Şeful Poliţiei Române, la Serviciul Rutier Constanţa „Siguranţa turiştilor este şi va fi o prioritate. Poliţiştii constănţeni, prin munca lor, au dus la îndeplinirea planurilor IGPR” (document)

Ieri, la sediul Serviciului Rutier Constanţa, a fost prezentată analiza activităţilor desfăşurate de către poliţişti pentru asigurarea climatului de siguranţă publică pe litoralul românesc în acest sezon estival.
La eveniment a participat inspectorul general al Poliţiei Române, chestor-şef de poliţie Petre Tobă, directorul Direcţiei de Ordine Publică din cadrul IGPR, chestor de poliţie Dumitru Jianu, directorul adjunct al Direcţiei Rutiere, comisar-şef de poliţie Costin Tătuc, şi şeful IPJ Constanţa, comisar-şef de poliţie Constantin Dancu.

În cadrul prezentării s-a menţionat, printre altele, că media zilnică a turiştilor în sezonul estival 2013 a fost de 147.000 de persoane, iar în aceste condiţii dispozitivele de siguranţă publică şi patrulare au fost suplimentate. „În perioada 01.07.2013 - 31.08.2013, au fost delegaţi, de la alte inspectorate judeţene de poliţie la IPJ Constanţa, câte 90 de poliţişti pe serie, dintre care 57 de agenţi de siguranţă publică, 20 de poliţişti pe linie de investigaţii criminale, 13 poliţişti criminalişti, cu un total de 781 de efective participante, din care 404 de alte structuri ale MAI (IJJ, GMJ, Garda de Coastă).
Deşi numărul poliţiştilor delegaţi pe litoralul Mării Negre s-a redus la jumătate faţă de anul 2012, nu au fost înregistrate evenimente deosebite, care să afecteze viaţa şi integritatea persoanei, patrimoniul acesteia sau fapte grave de tulburare a ordinii şi liniştii publice. Astfel, în perioada 01.07 -  25.08.2013, nu au fost comise infracţiuni de omor sau tentativă de omor şi s-au înregistrat scăderi la infracţiunile de vătămare corporală, furturi de auto, furturi din societăţi comerciale şi furturi din buzunare-genţi, scăderi ale infracţionalităţii fiind înregistrate la Constanţa (de la 49 de fapte în anul 2012 la 41 în anul 2013), Eforie (de la 54 la 45) şi Năvodari (de la 33 la 23), creşteri fiind înregistrate la furturile comise pe plajă şi la cele din camerele de hotel, motel sau camping, cele mai multe comise pe fondul neglijenţei turiştilor”, conform reprezentanţilor Poliţiei.
„Lucrătorii criminalişti s-au deplasat la un număr de 529 de activităţi criminalistice, din care 337 de cercetări la faţa locului, din câmpul infracţional fiind ridicate peste 1.800 de urme criminalistice, iar prin exploatarea dactiloscopică a urmelor papilare fiind identificaţi 13 autori. În sezonul estival 2013, activităţile de fluidizare a traficului rutier şi de garantare a siguranţei participanţilor la trafic au fost realizate de către efectivele Serviciului Rutier Constanţa, fără a beneficia de sprijinul lucrătorilor detaşaţi din alte judeţe ale ţării”, s-a mai susţinut ieri în cadrul evenimentului. Aproape de finalul întrunirii, inspectorul general al Poliţiei Române, chestor-şef de poliţie Petre Tobă, a declarat că „siguranţa turiştilor este şi va fi o prioritate a Poliţiei Române” şi că poliţiştii constănţeni, prin munca lor, au dus la îndeplinirea planurilor IGPR.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 57

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 125

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 669

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 391

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 377

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 362

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 451

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 447

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 487

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 491

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 683

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 340

În atenția consilierilor locali Două locuințe sociale vor fi repartizate către cinci persoane. Unde sunt situate (DOCUMENT)

22 Apr 2024 390

Ședință CLM Constanța Parteneriat între Primăria Constanța și UDTTMR pentru organziarea „Zilei Limbii Tătare”

22 Apr 2024 395

Ședință CLM Constanța Cine face parte din Grupul lucru local pentru problemele romilor (DOCUMENT)

21 Apr 2024 593