Rezervorul-torta

Portul, la un pas de dezastru

Cinci muncitori au fost raniti, iar unul a fost accidentat mortal in urma unei puternice deflagratii care s-a produs, ieri dimineata, la unul dintre rezervoarele societatii comerciale Oil Terminal, amplasat in dana 69 a Portului Constanta * La locul evenimentului au fost deplasate sase ambulante si 20 de autospeciale pentru stins incendiu, inclusiv masini pentru descarcerare * Socul exploziei s-a simtit la toate cladirile de pe faleza municipiului, detunatura fiind resimtita inclusiv la Tuzla, care se afla la circa 20 de kilometri de locul sinistrului * Flacarile produse de incendiu se inaltau la cateva zeci de metri, iar dara de fum foarte dens se intindea spre largul marii pe cativa kilometri lungime * In rezervorul cu o capacitate de 5.000 de metri cubi se mai aflau, in momentul exploziei, circa trei sute de tone de reziduuri petroliere, iar in imediata apropiere a acestuia, cele doua rezervoare mai aveau depozitate inca aproape opt mii de tone de substante extrem de volatile * Cei sase oameni implicati in accident, dintre care patru se aflau pe capac, iar doi pe o scara laterala, sunt angajati ai societatii Cyltoon Const Invest si efectuau o serie de lucrari pregatitoare pentru vopsirea capacului rezervorului * Printre cauzele probabile ale producerii dezastrului se ia in calcul o scanteie produsa de la o scula neomologata cu care se curatau petele de rugina de pe capac sau de la flacara cu care s-a aprins o tigara * Aceasta explozie are loc la numai cinci saptamani de la o alta asemanatoare, care s-a produs la fabrica de beton celular autoclavizat, tot din Constanta

Cinci persoane au murit, iar o alta a murit, in urma unei puternice explozii, urmate de un violent incendiu care s-a produs, ieri dimineata, in jurul orei 08.00, la rezervorul 20 al Depozitului 3, ce apartine SC Oil Terminal. Flacarile au ajuns, la un moment dat, la peste 50 de metri inaltime, iar fumul foarte dens se intindea pe mai multi kilometri pe mare. Vopsitorii Dorin Pana si Sorin Chiriac, in varsta de 28 de ani, respectiv 34 de ani, primul din Cumpana, ultimul din Constanta, precum si instalatorul Dorulet Mateescu, in varsta de 51 de ani, au fost, raniti, fiind transportati cu ambulantele la Urgenta Spitalului Judetean, iar Radu Nicolaescu, sudor, in varsta de 25 de ani, a decedat, in ciuda eforturilor depuse pentru resuscitarea sa. Doi dintre angajati nu au fost internati, deoarece ranile acestora au fost superficiale. Cei sase muncitori, angajati ai societatii comerciale Cyltoon Const Invest SRL din Constanta, efectuau lucrari de curatire si vopsire exterioara a rezervorului inmatriculat cu numarul J-20 cu o capacitate de 5000 de metri cubi si in care se aflau circa trei sute de tone de reziduuri petroliere. La un moment dat, probabil din cauza lovirii capacului pe care muncitorii il pregateau pentru vopsire cu o scula neomologata sau din cauza aprinderii unei tigari, s-a produs explozia care i-a zburat efectiv pe cei patru oameni la cativa metri de bazin. Pentru stingerea focului au fost mobilizati peste o suta de pompieri, fiind deplasate 20 de masini de stins incendiu apartinand CN APMC si Brigazii "Dobrogea", precum si sase ambulante, care au intervenit pentru preluarea ranitilor. Tot aici au venit imediat membrii comisiei pentru prevenirea dezastrelor, lucratori ai Politiei Transporturi, procurori, precum si angajati ai Agentiei de Protectia Mediului, ai Inspectoratului Teritorial de Munca, alti specialisti. Zeci de pompieri au actionat pentru limitarea efectelor incendiului, dar si pentru stingerea acestuia. Pericolul extinderii focului era cu atat mai mare cu cat, la numai cativa metri de bazinul aprins, in care se aflau circa trei sute de tone de reziduuri petroliere, mai erau inca doua bazine la fel de mari, intr-unul aflandu-se peste 3.500 de tone de kerosen, iar in celalalt, mai mult de patru mii de tone de benzina pentru export. Rezervorul incendiat se afla, de asemenea, in mijlocul mai multor bazine-tampon, continand tot felul de substante care mai de care mai inflamabile, si tocmai de aceea pompierii au aruncat cu apa asupra tuturor celor care s-ar fi putut supraincalzi si exploda. Incendiul, pentru lichidarea caruia s-au folosit zeci de tone de spumogen si apa, a fost stins in totalitate dupa mai mult de trei ore de la declansare, insa patru autospeciale ale pompierilor au ramas in apropierea rezervorului pana astazi dimineata, pentru a putea interveni in cazul unei eventuale reaprinderi a reziduurilor. Martorii oculari ne-au declarat ca, in momentul exploziei, au crezut efectiv ca a venit sfarsitul lumii, zgomotul fiind extrem de puternic, iar suflul a fost simtit pana la Tuzla, care se afla la aproape 20 de kilometri distanta. Potrivit declaratiei lui Gheorghe Negreanu, directorul societatii comerciale Oil Terminal, bazinul avea o vechime de 34 de ani, iar paguba inregistrata se ridica la cateva zeci de miliarde de lei, mai ales ca rezervorul, compus, printre altele, din tot felul de instalatii specifice, este confectionat si din table groase, cu dimensiuni cuprinse intre 16 si 25 de milimetri. Pentru elucidarea cauzelor care au condus la producerea sinistrului s-a constituit o comisie mixta formata din procurori, reprezentanti ai Agentiei de Protectia Mediului, politisti, angajati ai ITM, cu aceasta ocazie urmand a se stabili si pagubele produse. La societatea comerciala Oil Terminal este pentru prima data cand are loc un astfel de eveniment. Aceasta explozie are loc la numai cinci saptamani dupa cea care s-a produs la societatea comerciala CELCO SA, in care o autoclava a sarit in aer, in urma unei defectiuni la una din valvulele de siguranta.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 503

