Reuniune a Asociației Comunelor și Orașelor din România, filiala Constanța. Despre ce se discută (GALERIE FOTO+VIDEO)



 
 
Astăzi, 21 decembrie are loc o întrunire a Asociației Comunelor și Orașelor din România, la sediul Bibliotecii Județene Constanța.
 
Ordinea de zi vizează prezentarea problemelor administrației locale, ce vor fi cuprinse în Actualizarea Acordului de Parteneriat dintre Ministerul Dezvoltării și AcoR.
 
Un alt aspect vizează parteneriatul dintre Filiala Județeană Constanța AcoR și 16 instituții publice din județul Constanța cu privire la încheierea unui protocol în vederea implementării proiectului "Îmbunătățirea serviciilor corecționale din România prin implementarea principiului normalității -4 NORM-ality". Proiectul face parte din programul de finanțare "Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021" , Program Justiție.
 
 








Pe ordinea de zi se află și aderarea comunelor Ciocârlia, Cobadin și Gârliciu din județul Constanța la sistemul de cooperare privind activitatea de audit public intern.
 
Pe ordinea de zi a întrunirii se află și prezentarea Planului de audit public intern pentru anul 2022 și a planului multianual de audit public intern pentru anii 2022- 2024.
 
Au loc și discuții diverse.

Mai multe detalii în ediția de mâine, 22 decembrie a cotidianului ZIUA de Constanța, 
 
 








În anul 2021, filiala județeană a Asociației Comunelor din România a împlinit 17 ani de existență.
 
Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a fost aleasă președinte al Asociației Comunelor din România, filiala județeană Constanța, pentru încă un mandat .
 
Aceasta se află la conducerea ACORA de ceva timp.
 
Amintim că, la data de 3 martie 2021  au avut loc alegeri în Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România – filiala județeană Constanța Consiliul director este format din nouă persoane Mariana Gâju este președintele ales al filialei județene


Pe 3 martie 2021, la sediul Bibliotecii Județene Constanța, în sala de conferințe, a avut loc ședința de Adunare Generală a Asociației Comunelor din România – filiala județeană Constanța, cu invitați de la organizația centrală. Ordinea de zi a avut prioritate alegerae Consiliului Director.








În urma dezbaterilor, au fost propuși și aleși nouă membri, din rândul candidaturilor propuse, pentru Consiliul Director. Astfel, conform alegerilor, președintele filialei județene Constanța este Mariana Gâju – primarul comunei Cumpăna. Președinte executiv a fost numit Gheorghe Manta, primarul de la Chirnogeni. Prim-vicepreședinte a fost numit Cristian-Maricel Cîrjaliu, primarul din Agigea. Vicepreședinți sunt Anica Tufă, primarul din Gârliciu și Iulian Tudorache, primarul din Crucea. Secretar general a fost numit Mihai Soare, edilul din Siliștea, iar secretar a fost numită Gabriela Iacobici, primarul de la Grădina. Niculae Dragomir – primarul de la Ostrov, și Stelian Gheorghe – primarul din Topraisar vor fi membri în cadrul Consiliului Director.
 
 
Viziunea și valorile Asociației Comunelor din România


 
A proape de oameni şi împreună cu oamenii la rezolvarea treburilor publice locale.
 
 
 
C apacitatea de dezvoltare a unui parteneriat durabil cu celelalte structuri asociative ale administraţiei publice locale în vederea promovării a ceea ce ne este comun, fără să renunţăm la ceea ce ne diferenţiază, astfel încât să atingem standardele de dezvoltare impuse de integrarea europeană.
 
 
 
O ferirea posibilităţii pentru fiecare comună din cadrul asociaţiei noastre de a-şi construi şi afirma identitatea locală în spaţiul naţional, european şi nu numai.
 
 
 
R esponsabilitatea şi unitatea în diversitate, chezăşia succesului nostru.
 
 
Despre A.Co.R.
 
Asociaţia Comunelor din România a fost înfiinţată în anul 1997, ca o asociaţie de autorităţi locale, având ca membri comunele din România. Numărul membrilor A.Co.R. este de 1750 comune, din toate judeţele României. Asociația acoperă 87% din teritoriul țării și 48% din populație, acționând în teritoriu prin intermediul filialelor județene (dintre care 39 au personalitate juridică). Asociaţia Comunelor din România este persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, neguvernamentală şi apolitică, creată cu scopul de a reprezenta în mod unitar comunele membre, constituită în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 264/2005.
Asociaţia Comunelor din România a fost declarată ca fiind de utilitate publică prin Hotărârea Guvernului nr. 156 din 13 februarie 2008.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiune de plantare de copaci la Cumpăna. Ce mesaj a transmis primarul Mariana Gâju (VIDEO)

15 Apr 2024 380

Comunitatea musulmană a comunei Cumpăna a participat la tradiționala Cină de Iftar – Masa Prieteniei

08 Apr 2024 583

Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, la ceas aniversar

26 Mar 2024 2559

ZIUA LIVE Mariana Gâju (PSD) – „Nu sunt adepta compromisurilor pentru a promova. O femeie trebuie să se gândească la demnitatea ei”! (VIDEO)

08 Mar 2024 870

Eveniment de gală la Restaurant Zorile Primăria Cumpăna organizează o petrecere dedicată femeilor din localitate! (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Mar 2024 928

ZIUA LIVE O femeie trebuie să lupte mai mult decât un bărbat pentru a ocupa un post important în politică? ( FOTO+VIDEO)

08 Mar 2024 580

LIVE Text Mariana Gâju, alături de membrele OFSD, celebrează femeile la Spitalul Județean Constanța (FOTO+VIDEO)

08 Mar 2024 850

Știri Constanța Parteneriatul ”Cumpăna Verde” debutează cu activități de plantare puieți de copaci la Cumpăna (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 618

ZIUA LIVE O femeie trebuie să lupte mai mult decât un bărbat pentru a ocupa un post important în politică?

07 Mar 2024 990

LIVE Text Femeile social-democrate, în frunte cu Mariana Gâju, prezente la Căminul pentru persoane vârstnice Constanţa (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 843

Femeile social-democrate, în vizită la Căminul pentru persoane vârstnice Constanţa

06 Mar 2024 591

OFSD la ceas de sărbătoare 1000 de femei social-democrate petrec la Constanța! (FOTO+VIDEO)

03 Mar 2024 1332

Vești bune pentru locuitorii din Cumpăna, județul Constanța! A fost avizat favorabil nodul rutier Cumpăna A4

29 Feb 2024 6734

Știri Constanța Un pas important pentru învățământul din Cumpăna. Contract semnat pentru furnizarea de mobilier, materiale didactice și echipamente digitale

27 Feb 2024 723

Primăria Cumpăna Locuitorii comunei, în anotimpul iubirii. Spectacol extraordinar de Dragobete

25 Feb 2024 597