Scandalul de pe strada Sălciilor din Constanța Percheziții și mandate de aducere. Bărbați reținuți pentru tentativă la omor (FOTO)

La data de 7 martie a.c.,  polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Constanța, cu sprijinul  Direcției de Investigații Criminale – I.G.P.R., al luptătorilor Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale București și ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au pus în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară, în județul Constanța, într-un dosar având ca obiect săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor., informează IPJ Constanța. 

Din cercetări a reieșit că, la data de 15 spre 16 martie 2022, 7 bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 48 de ani, s-ar fi agresat fizic reciproc, pe strada Sălciilor, din municipiul Constanța, folosind arme albe și arme de foc.

Potrivit sursei citate, un bărbat, de 34 de ani, ar fi suferit mai multe leziuni traumatice provocate cu un obiect tăietor-înțepător, iar un altul, de 38 de ani, ar fi suferit o rană prin împușcare.

La data de 7 martie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară și 10 mandate de aducere.

Citește și: Scandal monstru. Focuri de armă pe strada Sălciilor din municipiul Constanța!

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate arme albe, muniție neletală, telefoane mobile și spray-uri iritant lacrimogene.

În urma probatoriului administrat, 7 persoane au fost reținute, pentru 24 de ore, conduse și încarcerate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Ulterior, la data de 8 martie a.c., procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța a propus luarea măsurii arestării preventive, pentru 30 de zile, pentru 3 dintre ei, și măsura preventivă a arestului la domiciliu, pentru ceilalți 4., a mai precizat IPJ Constanța. 

Cei 7 bărbați vor fi prezentați, astăzi, instanței de judecată, cu propuneri corespunzătoare. 

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.




Iată filmul evenimentelor de pe strada Sălciilor:

Un scandal monstru, cu focuri de arme a îngrozit oamenii care locuiesc pe strada Sălciilor, din Constanța, în noaptea de marți spre miercuri în luna martie a anului trecut!
 
Un cetățean a ajuns la spital, cu plăgi împușcate, iar un al doilea, care prezenta tăieturi pe corp, a refuzat transportul la unitatea spitalicească. Din primele date, se pare că apelul la 112 anunța inclusiv focuri de armă trase pe stradă.
 
Supecții sunt doi bărbați, de 33 și respectiv 38 de ani, internat fiind cel din urmă, care a fost împușcat.
 
Crina Kibedi, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, preciza în cursul zilei de ieri, 16 martie 2022, că starea bărbatului internat evoluează bine.
 
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța au explicat că în cursul zilei de 16 martie 2022, în jurul orei 00.45, polițiști din cadrul Secției 5 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Sălciilor din municipiul Constanța, ar fi avut loc un scandal.

 Citește și
 
Urmele scandalului cu focuri de armă de pe strada Sălciilor din Constanța. Pereți avariați și ferestre sparte (GALERIE FOTO+VIDEO)

„Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat un bărbat, de 33 de ani, care prezenta plăgi tăiate la nivelul corpului, refuzând transportul la spital. Totodată, la spital a fost identificat un alt bărbat, de 38 de ani, care prezenta o plagă prin împușcare. Cercetările au fost preluate de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale. Din primele verificări a reieșit faptul că, pe fondul unui conflict anterior, bărbatul de 38 de ani s-ar fi deplasat la domiciliul bărbatului de 33 de ani, unde ar fi provocat scandal prin spargerea cu pietre a geamurilor imobilului, iar apoi l-ar fi agresat fizic pe cel din urmă“, potrivit IPJ Constanța.
 
„În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Cercetările continuă, pentru stabilirea situației de fapt și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, precum și pentru identificarea tuturor participanților și luarea măsurilor legale care se impun“, au spus polițiștii.
 


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Detalii exclusive din dosar! Caz șocant în Constanța! Bărbat incendiat cu alcool medicinal – „Îmi pare extrem de rău pentru ceea ce s-a întâmplat“ (DOCUMENT)

21 Apr 2024 1002

Scene șocante la Topraisar! Un tânăr și-a lovit unchiul cu un cuțit în cap! Vârful lamei a rămas în osul cranian. Trimitere în judecată

20 Apr 2024 881

Constanța Femeie acuzată că și-ar fi incendiat iubitul! Tribunalul, în pronunțare

14 Apr 2024 376

Atac cu armă albă la Sydney Cinci persoane au fost ucise, opt sunt spitalizate; atacatorul a fost omorât

13 Apr 2024 479

Editorial Părinții cu copii în rame!

12 Apr 2024 569

Caz șocant la Constanța! O femeie va fi judecată pentru că și-ar fi incendiat concubinul

11 Apr 2024 633

Crimă în Mangalia! Tânără ucisă şi băgată într-un geamantan. Azi, pronunțarea la Tribunalul Constanța

10 Apr 2024 673

Deținutul condamnat pentru omor, evadat în București, prins cu ajutorul unui cetățean care l-a recunoscut

10 Apr 2024 531

Alertă în Capitală! Un deținut periculos a evadat

09 Apr 2024 1083

Arestare de ultim moment la Tribunalul Constanța!

27 Mar 2024 2351

Scandal în localitatea Dropia, județul Constanța! Femeie amenințată de fostul concubin! Suspectul și-a agresat și fostul cumnat cu sapa

27 Mar 2024 493

Atenție, detalii cu puternic impact emoțional! Crimă într-un hotel din Mangalia! Prima ședință de judecată cu ușile deschise (FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 1237

Avocat din Baroul Ialomița, trimis în judecată de procurorii DNA

22 Mar 2024 547

Ce spune avocatul Adrian Cuculis Crimă într-un hotel din Mangalia! Se cere schimbarea încadrării juridice

11 Mar 2024 1756

Crimă într-un hotel din Mangalia! Procesul începe la finele lunii

10 Mar 2024 763