Scandal in Coiciu

coiciu.jpgLocuitorii cartierului constănţean Coiciu s-au trezit sâmbătă seara cu două maşini pline de agresori puşi pe harţă. Întâmplarea s-a petrecut în jurul orei 21.30, când cetăţenii care locuiesc pe strada Semănătorului au primit „vizita" neaşteptată a două autoturisme străine din care au coborât mai mulţi indivizi cu aspect fioros şi în mod evident puşi pe harţă.

Îngroziţi, oamenii au sunat la 112. Ţinta agresorilor era însă bine stabilită. Cei zece indivizi s-au îndreptat glonţ spre geamurile unui apartament situat la numărul 24 şi au început să arunce în ele cu tot felul de pietre şi bolovani găsiţi pe jos. Atacul nu a durat mai mult de câteva minute. Până la sosirea echipajelor de poliţie ale Secţiei 2, indivizii se urcaseră deja în jeep-urile cu care veniseră şi părăsiseră împrejurimile. Poliţiştii au stabilit că ţinta atacului a fost apartamentul lui Nermin Amet, de 38 de ani, o cetăţeană de etnie rromă din Constanţa. Vizibil afectată de cele întâmplate, femeia nu a vrut să depună plângere împotriva atacatorilor şi a refuzat să facă orice fel de declaraţii sau să ofere relaţii care să conducă la identificarea agresorilor. Totuşi, oamenii legii au reuşit să obţină informaţii potrivit cărora scandalul ar fi început mai întâi într-un bar şi apoi ar fi continuat pe strada Semănătorului, după ce agresorii o urmăriseră pe femeie până acasă. Femeia nu este prietenă cu indivizii şi nici nu are legături cu alte nume mai mult sau mai puţin cunoscute ale lumii underground constănţene. În aceste condiţii, identificarea şi tragerea la răspundere a celor responsabili va fi cu atât mai dificilă cu cât locuitorii de pe strada Semănătorului nu au reuşit să reţină numerele de înmatriculare ale maşinilor implicate în conflict. Totuşi, chiar dacă se va reuşi depistarea acestora, indivizii nu riscă să se aleagă decât cu o amendă contravenţională pentru tulburarea liniştii publice, dat fiind că nu se poate începe anchetarea lor penală pentru distrugere, din moment ce victima refuză să depună plângere. Deşi au fost vehiculate scenarii potrivit cărora scandalul nu ar fi decât o nouă răfuială a lumii underground constănţene, anchetatorii exclud această variantă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

sectia 2 e de vina

17 May, 2009 23:11

parazitii aia de gabori au incurajat tigania de acolo pt ca isi iau partea de la "cetatenii rromi". Pacat ca nu le-au dat foc la gunoaiele alea...

Articole asemanatoare

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 351

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 434

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 454

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 492

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 555

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 409

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 328

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 538

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 685

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 681

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 579

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 825

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 637

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 629

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 568