Regata, inclusă în calendarul competiţional al Federaţiei Române de Yachting Participare internaţională la Regata „Cupa Copilului" de pe Lacul Techirghiol

regata_techirghiol.jpgLa doar un an de la lansarea competiţiilor de yachting pe lacul Techirghiol, Clubul Nautic Român pregăteşte cea de-a II-a ediţie a regatei „Cupa Copilului", într-o formulă competiţională de excepţie.

Competiţia, care se va desfăşura între 26 şi 29 mai, va alinia la start cel puţin 40 de ambarcaţiuni din clasele Optimist, Cadet, Zomm 8 şi Laser 4,7. „Până în prezent, şi-au anunţat participarea şapte cluburi din Constanţa şi Bucureşti şi în premieră au confirmat înscrierea în concurs, cu două echipaje de Optimist, colegii de la „Morskii Klub", din Balcik. Avem surpriza, astfel, că de la a doua ediţie a concursului nostru, ce figurează în calendarul competiţional al Federaţiei Române de Yachting, să capete deschidere internaţională", a declarat preşedintele Clubului Nautic Român, Dan Mihăescu.

Potrivit programului competiţiei, în perioada 26 - 27 mai este programată sosirea şi înregistrarea competitorilor, şedinţa tehnică şi un antrenament pe Lacul Techirghiol. În cele două zile de concurs sunt programate şase regate, pe podium urmând să urce cei mai buni sportivi la categoriile Optimist băieţi, Optimist fete, Optimist începători - 2011, Cadet, Zoom 8 şi Laser 4,7. De asemenea, Clubul Nautic Român va acorda o cupă celui mai bun sportiv de la clasa Optimist şi Trofeul Copilului clubului cu cele mai bune rezultate.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Prescripție Tribunalul Constanța a încetat procesul față de Pufleanu Dumitru și Ian Prod 2000 SRL! Dosarul, în apel

18 Jan 2024 1169

Avertizări de vreme rea, în Regatul Unit Vânt puternic, ploi și ninsori provocate de furtuna Gerrit

26 Dec 2023 846

LIVE de la Constanța Fotoreportaj. Portul Constanța se transformă într-un regat magic al lebedelor în luna decembrie! (FOTO+VIDEO)

07 Dec 2023 1191

Parc fotovoltaic la Ovidiu! Anunțul Agenției pentru Protecția Mediului Constanța

25 Nov 2023 1222

#citeșteDobrogea Istrate Micescu și legătura sa cu Dobrogea

05 Apr 2023 3322

A fost celebrată pentru prima oară ziua mondială a matematicii. Ce alte evenimente au marcat ziua de 14 martie

14 Mar 2023 1111

Judecător nou la Tribunalul Constanța! Iată cine este și ce dosare cunoscute a judecat

20 Jan 2023 2787

#citeșteDobrogea Unele aspecte referitoare la portul Constanța în perioada interbelică

11 Jan 2023 1649

Aniversări la Tomis în 2022 (III) 110 ani de la prima participare a dobrogenilor la alegeri parlamentare

31 Dec 2022 1262

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Athénée Palace Hilton, locul ce păstrează parfumul Bucureștilor de odinioară, când timpul avea mai multă răbdare (FOTO)

30 Dec 2022 1477

Patriarhul Daniel „Biserica Ortodoxă Română a avut un rol important în susținerea soldaţilor români, cărora preoții militari le-au insuflat curajul şi bărbăția“

10 May 2022 1155

IICC, de Ziua Regalității „Națiunea română a găsit în permanență puterea de a nu uita însemnătatea rolului pe care l-a avut și îl va avea Casa Regală în istoria Românie“

10 May 2022 1019

Cartea zilei Un regat întrețesut - Thaerem Mafi

26 Mar 2022 1501

14 martie 1950. FBI emite o listă cu o parte dintre cei mai căutați infractori

14 Mar 2022 1283

Cartea zilei Ileana, Principesa României - Diana Mandache

02 Mar 2022 1087