Sapte ani de inchisoare pentru o sacosa de struguri

Patru tineri, dintre care trei sunt frati, au fost condamnati la ani grei de inchisoare, fiind acuzati de talharie * Unul dintre inculpati, Orhan Amis, a sustinut ca, in momentul incidentului de la Medgidia, era plecat la Bucuresti, deoarece "specialitatea" sa este ciorditul din buzunare, si nicidecum furatul de struguri

Patru tineri au fost condamnati, ieri, la pedepse grele de inchisoare de catre judecatorii de la Tribunalul Constanta deoarece in cursul anului trecut au sustras prin violenta cateva kilograme de struguri. Potrivit sentintei penale, Selatin Amis a fost condamnat la sapte ani si zece luni de inchisoare, Ismail Amis la sapte ani si trei luni de detentie, iar Orhan Amis si Mihai Encica la sapte ani de inchisoare, toti fiind acuzati de talharie. Asa cum reiese din actul de inculpare, acestia sunt acuzati ca, in noaptea de 24 spre 25 august 2003, au participat la sustragerea mai multor kilograme de struguri din una dintre fermele apartinand SC "Fruvimed" SA Medgidia. Conform anchetatorilor, in momentul in care au fost surprinsi de paznicii din cadrul acestei unitati furand struguri, pentru a-si asigura scaparea, intrusii au inceput sa arunce cu pietre, spargand parbrizul unei masini parcate pe o alee a unitatii. La randul lor, pentru a-i retine, paznicii au folosit armamentul din dotare, tragand focuri de avertisment. In urma acestor focuri nu s-au inregistrat victime si nici pagube materiale. Dosarul acestora s-a solutionat la Tribunalul din Constanta, iar in urma cercetarilor judecatoresti magistratii au stabilit ca acestia sunt vinovati de fapta pentru care au fost trimisi in fata instantei. In timpul procesului penal, Orhan Amis a declarat ca nu se considera vinovat de fapta care i se imputa, spunand ca, in momentul in care s-a petrecut incidentul, el era plecat la Bucuresti, deoarece "specialitatea" sa este ciorditul din buzunare, si nicidecum furatul de struguri. Cu toate acestea, cei patru au primit pedepse destul de grele pentru fapta comisa, in timp ce alti inculpati din alte cauze penale, acuzati de consum de stupefiante sau luare de mita, sunt "gratulati" cu pedepse a caror executare este suspendata. Sentinta nu este definitiva si mai mult ca sigur va fi atacata cu apel de catre inculpati la instanta superioara.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 348

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 430

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 450

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 484

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 552

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 408

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 324

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 537

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 684

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 679

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 577

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 825

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 637

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 626

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 568