IGPR Infotrafic Circulație îngreunată pe DN 2

22 Apr 2024 204

Accident rutier în zona Taberei Năvodari! Două autoturisme, implicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 751

„Suntem cu 2 Mai puțini“ Manifest organizat în Piața Ovidiu din Constanța în memoria celor doi tineri uciși în tragicul accident de la 2 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 834

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 682

Accident rutier în Eforie Nord, județul Constanța. O mașină a ieșit de pe carosabil și a intrat în peretele unei case

20 Apr 2024 899

În județul Sibiu Un șofer băut a lovit un polițist rutier, aflat în timpul controlului. Ce alcoolemie i-a fost găsită

20 Apr 2024 441

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de la Sibioara

20 Apr 2024 924

Infotrafic Circulația rutieră este oprită pe DN 22, pe ambele sensuri de mers, din cauza accidentului de la Sibioara, județul Constanța

20 Apr 2024 621

UPDATE Accident rutier la Sibioara, județul Constanța. Una din victime a fost preluată de elicopterul SMURD (Galerie FOTO)

20 Apr 2024 2812

Știri Constanța Un șofer băut a provocat un accident rutier pe bulevardul Lăpușneanu. Trei mașini au fost avariate

20 Apr 2024 781

Știri Constanța Accident în Valu lui Traian. Un șofer băut a accidentat o femeie pe trecerea de pietoni

19 Apr 2024 639

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe DN 1

19 Apr 2024 372

UPDATEAccident în dreptul Hanului Morilor, județul Constanța. O mașină a părăsit carosabilul

19 Apr 2024 663

Județul Constanța Șofer condamnat la închisoare după ce a fugit de la locul accidentului. Ce pedeapsă a primit bărbatul

18 Apr 2024 548