Eveniment

Șef nou la Poliția Municipiului Constanța Ce avere și interese are comisarul șef Tudorel Dogaru (documente)

Începând de ieri, comisarul șef Tudorel Dogaru, șeful Serviciului pentru Acțiuni Speciale, a fost împuternicit pe funcția de șef al Poliției Municipiului Constanța.
 
De asemenea, comisarul Valentin Ciovică (care a se afla împuternicit la șefia Poliției Municipiului Constanța), a fost împuternicit, tot pentru o perioadă de 6 luni, la conducerea Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase. Nicolae Simion (din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase) a fost împuternicit la conducerea Biroului de Combaterea Infracţiunilor contra Patrimoniului din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, în locul lui Lorin Ursa, care a plecat din Poliție, la cerere. Cât despre conducerea Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Constanța, se pare că ar urma să fie ocupată, pe 6 luni, de către adjunctul Adrian Cerneagă. Lui Manuel Lalu i-a fost prelungită împuternicirea ca șef al Secției I Poliție.

Averea și interesele lui Tudorel Dogaru

Potrivit ultimei declarații de avere completată, în data de 24 aprilie 2015, de comisarul șef Tudorel Dogaru, acesta deține împreună cu soția un teren intravilan de 680 mp în Lazu dobândit în anul 2005, o casă de 125 mp tot în Lazu dobândită în anul 2005 și o casă de 300 mp dobândită în 2002 în Costinești. Acesta mai deține un autoturism Skoda din 2007, un autoturism BMW din 2007 și o motocicleta Honda din 2003. De asemenea, Dogaru are un credit la Bancpost de 30.000 de euro contractat în anul 2005 și scadent în anul 2016 și o descoperire de card la Raiffeisen Bank de 14.000 de lei scadentă în acest an. La capitolul conturi și depozite bancare, comisarul șef Tudorel Dogaru a declarat că are un cont curent la BCR de 0 lei și două depozite bancare, tot la BCR unul de 4.037 lei și unul de 6.530 lei, toate fiind deschise în anul 2013. Salariul obținut la IPJ Constanța a fost de 67.964 lei, iar soția a încasat 19.337 lei de la un cabinet individual de avocatură.
 
În declarația de interese, completată la aceeași dată, Tudorel Dogaru a precizat că este membru înntr-o fundație și într-o asociație. De asemenea, mai este membru Sindicatul National la Politistilor si Personalului Contractual din MAI (SNPPC), în Asociația Internațională a Polițiștilor (IPA) și în Corpul Național al Polițiștilor.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaj de opinie Sunteţi de acord cu demolarea garajelor ilegale din Constanţa?

17 Sep 2018 2165

Dispar toate garajele ilegale din Constanţa! Şeful Poliţiei Locale face precizări importante. Ce se va întâmpla peste câteva zile

17 Sep 2018 1869

Interviu online cu Tudorel Dogaru Poliția Locală Constanța va avea un număr de telefon scurt

15 Sep 2018 3776

Poliţia Locală a „spart“ gaşca samsarilor de parcări din zona Sălii Sporturilor din Constanţa

19 Jul 2018 5343

Firmele care asigură serviciile de masă şi cazare pentru poliţiştii locali constănţeni. Unul dintre patroni a prestat muncă în folosul comunităţii, în urma unei condamnări (documente)

15 May 2018 1439

Premieră la Poliţia Locală Constanţa! Cum arată noile autospeciale (galerie foto + video)

28 Apr 2018 11490

Comisarul-şef Tudorel Dogaru le răspunde „haterilor“ „Este nevoie de poliţie locală“

13 Feb 2018 10737

Este ședința Consiliului Județean Constanța. Ce se discută. Cine sunt inițiatorii proiectelor de pe ordinea de zi

29 Jan 2018 1252

Șef nou la Poliția Locală din Constanța! A condus și Serviciul de Informații

04 Jan 2018 9616

Detașarea comisarului șef Tudorel Dogaru la Poliția Locală Constanța pe ultima sută de metri

27 Nov 2017 4557

Cms. șef Tudorel Dogaru a revenit la conducerea Poliției Municipiului Constanța

20 Nov 2017 1957

Lucian Dinulescu s-a pensionat Cine conduce Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa

