Nicusor Constantinescu- DNA 2014

„„Retrocedările din Constanţa”, la cel de-al 47-lea termen de judecată

Curtea de Apel Bucureşti redeschide, mâine, dosarul cunoscut generic „Retrocedările din Constanţa”.

Cauza a fost trimisă spre judecare, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în 2008, când 37 de persoane, printre care Radu Mazăre şi Nicuşor Daniel Constantinescu, au fost deferite justiţiei în legătură cu presupusa restituire şi atribuire „nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză”. Procurorii DNA mai spun că „a fost cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane euro (din care 77,77 milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro prejudiciu în dauna municipiului Constanţa. Dosarul se află la cel de-al 47-lea termen de judecată. În şedinţa trecută, judecătorii din Bucureşti au amânat cauza având în vedere imposibilitatea prezentării avocaţilor pentru Radu Mazăre (primarul municipiului Constanța), Cristian Borcea (fost acţionar al lui Dinamo), Emil Dragoș Săvulescu, Georgică Giurgiucanu, Alin Dima (evaluator), Cristina Budei (notar public), Nicușor Constantinescu (preşedinte Consiliu Judeţean Constanţa), Andrei Sozansky (funcţionar al Primăriei Constanţa), Claudia Cealera (funcţionar al Primăriei Constanţa), Ruxandra Darie (notar public), Luminiţa Călătoru (angajată a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa), Sonia Stanciu (angajată a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa).

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DNA, prima reacţie oficială Val de nemulţumiri după condamnarea din dosarul fundaţiilor Thalia şi Fantasio

22 May 2018 1215

Un nou dosar! DNA Constanţa l-a trimis în judecată pe Nicuşor Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean

17 May 2018 1217

După opt achitări Nicuşor Constantinescu, fostul şef al CJC, a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare

05 May 2018 3919

Nicuşor Constantinescu, fostul şef al CJC, a fost condamnat azi la opt ani de închisoare cu executare

04 May 2018 17646

Mazăre, Constantinescu, Strutinsky și Cârciog, asociați în Xenoti SRL, chemați la ședință. Care este ordinea de zi

04 May 2018 776

Revizuirea dosarului CMZ, respinsă. Mai mulţi judecători au formulat cereri de abţinere

27 Apr 2018 849

Nicușor Constantinescu la judecată cu Consiliul Județean Constanța. Ce au dispus magistrații de la Tribunalul Constanța

13 Apr 2018 1033

Cine va judeca cererea lui Nicuşor Constantinescu privind revizuirea dosarului CMZ

31 Mar 2018 669

Ce spune legea despre achitarea definitivă a lui Nicuşor Constantinescu

26 Mar 2018 1723

Avem decizia oficială! Nicuşor Constantinescu, achitat în dosarul în care a fost condamnat iniţial la şase ani de închisoare

23 Mar 2018 5064

Elicopter prăbuşit în lacul Siutghiol. Ce au decis judecătorii de la Tribunalul Constanţa

08 Mar 2018 657

Hotărâre definitivă Nicuşor Constantinescu, obligat să achite Consiliului Judeţean peste 400.000 de lei

05 Mar 2018 1467

Pronunţarea într-unul dintre dosarele lui Nicuşor Constantinescu, stabilită pentru luna viitoare

25 Feb 2018 682

Curtea Supremă a luat o nouă decizie în dosarul în care mai mulţi directori din CJC au fost condamnaţi

13 Feb 2018 1186

Cadastrarea judeţului Constanţa, în colimatorul procurorilor Anticorupţie. Cine a ajuns la judecată. Unde este dosarul

12 Feb 2018 1348

Insolvenţa Xenoti SRL, amânată pentru luna mai. Firma este controlată de Mazăre, Strutinsky, Constantinescu şi Cârciog

30 Jan 2018 1040

Dosarul care a cutremurat CJC şi mediul de afaceri din Constanţa, redeschis

26 Jan 2018 1898

Un nou termen în dosarul fundațiilor ”Thalia” și ”Fantasio”

19 Jan 2018 522

Consiliul Judeţean Constanţa, o nouă victorie împotriva lui Nicuşor Daniel Constantinescu

18 Jan 2018 1544

Cazul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol. Ce au decis judecătorii

12 Jan 2018 1371

Veste proastă pentru Nicuşor Constantinescu! Consiliul Judeţean Constanţa l-a chemat la judecată în alte cinci dosare

