Scandal într-o locuință din orașul Călinești, județul Argeș. Polițiștii, chemați în ajutor

Poliţişti. Foto: IPJ Bistriţa NăsăudÎn ziua de 02 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 de către un bărbat de 42 de ani, din Călinești, cu privire la faptul că soția acestuia, de 41 de ani, provoacă scandal, distrugând bunuri.

Potrivit IPJ Argeș, la fața locului au intervenit polițiștii Secției de Poliție Rurală Călinești, care au aplanat starea conflictuală, iar în urma verificărilor femeia a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 200 de lei, conform Legii 61/1991R privind normele de conviețuire socială, ca urmare a comportamentului de natură să tulbure ordinea și liniștea publică și să provoace indignarea.

De asemenea, în cauză polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de distrugere și amenințare, conform art. 253 și 206 din Codul Penal, urmând ca în cauză cercetările să continue, pentru luarea măsurilor legale care se impun.

Totodată, în urma sesizării ce se refera la situația de violență domestică, a fost parcursa și procedura de evaluare a riscului, conform Legii 217/2003, însă bărbatul nu a dorit emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

Aspecte legale, conform IPJ Argeș:

Legislația penală prevede o serie de infracțiuni, având pedepse și măsuri preventive diferențiate în funcție de gradul de pericol social, iar pe lângă necesitatea existenței la dosar a probelor, sunt impuse  unele condiționări.

Astfel, în cazul săvârșirii unor anumite infracțiuni (printre care se află și infracțiunea de distrugere și cea de amenințare), punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de formularea plângerii prealabile.

Termenul pentru introducerea plângerii prealabile este, conform art. 296 din Codul de Procedură Penală, de ,,3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei".

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Șapte indivizi, reținuți la Tulcea după ce ar fi atacat și agresat două persoane pe stradă

23 Sep 2022 370

Scandal monstru! Inspector antifraudă din Constanţa, agresat fizic în timpul unui control! Prima condamnare, la Judecătoria Mangalia

17 Sep 2022 1785

Scandal în Ovidiu, pe fondul băuturilor alcoolice. Un bărbat și două femei au ajuns la spital

06 Sep 2022 1521

Scandal la un Spitalul de Pediatrie! Un agent de pază, agresat de tatăl unui copil. De ce a recurs la acest gest

04 Sep 2022 827

Facebook a încheiat un acord preliminar în scandalul Cambridge Analytica

28 Aug 2022 565

Informații de ultim moment despre starea cadrului medical Medic de gardă de la Spitalul Municipal Fetești, bătut de un pacient. Cadrul medical, internat la SCJU Constanța (VIDEO)

25 Aug 2022 3776

Scandal în trenul care circula pe ruta Mangalia-Sibiu. Un controlor a fost agresat (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Aug 2022 1267

Scandal într-o familie din Tulcea. O femeie a avut nevoie de ajutorul jandarmilor

04 Aug 2022 592

Asociat minoritar, un offshore britanic ANAF Constanța cere anularea deciziei prin care a fost aprobat planul de reorganizare a societății Black Pearl SRL

26 Jul 2022 1005

Percheziții după un scandal monstru în Ovidiu! Începe procesul

22 Jul 2022 2116

Cântăreț de manele, înjunghiat în Mamaia! Trei persoane sub control judiciar (VIDEO)

21 Jul 2022 3914

Scandal monstru la Mereni! Un polițist a fost rănit!

18 Jul 2022 923

Procurorii nu s-au lăsat păcăliți! Scandal monstru într-o localitate din județul Constanța! Final de anchetă!

17 Jul 2022 1996

Scandal cu macete într-un club din Mamaia Cântărețul de manele Bogdan Mocanu, înjunghiat! Cine a fost trimis în judecată (VIDEO)

16 Jul 2022 4854

Constanța. Altercație în zona ICIL. Un bărbat a fost reținut

07 Jul 2022 710