrat in atentia Parchetului Militar. Momentan, inca nu s-a luat o decizie in privinta celor cinci, insa se pare ca acest fapt nu le va afecta plecarea in misiune. In cazul in care celor in cauza li se va interzice plecarea, exista rezerve si vor fi imediat inlocuiti, astfel ca nu va fi afectat contingentul, au declarat reprezentantii unitatii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 312

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 429

Cumpărări directe Constanța În satul Moșneni, comuna 23 August, se va construi un teren de sport multifuncțional (DOCUMENT)

16 Apr 2024 653

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. CS Peștera a câștigat cu 12-0

15 Apr 2024 1174

Cumpărări directe Constanța Alsar Pro Construct SRL a bifat trei contracte cu Primăria Grădina în valoare de peste 300.000 lei (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 426

Constanța „Nu te vom uita!“. Competiție memorială în amintirea celui ce a fost Paul Cămui, antrenorul de volei decedat la numai 27 de ani

14 Apr 2024 976

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 1043

ACS Marina aduce la Constanța 4 titluri europene la Ju Jitsu (GALERIE FOTO)

10 Apr 2024 833

Încălțăminte sport contrafăcută în valoare de 6.000.000 lei, reținută de inspectorii vamali în portul Constanța Sud

10 Apr 2024 372

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 847

Primăria Cumpăna, județul Constanța, demarează proiectul „Consolidare, Extindere, Modernizare, clădire corp A – Liceul Tehnologic Nicolae Dumitrescu, Cumpăna”

09 Apr 2024 536

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. AS Viișoara - Constructorul Topraisar, meci cu zece goluri

08 Apr 2024 1205

Sambo Sportivele de la CSM Constanța, pe podium la Cupa Mondială (GALERIE FOTO)

08 Apr 2024 413

Primăria Valu lui Traian, județul Constanța, a cumpărat mobilier pentru sala de sport (DOCUMENT)

06 Apr 2024 1273

1.200 de liceeni din judeţul Tulcea participă la Târgul educaţional „Student #UDJG"

03 Apr 2024 424