Soluţie la Curtea de ApelConflict comisar şef - avocat, tranşat în favoarea primului

Acuzaţii respinse împotriva şefului Biroului Cercetări Penale din cadrul Secţiei Regionale a Poliţiei Transporturi Constanţa. Magistraţii Curţii de Apel, în completul prezidat de judecătoarea Maria Uzună, a respins plângerea formulată de avocatul constănţean Ionuţ Cazan împotriva comisarului şef Paraschiv Caliţoiu, pentru purtare abuzivă şi sechestrare de persoane.

Sentinţa Curţii de Apel a venit să confirme rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale faţă de şeful din Poliţie, adoptate de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. Instanţa a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul Ionuţ Cazan împotriva rezoluţiei nr. 577/P din data de 23.08.2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. „Menţine rezoluţia atacată. Obligă pe petent la plata sumei de 100 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat", se arată în minuta instanţei de judecată. Soluţia este definitivă. Conform actelor depuse la dosar, cearta dintre avocat şi comisarul şef s-a petrecut în luna iulie 2010, când avocatul din cadrul Baroului Constanţa, potrivit propriilor declaraţii, ar fi fost sechestrat de şeful de la Cercetări Penale în biroul acestuia şi s-ar fi ales şi cu degetul sucit. De la bun început, şeful Biroului Cercetări Penale din cadrul Secţiei Regionale a Poliţiei Transporturi Constanţa a negat toate acuzaţiile.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Luju.ro Avocatul Ionuț Cazan din Baroul Constanța, maltratat în sediul poliției, a câștigat la CEDO 11.700 euro

05 Apr 2016 3816