Scandalurile care au cutremurat Poliția Constanța. De la comisar șef Ioan Bucur la comisar șef Cornel Gabriel Coteanu

  • În prezent, comisarul șef Cornel Gabriel Coteanu, comandantul Poliției Eforie, a fost pus sub control judiciar, fiind suspectat de luare de mită.

  • Ieri, un alt polițist al IPJ Constanța, din cadrul Postului Ostrov, a intrat în atenția procurorilor, fiind prins în flagrant delict când primea o sumă de bani cu titlul de mită.

  • În anul 2008, în vremuri de care doar cei mai vechi își mai aduc aminte, Poliția constănțeană a fost greu încercată de un scandal de corupție ce îl avea în centru pe șeful de la acel moment al Serviciului Poliției Transporturi Constanța, comisar șef Ioan Bucur.

Direcția Națională Anticorupție a anunțat în urmă cu doar câteva zile plasarea sub control judiciar a comisarului șef Cornel Gabriel Coteanu, șef al Poliției Eforie până la momentul luării măsurii preventive asupra sa.
Comandantul din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța este suspectat de luare de mită în formă continuată și instigare la abuz în serviciu, potrivit DNA. Acesta este considerat nevinovat, potrivit legii, până la pronunțarea unei sentințe definitive în cauză.
Nu mai departe de ieri, un alt polițist din cadrul IPJ Constanța, de la Ostrov, a fost luat în colimator de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța. Acesta a fost reținut după ce ar fi fost prins în flagrant delict în timp ce primea o mită de 500 de lei.
Acestea nu sunt, însă, singurele cazuri în care polițiști constănțeni sunt suspectați că ar fi călcat strâmb.

Vremuri de care doar cei mai vechi își amintesc

În anul 2008, în vremuri de care doar cei mai vechi își mai aduc aminte, Poliția constănțeană a fost greu încercată de un scandal de corupție ce îl avea în centru pe șeful de la acel moment al Serviciului Poliției Transporturi Constanța, comisar șef Ioan Bucur.
Denunțat de un subaltern care îi era și prieten, comisarul Adrian Feraru, pe motiv că i-ar fi cerut mită 1.000 de euro sau de dolari, pentru a-l scăpa de o cercetare disciplinară, comisarul șef Ioan Bucur a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv.
La capătul unui proces în urma căruia a fost găsit vinovat de toate instanțele ce au analizat cazul, șeful de pe atunci al Poliției Transporturi Constanța a fost condamnat la un an de închisoare, cu executare.

Cei 40 de agenți de la Rutiera Constanța

Nu a trecut mult de la aceste întâmplări, iar Poliția Constanța avea să fie în centrul unui nou scandal de corupție.
La finele lunii iunie 2009, o acțiune conjugată coordonată de Parchetul Tribunalului Constanța, la care au participat ofițerii Direcției Generale Anticorupție, dar și luptători ai Jandarmeriei Române, a „decimat“ rândurile polițiștilor rutieri constănțeni.
Nu mai puțin de 40 de agenți de poliție au fost duși la audieri, într-un caz în care acuzațiile aduse de anchetatori erau, conform propunerii de arestare formulate de procurori, de luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu contra intereselor publice, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi fals intelectual“.
Toți polițiștii au fost inițial arestați preventiv. În timp, polițiștii au fost eliberați treptat, iar mega-dosarul de corupție s-a spart în mici dosarele rupte din ancheta-mamă, după ce Curtea de Apel Constanța a constatat nelegalitatea anchetei desfășurate în cazul celor 40 de agenți.

