Eveniment

Şedinţa a fost stabilită pentru 16 decembrie Dosarul Retrocedărilor din Constanţa a primit un nou termen de judecată (rechizitoriu+document)



Dosarul Retrocedărilor din Constanţa a primit, ieri, un nou termen de judecată.


Judecătoarea Corina Cornelia Dăescu, din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, a amânat cauza pentru data de 16 decembrie. Potrivit unor surse avocăţeşti, în motivarea amânării cauzei se arată că expertul Marian Chiriţoiu nu ar fi terminat de clarificat obiecţiunile formulate la raportul de expertiză topo-cadastrală.

În Dosarul Retrocedărilor, Nicuşor Constantinescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), este judecat alături de Radu Ştefan Mazăre, edilul-şef al municipiului Constanţa. De asemenea, în dosar sunt vizate alte câteva zeci de persoane.

Menţionăm că, ieri, Radu Mazăre s-a prezentat la Curtea de Apel Bucureşti pentru cel de-al 60-lea termen în celebrul Dosar al Retrocedărilor. În urmă cu o săptămână, judecătorii au decis amânarea cauzei din lipsă de procedură în cazul lui Nicuşor Constantinescu. Preşedintele suspendat al CJC se află internat la Spitalul Penitenciarului Rahova după ce instanţele din Bucureşti şi Constanţa au respins contestaţiile şefului suspendat al CJC la cele două mandate de arestare emise pe numele său.

Procesul retrocedărilor din municipiul Constanţa se află pe rolul instanţei din Bucureşti încă din luna octombrie a anului 2008.


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Condamnări în Dosarul Retrocedărilor de la Constanţa

08 Feb 2019 6649

Pronunţarea în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, amânată din nou

05 Feb 2019 1224

Dosarul Retrocedărilor din Constanța, un nou termen, azi, la Înalta Curte

08 Jan 2019 770

Judecătorii s-au pronunțat în această seară în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa. Iată ce s-a hotărât

17 Dec 2018 996

Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, redeschis azi la Curtea Supremă. Cine a fost condamnat şi cine achitat

14 Dec 2018 1997

Cerere respinsă în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa Nicuşor Constantinescu l-a recuzat pe şeful Structurii de Securitate din Curtea Supremă

19 Nov 2018 1607

Schimbare între judecători în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa Iese şeful Structurii de Securitate şi intră cel mai tânăr judecător de la Înalta Curte

11 Oct 2018 1781

Pronunţarea în Dosarul retrocedărilor din Constanţa amânată. Din nou. Iată când se va da soluţia

23 Jun 2017 4274

Pronunţarea în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, amânată pentru a cincea oară. Când a fost stabilit noul termen

15 Jun 2017 1379

Dosarul Retrocedărilor din Constanţa Pronunţarea într-unul dintre cele mai vechi anchete ale DNA, amânată pentru a cincea oară (rechizitoriu)

20 May 2017 2519

Ce a declarat Radu Mazăre la ultimul termen din dosarul retrocedărilor

07 Apr 2017 3777

# 103 termene Judecata în „Dosarul Retrocedărilor din Constanţa“, aproape de final. Azi, o nouă înfăţişare (rechizitoriu)

29 Mar 2017 2661

Dosarul în care Nicuşor Constantinescu este judecat alături de Cristian Zgabercea, amânat pentru 11 aprilie

15 Mar 2017 1412

Judecata în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa s-a terminat! Peste 100 de termene date în aproape nouă ani (rechizitoriu)

03 Mar 2017 4355

Unul dintre cele mai vechi cazuri ale DNA 100 de termene pentru Dosarul Retrocedărilor din Constanţa (rechizitoriu)

01 Feb 2017 1470