Retea de dealeri de hasis, destructurata de Operatiunea Ciocolata

Alţi şase studenţi suspectaţi a fi dealeri de narcotice pe piaţa universitară constănţeană au căzut în plasa anchetatorilor, în urma continuării operaţiunii codificate „Ciocolata". Poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul BCCO Constanţa, sub coordonarea procurorilor DIICOT constănţeni, au reuşit prinderea în flagrant a altor şase tineri, în timp ce încercau să plaseze mai multe grame de haşiş pe piaţa constănţeană.

Potrivit anchetatorilor, depistarea şi prinderea dealerilor a fost posibilă în urma continuării monitorizării zonelor pe care tinerii din mediul şcolar le frecventează. Primii studenţi depistaţi de autorităţi au fost constănţenii Aurelian Antonov, de 20 de ani, şi Toma Popescu, de 21 de ani. Cei doi au fost prinşi în flagrant, pe 23 noiembrie, în jurul orei 23.00, având asupra lor circa zece grame de haşiş, pe care intenţionau să le vândă în schimbul sumei de 500 de lei. În urma cercetărilor, s-a stabilit că tinerii procuraseră drogurile de la un anume Dănuţ Cristian, un tânăr de 26 de ani, cunoscut drept Creţu.

Suspectul a fost depisat şi el, după numai două ore, fiind prins în flagrant pe bulevardul Tomis, unde, împreună cu Mircea Ene, de 27 de ani, N.P., de 24 de ani, şi Vlad Mariean, de 21 de ani, toţi din Constanţa, încerca să vândă aproximativ 50 de grame de haşiş. Drogurile erau ascunse în autoturismul în care se aflau cei patru, iar în urma controlului corporal efectuat asupra lui Vlad Mariean, s-au mai descoperit alte zece grame de haşiş.

Iniţial, tinerii au susţinut că haşişul era destinat consumului propriu, însă, pe măsură ce anchetatorii găseau cantităţi tot mai mari de droguri, suspecţii au schimbat „placa" şi s-au declarat uimiţi de cele descoperite, afirmând că nu ştiau de existenţa întregii cantităţi de haşiş ascunsă în maşină.

În plus, poliţiştii au mai găsit, în acelaşi autoturism, şi un cântar digital, care prezenta urme de haşiş. În urma Operaţiunii Ciocolata, Aurelian Antonov, Toma Popescu, Dănuţ Cristian şi Vlad Mariean s-au ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, care se pedepseşte cu închisoare de la trei la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

miezuu

11 Feb, 2010 06:54

o sa fac o gorneta dintr o suta de euro si o sa ti o bag in funduletz daca mai esti obraznic

Articole asemanatoare

Trafic de cannabis și hașiș în Sibiu! Suspecții au fost reținuți (FOTO)

06 Jul 2023 980

DIICOT Patru persoane reținute pentru trafic de droguri de mare risc

17 Dec 2020 1747

Surrpiză la frontieră. Ce au descoperit polițiștii de frontieră în pantofii unui tânăr care a vrut să intre în România

27 Mar 2018 1460

Polițiștii de la Antidrog au descins peste petrecăreții de la Sunwaves! Au fost prinși 10 bărbaţi care vindeau droguri de mare risc

22 Aug 2016 4919

Procurorii DIICOT au făcut un flagrant. Iată rezultatul

27 May 2016 2726