Salturile betivanilor

Consumul de alcool duce la accidente grave

De 1 Mai, doi barbati au cazut in cap din cauza bauturii * Daniel Cornea a alunecat intr-o groapa din padurea de la Valu lui Traian * Valeriu Lisman a cazut de pe o platforma din Portul Constanta * Ambii erau intr-o stare avansata de ebrietate

Sarbatoarea traditionala de 1 Mai a facut, ca in fiecare an, noi victime in randul consumatorilor de alcool. La Spitalul Clinic Judetean Constanta, in sectia Reanimare, a fost internat, miercuri seara, Daniel Cornea din localitatea Valu lui Traian. El este agent de paza la SC Agip SRL si a suferit un accident grav pe fondul consumului excesiv de alcool. Tanarul se afla in padurea din comuna si, la un moment dat, din neatentie, fiind baut, a cazut intr-o groapa de aproximativ 2,5 metri adancime. Imediat, cetatenii care l-au observat au chemat ambulanta, care l-a transportat de urgenta la spital. Dupa ce i s-a acordat primul-ajutor, a fost transferat in sectia Terapie Intensiva cu diagnosticul politraumatism prin cadere de la 2,5 m si traumatism cranio-cerebral acut deschis. Ieri, Cornea a fost transferat in sectia Neurochirurgie, unde va mai ramane o perioada sub supraveghere medicala. In prezent, starea lui este in afara oricarui pericol. Tot pe 1 Mai, la numai doua ore dupa internarea tanarului, la Spitalul Clinic Judetean a fost adus Valeriu Lisman, in varsta de 56 de ani, care a fost gasit in incinta Portului Constanta, langa o platforma de aproximativ patru metri inaltime. Se pare ca barbatul a cazut de pe platforma, fiind si el in stare avansata de ebrietate. Ambulanta l-a adus la spital in sectia Resuscitare, unde i s-a stabilit diagnosticul, fiindu-i acordat primul-ajutor. Dupa ce a fost transferat in sectia Terapie Intensiva cu traumatism cranio-cerebral acut deschis, fracturi costale, el a fost operat de urgenta fiindu-i extras un hematon sutural. Barbatul se afla si in prezent in stare de coma profunda. Medicii spera ca, in urmatoarele 24 de ore, Valeriu sa iasa din coma si sa fie transportat in sectia Neurochirurgie, unde va ramane o vreme sub supraveghere medicala.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 548

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 753

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 823

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 561

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 733

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 633

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 809

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1472

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 683

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 508

Cumpărări directe Constanța În satul Moșneni, comuna 23 August, se va construi un teren de sport multifuncțional (DOCUMENT)

16 Apr 2024 733

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. CS Peștera a câștigat cu 12-0

15 Apr 2024 1278

Cumpărări directe Constanța Alsar Pro Construct SRL a bifat trei contracte cu Primăria Grădina în valoare de peste 300.000 lei (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 447

Constanța „Nu te vom uita!“. Competiție memorială în amintirea celui ce a fost Paul Cămui, antrenorul de volei decedat la numai 27 de ani

14 Apr 2024 1061

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 1087