Sporuri de 35% şi 2000 de caloriiCe calităţi trebuie să ai pentru a lucra, ca şi civil, în SPP

SPP.jpgViitorului angajat SPP îi va fi interzis sau restrâns exerciţiul anumitor drepturi şi libertăţi, acesta urmând să fie supus verificărilor de securitate prevăzute pentru determinarea eventualelor elemente de incompatibilitate privind accesul la informaţii secrete de stat

Serviciul de Protecţie şi Pază, cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, are în structură atât personal militar, soldaţi, gradaţi voluntari, cât şi salariaţi civili. În ediţia de azi, ZIUA de Constanţa prezintă modalităţile prin intermediul cărora te poţi număra printre angajaţii SPP. Potrivit datelor oficiale, cadrele militare ale Serviciului de Protecţie şi Pază provin, de regulă, din rândul absolvenţilor instituţiilor militare de învăţământ, pregătiţi în specialităţi militare identice sau apropiate celor din serviciu. Regulamentul SPP mai prevede ca pentru unele domenii specifice de activitate, pentru care instituţiile militare de învăţământ nu asigură formarea specialiştilor necesari, personalul să fie selecţionat din rândul celor mai buni absolvenţi ai instituţiilor civile de învăţământ, care îndeplinesc criteriile şi cerinţele stabilite prin lege şi prin ordinul directorului instituţiei.

SPPSURSASPP.ro.jpg„Recrutarea personalului militar pentru posturile vacante este atributul compartimentelor de resurse umane, potrivit prevederilor legale, cu respectarea principiului egalităţii şanselor. Selecţia personalului militar, verificările şi investigaţiile pentru determinarea îndeplinirii condiţiilor şi criteriilor de încadrare se desfăşoară în raport cu nevoile instituţiei şi fondurile bugetare alocate cheltuielilor de personal, de către compartimentele de resurse umane, cu sprijinul structurilor specializate conform instrucţiunilor de profil", potrivit informărilor oficiale. Mai mult decât atât, aceeaşi sursă arată că viitorului angajat SPP îi va fi interzis sau restrâns exerciţiul anumitor drepturi şi libertăţi, acesta urmând să fie supus verificărilor de securitate prevăzute pentru determinarea eventualelor elemente de incompatibilitate privind accesul la informaţii secrete de stat. „Criteriile de selecţie au la bază experienţa acumulată de-a lungul timpului, care a evidenţiat calităţile pe care trebuie să le aibă personalul SPP din diferite compartimente pentru îndeplinirea cu succes a sarcinilor de serviciu şi realizarea performanţelor profesionale. (...) Personalul Serviciului de Protecţie şi Pază are în componenţă cadre militare, soldaţi, gradaţi voluntari şi salariaţi civili. SPP dispune de personal specializat pentru toate domeniile sale de activitate şi acordă o atenţie deosebită menţinerii standardelor de performanţă. Personalul militar are toate drepturile şi îndatoririle stabilite pentru militarii forţelor armate, precum şi alte drepturi şi îndatoriri specifice, reglementate prin legi şi regulamente militare. Activitatea desfăşurată de cadrele militare din SPP presupune o stare de operativitate permanentă, cu misiuni de luptă zilnice şi eforturi fizice şi intelectuale deosebite", se mai arată în documentele oficiale, potrivit cărora sistemul de pregătire pune un accent deosebit pe coeziunea microgrupurilor, în cadrul cărora fiecare individ trebuie să manifeste iniţiativă, curaj, voinţă, tact, perseverenţă şi spirit de echipă.

Selecţionaţi prin centrele militare judeţene

Nu este de trecut cu vederea nici faptul că salariaţilor civili li se aplică dispoziţiile Codului muncii şi alte prevederi legale, precum şi reglementările specifice Serviciului de Protecţie şi Pază. Asta în timp ce militarii în termen, necesari Serviciului de Protecţie şi Pază, sunt selecţionaţi prin centrele militare judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, în limitele stabilite prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, pe baza cererilor adresate Statului Major General. Un alt aspect care nu trebuie omis este cel financiar, iar conform datelor oficiale, personalul SPP, care execută, conduce sau coordonează misiuni operative ori contribuie la realizarea acestora, beneficiază de un spor de 30%, calculat la solda de bază, respectiv la salariul de bază. Conform SPP, personalului Serviciului de Protecţie şi Pază, care participă la misiuni operative a căror durată depăşeşte patru ore, i se asigură gratuit un supliment de hrană, în echivalentul a 2.000 de calorii, pentru fiecare zi de misiune, iar cei care au în primire câini de serviciu, au dreptul, pe perioada respectivă, la un spor de 5% din solda de bază.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanța Organizația Utilizatorilor de Apă din Sibioara, în proces cu trei firme privind achiziții publice

18 Feb 2024 836

Se cer minim 10 clase! Serviciul de Protecţie şi Pază angajează zidari, zugravi, tâmplari, îngrijitor și fochiști! Iată unde trimiți CV

29 Dec 2023 2554

Licitații Constanța Organizația Utilizatorilor de Apă pentru Irigații Biosud, contract cu o firmă din Slobozia (DOCUMENT)

15 Oct 2023 912

Licitații Constanța SPP, licitație restrânsă pe 1,84 de milioane de euro pentru lucrările la un obiectiv din Constanța (DOCUMENT)

23 Aug 2023 1756

Serviciul de Protecţie şi Pază angajează! Se caută ospătari, bucătari, un electrician și instalator

07 Jul 2023 1942

Serviciul de Protecţie şi Pază angajează zidari, zugravi, tâmplari, fochiști și îngrijitori

09 Jun 2023 2103

Se constituie Organizația Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii „SPP Cobadin", „Mereni" și OUAI „Mereni Vest", în Monitorul Oficial

29 May 2023 1141

SPP din IPJ Constanța are un nou șef! Iată cine este și ce notă a obținut la concurs

17 May 2023 6857

Premierul Nicolae Ciucă „Serviciul de Protecţie şi Pază împlineşte astăzi 33 de ani de la înfiinţare“

07 May 2023 1004

Handbal În ultima etapă din sezonul regular al Diviziei A, CSU Neptun Constanța întâlnește prima clasată

22 Apr 2023 1103

Se caută șef pentru SPP din IPJ Constanța! Condiții

29 Mar 2023 2048

Ovidiu Văleanu și Ioan Rus Doi generali de brigadă din STS părăsesc sistemul prin pensionare!

30 Nov 2022 2886

Generalul SPP Costin Nedelea, trecut în rezervă. Klaus Iohannis a semnat decretul

05 Aug 2022 1403

Exercițiul de apărare cibernetică CyberMAN 2022, organizat de Comandamentul Apărării Cibernetice din MApN

01 Jul 2022 1002

Mai multe automobile cu SPP la numărul de înmatriculare, scoase la licitație. Cui aparțin (DOCUMENTE)

31 May 2022 2902