Șofer prins pe Autostrada Soarelui cu peste 230 km/h



Un șofer a fost prins de polițiștii Brigăzii Autostrăzi în timp ce conducea pe Autostrada Soarelui cu o viteză de peste 230 km/h.

Informația este cuprinsă în bilanțul acțiunilor Brigăzii Autostrăzi pentru lunile iunie - august 2020 și a fost dată publicității astăzi, 17 octombrie 2020.

Conform reprezentanților IGPR, polițiștii Brigăzii Autostrăzi din Inspectoratul General al Poliției Române acționează permanent pentru prevenirea accidentelor de circulație și pentru siguranța traficului rutier.

Vara aceasta, numărul accidentelor rutiere produse pe autostrăzi a scăzut cu 43%, al persoanelor decedate în astfel de accidente cu 47% și al răniților cu 46%.

În perioada iunie – august 2020, polițiștii de la autostrăzi au continuat acțiunile pentru prevenirea accidentelor rutiere, fiind desfășurate zilnic activități în scopul depistării celor care pun în pericol siguranța circulației prin încălcarea normelor legale.

Astfel, celor ce nu au respectat legislația, le-au fost aplicate 15.669 de sancţiuni contravenţionale, iar, ca măsuri complementare, au reținut 1.154 de permise de conducere.

Pentru încălcarea regimului legal de viteză, cu mai mult de 50 de km/h, au fost aplicate 974 de amenzi contravenționale, în fiecare caz, fiind reținut permisul de conducere al conducătorului auto, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

În acest sens, polițiștii au dat exemplul unui conducător al unui autoturism care a fost depistat pe autostrada A2, în timp ce conducea cu viteza de 233 km/h.

Pentru conducerea sub influența unor substanţe psihoactive, au fost constatate 30 de infracțiuni, fiind constatate și 36 de fapte de conducere sub influența alcoolului.


De asemenea, au fost constatate 69 de fapte de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice sub limita prevăzută de lege pentru a fi infracțiune (0,80 g/l alcool pur în sânge), în aceste situații fiind aplicate sancțiuni contravenționale.

În urma acestor activități, numărul accidentelor rutiere produse pe autostrăzi a scăzut cu 43%, al persoanelor decedate în astfel de accidente cu 47% și al răniților cu 46%, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Sursa info și foto: Inspectoratul General al Poliției Române

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Autoturism, în flăcări, pe Autostrada Soarelui. Trafic oprit

03 Apr 2021 1246

InfoTrafic Cum se circulă pe principalele artere din țară

31 Mar 2021 456

Video Centrul InfoTrafic, anunț oficial despre noile restricții de pe Autostrada Soarelui

30 Mar 2021 870

Accident rutier cu victimă, pe A2. Un șofer a intrat cu mașina în parapet

29 Mar 2021 1064

Accident pe Autostrada Soarelui, sensul Constanța - București. Șoferul unui tir ar fi adormit la volan

29 Mar 2021 2235

Lucrările se vor desfășura până la finele lunii mai 2021 Aglomeraţie pe Autostrada Soarelui. Coloane de maşini s-au format pe sensul către Bucureşti (video)

28 Mar 2021 666

Fotoreportaj Lucrări pe Autostrada Soarelui. Traficul este deviat până la finele lui mai

25 Mar 2021 1305

Accident rutier pe A2. Un șofer începător a intrat în parapet

22 Mar 2021 769

InfoTrafic Cum se circulă pe Autostrada Soarelui și A4 Ovidiu-Agigea

16 Mar 2021 811

InfoTrafic Aglomerație pe Autostrada Soarelui, în zona lucrărilor la carosabil

14 Mar 2021 672

InfoTrafic Circulaţie deviată pe Autostrada A2. Ce alte restricții se impun

18 Feb 2021 703

Infotrafic Restricții de circulație pe Autostrada A2 București- Constanța

10 Feb 2021 671

Centrul Infotrafic avertizează Adaptaţi viteza la condiţiile meteo pe Autostrada A2 București - Constanța

26 Dec 2020 1357

Restricțiile de circulație pe Autostrada A2 au fost ridicate

19 Dec 2020 957

Atenție șoferi! Se lucrează pe Autostrada Soarelui

10 Dec 2020 631