Senatorul Mazăre a contestat măsurile asigurătorii dispuse în dosarul în care a fost trimis în judecată alături de fratele său



Judecătorii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României au redeschis, ieri, dosarul Campusului Social Henri Coandă, cauză în care Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța, a fost deferit Justiţiei alături de fratele său, senatorul Alexandru Mazăre, şi de omul de afaceri Avraham Morgenstern.
 
Până la închiderea ediţiei, instanţa nu luase nicio decizie.
 
De menţionat că, tot ieri, magistraţii instanţei supreme au judecat cererea senatorului Alexandru Mazăre prin care a contestat măsurile asigurătorii dispuse în cauză. La momentul trimiterii în judecată, DNA a anunţat că s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce îi aparțin lui Radu Ștefan Mazăre și lui Alexandru Mazăre. „De asemenea, s-a mai dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumelor de 18.550 de euro și 114 dolari USA ridicate de la inculpatul Mazăre Radu Ștefan cu ocazia percheziției domiciliare“, potrivit procurorilor Anticorupţie.
 
Pe data de 23 mai, judecătorii de la Înalta Curte vor analiza măsurile şi excepţiile dispuse de judecătorul de cameră preliminară.
 
Potrivit rechizitoriului, „în cursul anului 2011, Morgenstern Avraham, reprezentantul SC (...) SRL, i-a dat lui Mazăre Radu Ştefan, primarul municipiului Constanţa de la acea vreme, suma totală de 175.000 de euro, pentru a facilita câştigarea de către această societate, în condiţii avantajoase, a licitaţiei având ca obiect contractul de construire a Campusului Social «Henri Coandă», în valoare de 40.964.030 de lei fără TVA (circa 10 milioane de euro)“.
 
„Ajutorul acordat de Mazăre Alexandru a constat în faptul că a pus la dispoziţie contul său deschis în Israel pentru primirea unei părţi din suma de 175.000 de euro. Suma de 175.000 de euro a plecat din contul societăţii (...) SRL la data de 16.08.2011, cu justificarea de onorariu de succes (success fee) pentru proiectul «Construcţii montaj inclusiv a serviciului de proiectare - PT, PAC, DDE - aferent obiectivului de investiţii Construire unităţi locative modulare în Municipiul Constanţa şi lucrări tehnico-edilitare aferente - Campus Social Henri Coandă - str. (...), pentru Zona I», şi servicii privind depunerea, verificarea, controlarea şi urmărirea ofertei pentru acest proiect.
 
La datele de 13.09.2011 şi 6.12.2011, suma de 175.000 de euro intră în conturile personale ale fraţilor Mazăre (la data de 13.09.2011, suma de 95.000 de euro, în contul lui Mazăre Radu Ștefan şi suma de 40.000 de euro, în contul lui Mazăre Alexandru, iar la data de 6.12.2011, suma de 40.000 de euro este transferată către contul lui Mazăre Alexandru, însă, întrucât acest cont fusese închis în luna octombrie 2011, suma este redirecţionată către contul lui (...), cel de-al treilea frate)“, potrivit magistraţilor.
 

„(...) În schimbul acestei sume de bani, Mazăre Radu Ștefan a efectuat o serie de demersuri, unele intrând în atribuţiile sale de serviciu (iniţierea unor hotărâri de consiliu prin care au fost aprobate diversele etape ale proiectului de construire a Campusului Social «Henri Coandă»), altele în afara (contrare) atribuţiilor sale de serviciu (participarea la întâlniri private cu Avraham Morgenstern şi (...), pe parcursul desfăşurării procedurii de licitaţie, în care erau discutate şi stabilite aspecte referitoare la contractul de construire a campusului, deşi acest contract ar fi trebuit să fie rezultatul exclusiv al procedurii de licitaţie, şi nu al unor negocieri private între Morgenstern Avraham şi Mazăre Radu Ștefan)“, se mai arată în rechizitoriul întocmit de procurori.
 
Radu Ştefan Mazăre este judecat în patru dosare, toate fiind instrumentate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie:

 
1 - „Retrocedările din Constanţa“
2 - „Terenurile din Mamaia“, în care a fost deferit Justiţiei, în aprilie 2015, alături de Sorina-Gina Hortolomei-Moscu
3 - Cel în care este „coleg“ cu fostul viceprimar al Constanţei, Gabi Stan, cu omul de afaceri Sorin Strutinsky, dar şi cu alte persoane, printre ele aflându-se cinci salariaţi ai Primăriei Constanţa - opt termene de judecată. Cauza a fost trimisă spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie la finele anului trecut.
4 - Dosarul Campusului Social „Henri Coandă”, unde Radu Mazăre a fost trimis în judecată (1 aprilie 2016) alături de Alexandru Mazăre, senator în Parlamentul României, şi de omul de afaceri Avraham Morgenstern. Această cauză nu a primit încă un termen de judecată.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1361

Alexandru Darie cere insolvența Holland Development Group SA! S-a fixat primul termen

10 Jun 2023 1858

Un an de la evenimentul care a îndoliat familia fostului primar, Radu Mazăre (FOTO+VIDEO)

13 May 2023 2251

Înalta Curte, decizie definitivă! S-a cerut revizuirea dosarului campusului social Henri Coandă, din Constanța

28 Jan 2023 2867

Frații Mazăre, cu cereri la Înalta Curte! Ce a decis Curtea Supremă

11 Oct 2022 1369

Dosarul campusului social Henri Coandă s-a putea rejudeca! Curtea Supremă a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de Alexandru Mazăre

26 Sep 2022 1261

Înalta Curte a stabilit când ar putea fi eliberați frații Alexandru și Radu Mazăre. Ce le-au spus cei doi judecătorilor

15 Sep 2022 2416

Dosarul campusului social Radu Mazăre, scăpat de proces. Fratele său, Alexandru, trei ani de detenție. Avem motivarea judecătorilor (DOCUMENT)

28 May 2022 2855

Lacrimi și durere Cei trei frați - Radu, Alexandru și Mihai Mazăre - și-au condus mama pe ultimul drum. Fostul primar, adus sub escortă la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 May 2022 6718

UPDATE Gabriela Victoria Mazăre înmormântată în cimitirul din Mamaia Sat (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2022 7970

Ce s-a întâmplat la înmormântarea mamei lui Radu Mazăre. Poate fi un semn divin! (VIDEO)

16 May 2022 7151

LIVE Gabriela Victoria Mazăre condusă astăzi pe ultimul drum. Radu și Alexandru, aduși sub escortă la funeralii (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2022 5299

Răducu Mazăre, despre bunica pe care a iubit-o foarte mult "Ea a intrat în spital in ziua în care unchiul meu a primit condamnarea" (VIDEO)

16 May 2022 13533

LIVE UPDATE. Fostul primar al municipiului Constanța, Radu Mazăre, și fratele său, Alexandru, aduși sub escortă la înmormântarea mamei lor. Cine mai participă la funeralii (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2022 4799

Frații Radu și Alexandru Mazăre au făcut cerere la penitenciar pentru a fi prezenţi la înmormântarea mamei lor

14 May 2022 4018