Salvamontiștii intervin salvarea unei persoane care s-a rănit pe un traseu turistic din zona Cantonului Bratei (GALERIE FOTO)

 
Imagine de la eveniment, foto: Facebook/ Salvamont Romania-Dispeceratul National SalvamontÎn urma unui apel primit astăzi 19-06-2022, in jurul orei 11:00 din partea Dispeceratului Unic 112, echipa Salvamont Salvaspeo Dâmbovița a fost solicitata să intervină.

Din informațiile primite, persoana accidentată, se afla pe traseul turistic ce face legatura între Podul cu Flori si Cantonul Bratei, prezentând un traumatism la nivelul membrului inferior, fiind în imposibilitate de a se deplasa.

O echipă formată din 5 salvatori montani de la Baza Pestera a plecat spre locul mai sus indicat, ajungând la victima într-o oră.

Aceasta prezentă dureri în zona maleolara externă și internă cauzate de o alunecare pe o porțiune abruptă a traseului. Am imobilizat piciorul cu ajutorul atelelor și am transportat victima cu targa UT 2000 către Cantonul Bratei unde a fost predată unei ambulanțe din cadrul SMURD Fieni., transmit reprezentanții Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont



În momentul de față este la Spitalul Judetean Targoviste și se află în afara oricărui pericol.
Imagine de la eveniment, foto: Facebook/ Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont
Datorita zonei accidentate, efectelor vremii din ultima perioadă, transportul victimei a fost unul dificil și a durat o oră jumate.

Serviciul Public Județean Salvamont Salvaspeo Dâmbovița este prietenul de nădejde cand este vorba de siguranța voastră în munți. Pentru o intervenție mai rapidă și pentru o mai bună localizare în cazul în care aveți nevoie de noi, vă recomandăm să folosiți aplicația SALVAMONT și aplicația APEL 112.

Telefoane utile:

-Salvamont Salvaspeo Dâmbovița: 0726.686.685
-Dispeceratul Național Salvamont: 0725.826.668 ( 0salvamont), mai transmite sursa citată. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Constanța Mai multe autobuze circulă pe traseu deviat în Stațiunea Mamaia. Anunțul CT BUS

11 Mar 2024 585

Știri Constanța CT BUS. Linia 47M a fost deviată la cap linie Mamaia

03 Mar 2024 507

Afaceri Constanța Unicul asociat al societății Turist Mar SRL a decedat. Cine a preluat firma

26 Feb 2024 2120

Maramureș Intervenție complexă a Salvamont pentru a recupera o turistă străină accidentată pe Creasta Cocoșului, în Munții Gutâi

09 Feb 2024 623

Tribunalul Neamț s-a pronunțat legat de Regulamentul parcărilor din Constanța (MINUTA)C

02 Feb 2024 3934

Regulamentul parcărilor din Constanța, decis în Neamț! Judecătorii amână pronunțarea

18 Jan 2024 712

Jandarmeria Caraș-Severin A rămas împotmolit în zăpadă după ce a vrut să traverseze pârtia cu mașina, pentru a-și lăsa bagajul direct la hotel

07 Jan 2024 730

Un turist a murit după ce a căzut de pe munte, în Bucegi

10 Dec 2023 999

Judecătorii din Neamț au anulat definitiv o amendă dată de Poliția Locală Constanța, pentru parcare!

19 Nov 2023 1158

Un turist francez este căutat de salvamontiști în Munții Bucegi

30 Oct 2023 909

Imobiliare Noc Constant SRL poate ridica un hotel cu alimentație publică în Mamaia

17 Oct 2023 843

CTBus Constanța De la 1 octombrie se suspendă liniile 100M, N100M

29 Sep 2023 1379

Accident naval în Delta Dunării Turistul german dispărut în Deltă, a fost găsit

20 Sep 2023 1468

Accident naval în zona localității Mila 23 Tulcea Căutările turistului german dispărut în Deltă, reluate în această dimineață

18 Sep 2023 1137

Știri Constanța IPJ Constanța dezvăluie detalii despre moartea bebelușului de la Eforie (VIDEO)

17 Sep 2023 15861