Sărbătoarea Sfintei Marii, în siguranţă

În fiecare an, la data de 15 august, în toate porturile şi oraşele de la Dunăre şi mare, dar şi pe toate navele maritime şi fluviale se sărbătoreşte Ziua Marinei Române, care este şi Ziua Forţelor Navale.

În acest context, în perioada premergătoare sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului şi pe timpul acesteia vor avea loc ceremoniale militare, manifestări religioase şi cultural artistice, inclusiv în aer liber, cu participarea unui public numeros şi un aflux important de persoane spre localităţile şi zonele turistice şi de agrement, ce impun adoptarea unor măsuri şi activităţi specifice de către poliţiştii constănţeni.
Pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică pe timpul manifestărilor religioase prilejuite de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului „Sfânta Maria” au fost mobilizaţi în total 140 de poliţişti din cadrul IPJ Constanţa, dintre care 73 de poliţişti de siguranţă publică, 15 de investigaţii criminale şi 52 de poliţişti rutieri care vor acţiona în vederea fluidizării traficului rutier pe principalele artere de circulaţie dar şi în zona lăcaşelor de cult pentru evitarea ambuteiajelor.
De asemenea, 95 de poliţişti de la transporturi, vor intensifica în această perioadă acţiunile de patrulare în staţiile de cale ferată şi pe trenurile de călători, în vederea combaterii tâlhăriilor, furturilor de şi din bagaje, cât şi din buzunare.
Totodată aceştia vor acţiona cu navele din dotare pe Dunăre şi pe Canal Dunăre Marea Neagră pentru a asigura buna desfăşurare a manifestărilor în zonele de competenţă şi pentru siguranţa cetăţenilor.

La nivel naţional, peste 11.000 de poliţişti vor acţiona, în medie, zilnic, atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor necesare asigurării unui climat public de ordine şi siguranţă, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în localităţile unde se vor desfăşura manifestări religioase, culturale şi artistice. Din totalul poliţiştilor aflaţi în misiune, peste 7.300 sunt de la structurile de ordine publică, 1.730 de la rutieră, 790 de la investigaţii criminale, peste 600 de la Poliţia Transporturi, peste 270 de la investigarea fraudelor, 87 de la structurile de arme, explozivi şi substanţe periculoase, restul fiind de la alte formaţiuni.
Totodată, pentru prevenirea faptelor antisociale, zilnic, vor acţiona aproape 5.000 de patrule, aproximativ 1.777 dintre acestea fiind auto, iar 3.058 pedestre.

Structurile de poliţie transporturi vor asigura patrularea, în medie, a 400 de trenuri de călători, cu precădere pe rutele către staţiunile montane şi litoral, a 332 de staţii şi triaje de cale ferată, pentru combaterea tâlhăriilor, furturilor de / din bagaje şi din buzunare, precum şi a 15 aerogări internaţionale şi naţionale. Totodată, 86 de trenuri de marfă vor şi însoţite, pe durata deplasării, de către poliţişti.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 18 aprilie 2024?

18 Apr 2024 626

Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța „Sărbătoare luminată – Concert de Paști” va fi pus în scenă în seara de vineri, 26 aprilie 2024

17 Apr 2024 436

Calendar ortodox, 13 aprilie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

13 Apr 2024 2632

Calendar ortodox 12 aprilie 2024. Ce mare sfânt este pomenit vineri

12 Apr 2024 894

Credincioșii musulmani sărbătoresc, timp de trei zile, Ramazan Bayram

10 Apr 2024 3307

UDTR Etnicii turci încheie luna Sfântă Ramazan

09 Apr 2024 790

Calendar ortodox. 7 aprilie - Pomenirea sfântului mucenic Caliopie

07 Apr 2024 463

Calendar ortodox, 5 aprilie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

05 Apr 2024 1552

Calendar ortodox 27 martie 2024. Ce sărbătoare este azi?

27 Mar 2024 1473

Sărbătoare mare pentru creștini! „La Buna Vestire a început legătura Cerului cu pământul“ (VIDEO)

25 Mar 2024 594

Ce sărbătoare importantă este astăzi, 25 martie, în calendarul ortodox?

25 Mar 2024 5149

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 24 martie 2024, în ajunul Bunei Vestiri?

24 Mar 2024 1963

Ce sărbătoare este în calendarul ortodox, la data de 21 martie 2024?

21 Mar 2024 1246

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 18 martie 2024?

18 Mar 2024 884

Calendar ortodox, 16 martie 2024. Pomenirea sfântului mucenic Sabin egipteanul

16 Mar 2024 830