Bani, băuturi alcoolice și produse alimentare

Arc peste timp, alți polițiști s-au aflat în centrul diferitelor scandaluri ce au atins imaginea Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța.
Amintim, în continuare, doar o parte dintre acestea.
Anul trecut, în 2019, un agent de poliție din cadrul Postului Valu lui Traian, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Acesta era suspectat de luare de mită în formă continuată, iar ancheta a fost desfășurată de ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
Omul legii a fost dat pe mâna colegilor săi de un martor denunțător. Potrivit anchetatorilor, în perioada mai-septembrie 2019, polițistul ar fi pretins și primit de la respectivul martor, în mai multe etape, suma totală de 6.000 de lei și diferite bunuri – băuturi alcoolice și produse alimentare. În schimbul acestora, omul legii urma să soluționeze favorabil un dosar penal al martorului, ce viza fapte la regimul rutier.

Intervenții la Serviciul de Medicină Legală

Într-un alt caz, Curtea de Apel Constanța urmează să analizeze în această lună dosarul în care un fost polițist al IPJ Constanța a primit o primă condamnare de aproape trei ani de detenție, pentru trafic de influență și înșelăciune.
Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi cerut 1.000 de euro de la un denunțător (din care a primit 1.500 de lei), în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă angajați ai Serviciului Județean de Medicină Legală, pentru a se stabili o alcoolemie inferioară limitei de la care fapta ar fi constituit infracțiune.
Denunțătorul fusese prins băut la volan și îi fuseseră prelevate mostre biologice pentru a i se stabili alcoolemia. Tot legat de polițistul în cauză, procurorii au mai reținut că, aproape sfârșitul lui 2017, în timp ce se afla într-un magazin de construcții, a modificat cu un marker codul SAP corespunzător unei uși pe care intenționa să o achiziționeze, înlocuindu-l cu un cod corespunzător unui model mai ieftin.
Ulterior, inculpatul s-a prezentat cu produsul menționat la o casă de marcat, plătind angajatului societății prețul produsului mai ieftin, prejudiciul creat fiind de aproape 800 de lei, diferența de preț dintre cele două produse.

IPJ, la judecată cu un polițist condamnat

Într-o altă speță, Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța a decis să îl dea în judecată pe Bogdan Romulus Lazăr, polițist rutier în cadrul Poliției Cernavodă, condamnat anterior la trei ani cu suspendare sub supraveghere, pentru luare de mită.
În cererea de chemare în judecată, IPJ Constanța solicita obligarea fostului polițist la plata unei sume de peste 3.500 de lei, bani ce ar reprezenta „drepturi salariale necuvenite“. În 2017, polițistul fusese condamnat penal definitiv, pentru luare de mită. Pedeapsa a fost de trei ani, cu suspendare sub supraveghere, iar urmare acesteia, i-au încetat raporturile de serviciu.


Fapta care i-a adus polițistului condamnarea penală s-ar fi produs în 2016, când acesta ar fi oprit un șofer ce avea folii pe geamurile din față. Anchetatorii au spus că omul legii nu ar fi luat nicio măsură împotriva șoferului, ci i-ar fi cerut 50 de euro, urmând ca polițistul să fie căutat în altă zi pentru a primi suma.
Șoferul s-a dus însă la DGA, iar polițistul a fost prins în flagrant delict când primea cei 50 de euro.

Camere video, în mașina de poliție

Ultimul caz pe care îl amintim vizează tot o acuzație de luare de mită la adresa unui om al legii. Dosarul era disjuns dintr-o altă speță, în care un polițist local era acuzat de complicitate la luare de mită, iar mai mulți șoferi civili au fost condamnați pentru dare de mită.
Ancheta a pornit după ce ofiţerii de la Serviciul Anticorupţie din Constanţa au primit informaţii potrivit cărora pe o anumită rută, periodic, oameni ai legii primeau sume de la anumite persoane în scopul de a oferii protecţie. În acest context, cu autorizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi, a fost instalat un sistem de supraveghere audio-video în interiorul unei maşini de poliţie


