Șofer prins pe Autostrada Soarelui cu peste 230 km/h



Un șofer a fost prins de polițiștii Brigăzii Autostrăzi în timp ce conducea pe Autostrada Soarelui cu o viteză de peste 230 km/h.

Informația este cuprinsă în bilanțul acțiunilor Brigăzii Autostrăzi pentru lunile iunie - august 2020 și a fost dată publicității astăzi, 17 octombrie 2020.

Conform reprezentanților IGPR, polițiștii Brigăzii Autostrăzi din Inspectoratul General al Poliției Române acționează permanent pentru prevenirea accidentelor de circulație și pentru siguranța traficului rutier.

Vara aceasta, numărul accidentelor rutiere produse pe autostrăzi a scăzut cu 43%, al persoanelor decedate în astfel de accidente cu 47% și al răniților cu 46%.

În perioada iunie – august 2020, polițiștii de la autostrăzi au continuat acțiunile pentru prevenirea accidentelor rutiere, fiind desfășurate zilnic activități în scopul depistării celor care pun în pericol siguranța circulației prin încălcarea normelor legale.

Astfel, celor ce nu au respectat legislația, le-au fost aplicate 15.669 de sancţiuni contravenţionale, iar, ca măsuri complementare, au reținut 1.154 de permise de conducere.

Pentru încălcarea regimului legal de viteză, cu mai mult de 50 de km/h, au fost aplicate 974 de amenzi contravenționale, în fiecare caz, fiind reținut permisul de conducere al conducătorului auto, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

În acest sens, polițiștii au dat exemplul unui conducător al unui autoturism care a fost depistat pe autostrada A2, în timp ce conducea cu viteza de 233 km/h.

Pentru conducerea sub influența unor substanţe psihoactive, au fost constatate 30 de infracțiuni, fiind constatate și 36 de fapte de conducere sub influența alcoolului.


De asemenea, au fost constatate 69 de fapte de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice sub limita prevăzută de lege pentru a fi infracțiune (0,80 g/l alcool pur în sânge), în aceste situații fiind aplicate sancțiuni contravenționale.

În urma acestor activități, numărul accidentelor rutiere produse pe autostrăzi a scăzut cu 43%, al persoanelor decedate în astfel de accidente cu 47% și al răniților cu 46%, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Sursa info și foto: Inspectoratul General al Poliției Române

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În această noapte, circulația rutieră va fi închisă pe Autostrada A2 București – Constanța! Iată în ce interval orar

18 Apr 2024 420

Restricții de trafic pe autostrăzile A2, A3 dar și pe DN 7, pentru efectuarea de lucrări

02 Apr 2024 412

UPDATE. Autostrada A2, blocată! Sunt coloane de mașini. Iată motivul (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 2101

UPDATE. Accident rutier pe A2, sensul de mers București-Constanța! Primele informații

24 Mar 2024 1413

Trafic îngreunat seara trecută pe Autostrada A2 București-Constanța după un accident rutier (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Mar 2024 1384

UPDATE Accident rutier mortal pe autostrada A 2 București-Constanța!

16 Mar 2024 1417

Autostrada A2 București-Constanța și alte artere rutiere. Situația traficului în această dimineață

12 Mar 2024 470

Constanța Final de proces în cazul polițistului acuzat că ar fi dezvăluit unui amic unde sunt amplasate radarele pe Autostrada A2, București – Constanța!

09 Mar 2024 739

Centrul INFOTRAFIC Raport de circulație pe A2 în această dimineață

09 Mar 2024 524

Traficul pe Autostrada A2 și alte drumuri naționale. Raportul INFOTRAFIC

06 Mar 2024 473

Licitație contestată la CNSC Iridex Group Salubrizare a vrut să facă curățenie și în parcările și grupurile sanitare de pe Autostrada Soarelui! Ce verdict a primit?

03 Mar 2024 690

Tânăr sancționat pe Autostrada A2 pentru circulație ilegală cu trotineta

03 Mar 2024 603

Atenție șoferi! O porțiune din Autostrada A2 București-Constanța, închisă circulației

29 Feb 2024 623

Trafic restricționat pentru efectuare de lucrări, pe Autostrada A2

26 Feb 2024 551

Restricții pe aproximativ un kilometru din A2!

23 Feb 2024 617