08 Aug 2017 5505

Tudorel Dogaru este, de astăzi, adjunct al şefului IPJ Constanţa

16 May 2017 3581

Marius Burlacu, noul șef al Serviciului de Operațiuni Speciale Constanța

23 Mar 2017 3690

Este Constanţa un oraş sigur? Ce spune Tudorel Dogaru, şeful Poliţiei Municipiului

14 Feb 2017 6107

Fostul şef al Informaţiilor din Constanţa este comandant cu acte în regulă la IPJ

08 Sep 2016 1689

Se caută şef pentru Poliţia Municipiului Constanţa

12 Aug 2016 2280

Comisarul șef Tudorel Dogaru, împuternicit pe funcția de șef al Poliției Municipiului Constanța

15 Jan 2016 1664

Sărbătoare în fruntea mascaţilor din ConstanţaComisarul-şef Tudorel Dogaru împlineşte azi 40 de ani

09 Nov 2014 1695

„Recensământ” 2014 Cine sunt şefii serviciilor speciale de la Constanţa

25 Feb 2014 5836

Scandal fără precedent la IPJ Constanţa Cerneagă, fostul şef al Serviciului Acţiuni Speciale, acuzat că şi-a bătut un coleg

21 Feb 2014 2293

Este ziua comisarului-şef Dogaru Sărbătoare la Serviciul pentru Acţiuni Speciale din IPJ Constanţa

09 Nov 2013 3336

Concurs în IPJ Constanţa

22 May 2013 1205

Se caută înlocuitor pentru comisarul-şef Tudorel Dogaru

21 May 2013 1348

Fost şef al Informaţiilor din Constanţa Comisarul-şef Tudorel Dogaru a intrat de ieri în „pâine”

14 May 2013 2935

Mascaţii din Constanţa au un nou lider!

26 Apr 2013 1526

Iată cine este şi ce declară noul şef al mascaţilor din Constanţa

25 Apr 2013 1466

Fostul şef al Informaţilor din Constanţa, dispus să renunţe la funcţia actuală

04 Apr 2013 1497

Fost şef al Serviciului de Informaţii Constanţa Este ziua de naştere a comisarului-şef Dogaru

09 Nov 2011 4482

Cuget Liber Harta morţii a Constanţei

28 Sep 2011 755

Observator de Constanţa Macel pe strazile din Constanta

08 Jul 2011 1239

Ei sunt noii comisari şefi din IPJ Constanţa

26 Mar 2011 3393

Fostul şef al SIPI Constanţa îşi dă şefii în judecată. Vezi aici de ce

21 Mar 2011 2289

Telegraf Taximetrist cu permisul suspendat

11 Mar 2011 900

Mai trebuie o aprobareComisarul Dinulescu se duce şef la Secţia 1 de Poliţie

28 Oct 2010 1464

Cu nota 9.02 Dinulescu, noul şef de la Secţia 1

27 Oct 2010 1243

Dinulescu şi Dogaru, mâine la concurs

26 Oct 2010 1827

Care dintre comisari va fi (dez)avantajat de comisia de examinare Dogaru sau Dinulescu ?

23 Oct 2010 1482

Un prim examen pentru şefia Secţiei 1

13 Oct 2010 1099

Dogaru şi Dinulescu, la Secţia 1

08 Oct 2010 965

Doar comisarii Dogaru şi Dinulescu vor şefia Secţiei unu

07 Oct 2010 966

Comisarul Dogaru dă accidentele pe Secţia 1 de Poliţie

06 Oct 2010 2991

Comisarul Dogaru de la Accidente vrea şef al Secţia 1

05 Oct 2010 1073

Politistul Faraon, dat pe mana procurorilor de la Parchet

24 Jul 2010 1522

Accidentul provocat de Cobzariu are toate sansele sa intre in analele Politiei Rutiere

23 Jul 2010 3875

Dogaru s-a intors, de la SIPI, la Rutiera

15 Mar 2010 2115

Tudorel Dogaru a ramas la „doi si-un sfert"

11 Jan 2010 2923

Unde se duce Tudorel Dogaru de la DGIPI

05 Nov 2009 4483

De la Rutiera, la Directia de Informatii si Protectie Interna

23 Sep 2009 1407

Soferii nu s-au obisnuit cu semaforul de la intersectia Mangaliei cu Pandurului

31 Aug 2009 763