10 Jan 2018 2473

Dosarul Fundaţiilor „Thalia“ şi „Fantasio“, amânat

14 Dec 2017 522

Peste 70 de ani de închisoare pentru mai mulţi directori din Consiliul Judeţean şi afacerişti din Constanţa. Dosarul, amânat pentru 2018

13 Dec 2017 4483

Cererea lui Nicuşor Constantinescu de revizuire a dosarului CMZ a fost respinsă

09 Dec 2017 941

Decizie la Tribunalul Constanța în cazul cererii de revizuire a dosarului în care Nicușor Constantinescu a fost condamnat la 5 ani de închisoare

08 Dec 2017 867

Cadastrarea judeţului Constanţa, la mâna judecătorilor. Ultima decizie a magistraţilor

08 Dec 2017 964

Judecătorii redeschid azi dosarul „Geotop“, privind cadastrarea judeţului Constanţa

05 Dec 2017 927

Afacerişti din Constanţa şi directori din CJC, condamnaţi în primă instanţă la peste 70 de ani de închisoare. Înalta Curte a amânat cauza

14 Nov 2017 2819

Dosarul fundaţiilor Thalia şi Fantasio, amânat

09 Nov 2017 650

Tribunalul Constanţa a anulat două hotărâri de Consiliu Local. Sunt vizate locuinţe colective. Cine sunt proprietarii (galerie foto + documente)

08 Nov 2017 4296

Nicuşor Constantinescu, condamnat la şase ani de închisoare. Dosarul, amânat pentru 2018

07 Nov 2017 1169

Unul dintre dosarele lui Nicuşor Constantinescu, redeschis azi în Bucureşti

03 Nov 2017 889

Judecător nou pentru Nicuşor Constantinescu!

02 Nov 2017 1345

Dosarul elicopterului prăbușit în lacul Siutghiol, redeschis azi la Tribunalul Constanța

31 Oct 2017 638

Procurorul Andrei Bodean și dosarul care a zguduit Consiliul Județean Constanța Peste 70 de ani de închisoare. Cine și pentru ce perioadă a fost condamnat. Procesul, amânat

28 Oct 2017 6026

Judecata în dosarul „Geotop“, privind cadastrarea judeţului Constanţa, a început cu o amânare

12 Oct 2017 792

Dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol, redeschis azi la Tribunalul Constanţa

03 Oct 2017 1669

Nicusor Constantinescu, veste buna de la DNA Constanța

30 Sep 2017 3628

Victorie definitivă pentru Nicuşor Constantinescu! A câştigat un proces la Înalta Curte. Fusese declarat incompatibil

28 Sep 2017 5625

Oficial. Cererea lui Nicuşor Constantinescu de revizuire a dosarului CMZ se întoarce la Tribunalul Constanţa

26 Sep 2017 1389

70 de ani de închisoare pentru mai mulţi directori din Consiliul Judeţean şi afacerişti din Constanţa. Ultima decizie a judecătorilor

26 Sep 2017 7604

Unul dintre dosarele lui Nicuşor Constantinescu, amânat Adrian Gâmbuţeanu, fostul şef al RAJDP Constanţa, nu s-a putut prezenta la proces

25 Sep 2017 1176

Nicuşor Constantinescu vrea revizuirea dosarului CMZ Curtea de Apel Constanţa se pronunţă mâine

20 Sep 2017 1012

Nicuşor Constantinescu vrea revizuirea dosarului în care a fost trimis la închisoare. Ce vor analiza azi judecătorii

14 Sep 2017 1199

Dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol, redeschis. Şedinţa începe la ora 13.00, la Tribunalul Constanţa

06 Sep 2017 980

Se caută un expert evaluator. Acesta va evalua activele Xenoti SRL, firmă controlată de Mazăre, Constantinescu, Strutinsky şi Cârciog

02 Sep 2017 1808

Nicuşor Constantinescu, azi la Curtea de Apel Constanţa. Ce s-a discutat şi când va avea loc pronunţarea

31 Aug 2017 1016

Nicuşor Constantinescu, obligat să achite Consiliului Judeţean peste 400.000 de lei. Primul termen în apel, 29 septembrie

31 Aug 2017 694

Judecătorii analizează azi cererea lui Nicuşor Constantinescu de întrerupere a executării pedepsei

24 Aug 2017 1909

Sentinţa care a zguduit Consiliul Judeţean Constanţa! Nicuşor Constantinescu, 15 ani de închisoare, în primă instanţă. Curtea Supremă s-a pronunţat ieri. Iată decizia!

11 Aug 2017 14026