Din analiza înregistrărilor relevante a rezultat că poliţistul din IPJ Constanţa primea diverse sume de bani, pentru a nu lua măsurile legale.
 Conform datelor oficiale, în luna octombrie 2015, lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie Constanţa au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa cu privire la săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu de către un agent de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Ovidiu.
„Din datele obţinute în cauză“, se arăta în rechizitoriul procurorilor, „a rezultat că B.E.D. (nr., polițistul) împreună cu B.L. şi V.I., lucrători în cadrul Poliţiei Locale Ovidiu, pe timpul îndeplinirii atribuţiunilor de serviciu, au pretins şi primit sume de bani de la şoferii depistaţi încălcând normele rutiere, pentru a nu lua măsurile legale împotriva acestora“.
În prezent, dosarul se află pe rolul Tribunalului Constanţa. Noul termen a fost stabilit pentru data de 2 octombrie, pentru formularea concluziilor asupra excepţiei nulităţii probei cu înregistrarea ambientală.
Așa cum am precizat anterior, acestea sunt doar o parte din scandalurile de corupție ce au lăsat amprente asupra imaginii Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța.
În timp ce o parte dintre cazurile prezentate au fost soluționate definitiv, altele sunt abia la început, iar suspecții beneficiază, potrivit legii, de prezumția de nevinovăție.

Citește și:

Unul dintre cei mai vechi șefi din Poliția Județului Constanța are dosar la DNA:
Cine i-a luat locul lui Cornel Coteanu la șefia Poliției Eforie. Anunțul inspectorului șef Constantin Adrian Glugă

Mită în Poliția Constanța. Polițist de la Ostrov, prins în flagrant delict

Un polițist din Constanța riscă să ajungă în închisoare. Care sunt acuzațiile și unde este acum dosarul

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Constanța, pregătiri pentru alegerile locale din 9 iunie! Investiție de 55.000 de euro pentru reparații generale la sediu

19 Apr 2024 229

Constanța. Cupa Presei la Tir, în Poligonul Zip Escort (GALERIE FOTO)

22 Mar 2024 544

IPJ Constanța, investiție de aproape 170.000 de euro pentru modernizarea Poligonului de tragere (DOCUMENT)

21 Mar 2024 615

Surse Chestorul Constantin Glugă, fostul șef al IPJ Constanța, și comisarii șefi Nicolae Simion și Marin Dincă se pensionează!

20 Dec 2023 2443

Dosarul foștilor șefi din Poliția Constanța și Serviciul de Informații, „plimbat“ între judecători. Ce au cerut polițiștii?

22 Jun 2023 2879

Iată cine a schimbat gardul BCCO Constanța și cine reabilitează Posturile de Poliție din Lipnița, Independența și Ostrov! (DOCUMENTE+FOTO)

14 Jun 2023 2356

După DNA, și IPJ Constanța face verificări în cazul achiziției refugiilor pentru stațiile de autobuz din municipiul Constanța

06 Apr 2023 2413

IPJ Constanța cumpără lucrări de reparații generale și renovare pentru viitorul sediu al Serviciului Imigrări (DOCUMENTE)

24 Jan 2023 1512

Breaking News Judecătoria Constanța a pronunțat verdictul în procesul Chițac-IPJ Constanța! (MINUTA)

29 Nov 2022 5484

ÎPS Teodosie, lovitură în instanță! Mai poate face apel

18 Oct 2022 4163

Dosar important la Judecătoria Constanța! Vergil Chițac, în proces cu Poliția! Ce s-a întâmplat în instanță. Declarația primarului

15 Sep 2022 1729

Adolescent de 14 ani, prins la volan, în Cernavodă!

26 Jul 2022 1219

IPS Teodosie, așteptat azi la Judecătoria Constanța!

31 May 2022 2522

Cine repară autospecialele IPJ Constanța (DOCUMENT)

05 Apr 2022 3007

Răsturnare de situație în cazul tinerilor luați cu duba poliției din curtea Școlii 29 și amendați

15 Mar 2022 2738