Șoferiță la un pas de comă alcoolică, depistată pe o stradă din municipiul Tulcea

Foto: IPJ TulceaIeri, 08 februarie a.c., în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tulcea, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat în trafic, pe strada Aleea Sulfinei, din municipiul Tulcea, un autoturism condus de către o femeie în vârstă de 50 de ani, din localitate.

Potrivit unui comunicat al IPJ Tulcea, conducătoarea auto a fost testată alcoolscop, rezultatul indicând concentrația de 1,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cea în cauză a fost condusă la o unitate medicală în vederea prelevării mostrelor biologice.

„Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Tulcea.


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aproape de comă alcoolică! Cu ce alcoolemie a fost depistat un șofer pe autostrada A2

14 Mar 2023 764

Județul Constanța Șofer aproape în comă alcoolică, depistat în trafic. A fost întocmit dosar penal

20 Sep 2022 2715

Șofer la un pas de comă alcoolică, depistat în trafic. Incredibil ce alcoolemie avea conducătorul auto

25 Apr 2022 2798

​Trei copii au intrat în comă alcoolică, în noaptea de Revelion. Ce alcoolemii aveau

02 Jan 2020 2698

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu, în cazul celor trei minore din Vaslui, care au ajuns la spital în comă alcoolică

26 Jun 2018 1498

Pericol în trafic. Un șofer la un pas de comă alcoolică, a fost depistat pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța

22 Jun 2018 3058

Caz şocant în judeţul Galaţi. O fetiţă de cinci ani a ajuns în comă alcoolică la spital. Ce le-a spus mama copilei medicilor

06 Mar 2018 1810

Caz șocant. Un bebeluș de opt luni , în comă alcoolică la spital. În ce stare este copilul

13 Dec 2017 2381

O fetiţă de doi ani, la spital în comă alcoolică

26 Nov 2016 3149

Un polițist aflat în pragul comei alcoolice a provocat un grav accident

26 Mar 2016 2201

Un adolescent a ajuns în comă alcoolică la spital, după ce a băut ţuică la şcoală!

24 Nov 2015 1711

Surprins la volan pe strada Traian din Constanța, aproape în comă alcoolică !

21 Mar 2015 1704

Copil de 11 ani găsit în comă alcoolică pe stradă

30 Nov 2014 1620

IPJ Constanţa s-a autosesizat în acest caz Adolescenţi aproape de coma alcoolică, într-un club din Mamaia

13 Oct 2014 3406

Litoral TV Gata cu distracțiile periculoase la volan!

22 Feb 2014 2597