Subcomisarul Laurenţiu Marin Dobre, din IPJ Constanţa, a fost trimis în judecată (referat DNA)

Sorin Constantinescu, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, l-a trimis, ieri, în judecată, în stare de arest, pe Laurenţiu Marin Dobre, ofiţer de poliţie judiciară cu gradul profesional de subcomisar în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa - Serviciul de Investigaţii Criminale. Bărbatul este suspectat de luare de mită, iar dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Constanţa.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii susţin că, „la data de 29 iunie 2015, inculpatul Dobre Laurenţiu Marin, subcomisar de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa - Serviciul de Investigaţii Criminale, a pretins de la o persoană (martor denunţător) suma de 3.000 de euro pentru ca, în exercitarea atribuţiilor de organ de cercetare penală, să nu dispună începerea urmăririi penale faţă de martorul denunţător în dosarul penal în care acesta este cercetat chiar de către inculpat“.
 
Mai mult decât atât, DNA arată că poliţistul i-ar fi promis denunţătorului că, în schimbul sumei respective, va dispune restituirea bunurilor ce au fost ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în luna aprilie 2015 la domiciliul acestuia din urmă.
 
„Ulterior, la data de 16 iulie 2015, martorul denunţător a fost abordat din nou de inculpatul Dobre Laurenţiu Marin, care i-a pretins, încă o dată, suma de 3.000 de euro în scopul menţionat anterior. Pentru primirea sumei de 3.000 de euro, inculpatul Dobre Laurenţiu Marin a stabilit ca termen-limită data de 20 iulie 2015 și, ulterior, data de 23 iulie 2015. Astfel, la data de 23 iulie 2015, în jurul orei 17.00, inculpatul Dobre Laurenţiu Marin s-a întâlnit cu denunţătorul în Portul Tomis din Constanţa, împrejurare în care inculpatul a primit de la denunţător suma de 3.000 de euro, cu această ocazie constatându-se infracţiunea flagrantă“, se mai arată în rechizitoriu.
 
De menţionat că în timpul intervenţiei procurorilor DNA, Dobre ar fi sărit în apă, pentru a scăpa de anchetatori. 

Citeşte şi 

Detalii din şedinţa secretă
Cum s-au „lepădat“ anticorupţii din Bucureşti de poliţistul constănţean Laurenţiu Dobre (referat DNA)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosar pe arheologia subacvatică, la Curtea de Apel Constanța! Ce a decis instanța (MINUTA)

03 Jul 2023 896

Ordin al Ministerului Culturii, contestat la Curtea de Apel Constanța. „Există cel puțin doi arheologi scafandri autorizați în România! S-a spus că nu există niciunul!“

14 Nov 2022 2107

Laurenţiu Marin Dobre, poliţistul care ar fi sărit în apă să scape de procurori, condamnat definitiv la 2,8 ani

11 Feb 2016 3149

Laurenţiu Marin Dobre, ofiter al Investigaţiilor Criminale din IPJ Constanța, condamnat definitiv

10 Feb 2016 3309

Acuzat de luare de mită Veste proastă pentru Laurenţiu Marin Dobre, de la Investigaţii Criminale

23 Dec 2015 2299

Acuzat de luare de mită Poliţistul Laurenţiu Marin Dobre, de la Investigaţii Criminale, condamnat de Tribunalul Constanţa

07 Nov 2015 2468

Acuzat de luare de mită Începe judecata lui Laurenţiu Marin Dobre, de la Investigaţii Criminale!

10 Sep 2015 1875

Ofiţer al Serviciului de Investigaţii Criminale Constanţa, menţinut în arest

19 Aug 2015 2188

Un ofiţer de poliţie judiciară din IPJ Constanţa, menţinut în arest preventiv (document)

14 Aug 2015 2207

Mâine se decide libertatea poliţistului Laurenţiu Marin Dobre (document)

12 Aug 2015 2535

Poliţistul constănţean Laurenţiu Dobre a fost trimis în judecată

10 Aug 2015 1990

Detalii din şedinţa secretă Cum s-au „lepădat“ anticorupţii din Bucureşti de poliţistul constănţean Laurenţiu Dobre (referat DNA)

28 Jul 2015 4822

Poliţistul care a sărit în apă să scape de procurori, arestat de judecătoarea Nermin Apzait

25 Jul 2015 1984

Poliţistul Laurenţiu Marin Dobre, din IPJ Constanţa, va fi dus azi la arestare

24 Jul 2015 2433