SRI, „atacat" din interior?! Vezi cine a dat în judecată serviciul secret

sri_siglasri.jpgNoi procese împotriva Serviciului Român de Informaţii se înregistrează aproape săptămânal la Constanţa. Culmea, Serviciul pare să fie „atacat" din interior, de proprii angajaţi.

Încurajaţi, probabil, de exemplele colegilor ceva mai îndrăzneţi, care deja au dat SRI-ul în judecată, tot mai mulţi foşti angajaţi ai Serviciului Român de Informaţii îşi cer drepturile în instanţă. Aşa cum am precizat în ediţiile anterioare, „calea" în instanţă a fost deschisă în primăvara acestui an, deschizători de drumuri împotriva SRI-ului fiind Nicolae Cristian Radu, Traian Ţăranu şi Angela Cibotaru. Exemplul lor a fost urmat după câteva luni, prin acţiunile intentate de Dănuţ Chiriţă şi Vasile Tufan. În prezent, trei noi litigii cu Serviciul Român de Informaţii au fost înregistrate pe rolul Secţiei civile a Tribunalului Constanţa.

Noii nemulţumiţi

Concret, este vorba despre un nou proces intentat de Dănuţ Chiriţă, care în cauza cu numărul 1263/118/2011 solicită suspendarea executării unui act, prin emiterea unei ordonanţe preşedinţiale în acest sens. Cazul a fost înregistrat la instanţă pe 22 septembrie, având ca părţi pe Dănuţ Chiriţă, în rol de reclamant, şi Casa de Pensii Sectorială a Serviciului Român de Informaţii, în calitate de pârât. Prima înfăţişare în proces se va desfăşura pe data de 30 octombrie 2011, de la ora 8.30, la Tribunalul Constanţa. Cu şase zile înainte de Chiriţă, însă, SRI-ul fusese dat în judecată de Mihai Nae, în dosarul cu numărul 12427/118/2011, al cărui obiect îl reprezintă contestaţia fostului angajat SRI împotriva deciziei de pensionare. Mihai Nae a dat în judecată Casa Sectorială de Pensii a Serviciului Român de Informaţii - UM 0472 Bucureşti, dar şi Comisia de Contestaţii din Cadrul Serviciului Român de Informaţii. Procesul se va judeca la sfârşitul lunii, pe data de 31 octombrie.

Ce zice SRI

Şi Gabriela Carmen Duca, fostă SRI-stă, şi-a dat în judecată instituţia unde a lucrat ani buni. Dosarul său a fost înregistrat la Tribunalul Constanţa pe data de 12 septembrie 2011, are numărul 12206/118/2011, iar femeia a contestat decizia de pensionare, judecându-se cu Comisia de Contestaţii din cadrul Serviciului Român de Informaţii şi Casa Sectorială de Pensii a Serviciului Român de Informaţii. Citaţiile au fost emise pentru data de 24 octombrie 2011, la Completul LM3, din cadrul Secţiei I Civilă a Tribunalului Constanţa. În acest context, poate nu este de trecut cu vederea faptul că, pe data de 15 august 2011, Serviciul Român de Informaţii îşi informa pensionarii că pentru 3.355 de pensionari militari s-au emis decizii de revizuire a pensiilor, în procente însemnând 37,86%, în timp ce pentru alte 5.506 foste cadre (62,14%) nu se emiseseră deciziile de revizuire. Aproape 41% din fostele cadre, adică 3.592 de pensionari, au dosarele de pensie complete, 5.269 mai având încă de strâns date pentru dosarul de pensionare.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

George

27 Feb, 2012 13:32

Buna ziua Cred ca este bine ce fac colegii mei. Eu sunt pensionat de fosta SJI CS, din 2007. Din martie 2011 am primit 4 decizii de revizuire conform OUG 1/2011, toate contestate. Din aprilie 2011 ma judec cu SRI si nu ama obtinut castig de cauza pentru ca cei de la CSP a SRI au o practica noua, cand se asteapta ca va fi solutionat fondul in instanta imi emit o naua decizie de pensie cu 8 lei in plus si cea veche ramane fara obiect. Asa ca va doresc succes. Eu cred ca asa ajung la CEDO.

realitate

04 Oct, 2011 20:35

Cat de curand vor urma procesele indreptate impotriva Casei sectoriale de pensii a M A I de catre pensionarii MAI

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Arlechin Total Distribution SRL, contract de 56.000 de euro cu Primăria Comana pentru furnizarea de echipamente digitale către școli (DOCUMENT)

20 Apr 2024 195

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 559

Finanţele Publice din Constanţa cer insolvența LGV Invest Quality SRL, din Limanu! Firma a deținut, prin concesiune, un teren în Portul Turistic Mangalia

19 Apr 2024 352

In memoriam George Ștefănescu, pictorul inspirat de locurile și peisajele din Dobrogea

19 Apr 2024 414

Amanet Auto, acum și în Constanța - finanțări rapide și sigure

19 Apr 2024 273

București Un tânăr a vrut să-și bată părinții, pentru că nu-l primeau în locuință - a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

19 Apr 2024 376

Ikea România deschide un punct de lucru la Constanţa! Iată unde

19 Apr 2024 1056

CNIAR Atenție, șoferi! Trafic cu restricții pe autostrada A2 București - Constanța în perioada următoare

19 Apr 2024 426

Atenție șoferi! Traficul rutier va fi închis pe A2, București – Constanța în această noapte

18 Apr 2024 701

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 584

Județul Constanța Familiile tinerilor uciși la 2 Mai au ajuns la locul accidentului (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 517

Ministerul Sănătății Concluziile controlului ministrului Rafila la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București

17 Apr 2024 526

VIDEO „Cazul 2 Mai ar putea fi reluat de la 0“ Avocatul Adrian Cuculis, declarații după anunțul Inspecției Judiciare privind-o pe judecătoarea Popoviciu, de la Mangalia

16 Apr 2024 1200

Handbal CSM Constanța a învins Steaua și s-a calificat în turneul Final 4 al Cupei României (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 738

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, află miercuri dacă va fi eliberat condiționat!

16 Apr 2024 3797