Romanian Grand Prix 2009, intre 28 si 30 august

Class 1 World Powerboat Championship s-a încheiat in Dubai, la mijlocul lunii decembrie, într-un ton foarte optimist, anunţă site-ul www.power-marine.ro.

Oficialii concursului au anunţat că pe calendarul competiţional vor mai apărea trei noi locaţii, iar o a patra va fi anunţată în 2010. Noutăţile au fost aduse de managerul general al IOTA (International Offshore Team Association), Marco Sala. În 2009 vor fi organizate etape noi in Alicante (Spania), Stresa (Italia) şi Emiratele Arabe Unite. „Suntem încântaţi să vă putem anunţa întregul calendar din 2009 ", a declarat Sala. „Interesul continuu faţă de acest campionat din partea unor ţări li organizaţii din toată lumea ne demonstrează puterea acestui sport", a continuat managerul general al IOTA. Marco Sala a anunţat, de asemenea, ca Sanya City, Hainan, China, va găzdui prima etapa a campionatului din 2010, şi a confirmat ca IOTA purtat discuţii cu organizaţii din Ucraina precum şi din alte locaţii de pe glob care îşi doresc să găzduiască o etapa Class One.

CALENDAR PROVIZORIU 2009

23 - 25 aprilie QATAR GP - Doha
14 - 16 mai EGYPTIAN GP - Porto Sokhna
5 - 7 iunie SPANISH GP - Alicante
3 - 5 iulie RUSSIAN GP - Moscow
17 - 19 iulie NORWEGIAN GP - Arendal
28 - 30 august ROMANIAN GP - Constanta
4 - 6 septembrie UKRAINIAN GP - (tba)
2 - 4 octombrie ITALIAN GP - Stresa
3 - 5 decembrie UAE GP - tbc
11 - 13 decembrie UAE GP - tbc


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU Giurgiu Admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă

24 Apr 2024 164

Poliția RomânăSe organizează o nouă sesiune de admitere în cele 2 unități de învățământ postliceal ale Poliției Române- Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mu

24 Apr 2024 189

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială Nr. 29 „Mihai Viteazul” scoate la concurs două posturi de îngrijitor. Iată ce trebuie să faci

24 Apr 2024 239

Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Constanţa angajează. Detalii

22 Apr 2024 744

Angajări Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează medic specialist. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 431

Fost consilier local din Văcăreni, Tulcea, angajată ulterior în Primăria Văcăreni, proces la Constanța cu Agenția Națională de Integritate (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 507

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Sunt posturi vacante la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral

21 Apr 2024 828

Polițistă din cadrul IPJ Constanța, medaliată cu aur la Campionatul național de tenis de masă al MAI

20 Apr 2024 626

Ministerul Apărării Naționale, prin Unitatea Militară 02311 Constanța angajează! Ce post este scos la concurs

20 Apr 2024 7267

Caută un loc de muncă? Liceul Tehnologic ”Nicolae Dumitrescu” Cumpăna, județul Constanța angajează

19 Apr 2024 718

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia scoate la concurs un post vacant. Detalii

19 Apr 2024 527

Este necesară o vechime de 6 ani și 6 luni Ce post scoate la concurs Universitatea „Ovidius” Constanța

19 Apr 2024 765

Spitalul Municipal Mangalia, județul Constanța angajează asistent medical pentru Secția Obstetrică ginecologie

18 Apr 2024 563

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 680

Angajări Constanța Ce post scoate la concurs Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord

18 Apr 2024 623