Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa au dispus trimiterea în judecată a lui Daniel Linteş. Potrivit unor surse, acesta ar fi fostul director al SOCEP şi este acuzat de şantaj.
Conform aceloraşi surse, Linteş este acuzat că prin ameninţarea cu concedierea dacă nu renunţă la drepturile salariale câştigate definitiv în instanţă. Mai mult decât atât, potrivit magistraţilor, cei care nu s-au conformat ar fi fost concediaţi.
Menţionăm că am încercat să luăm legătura telefonică cu Daniel Linteş. În acest sens, ne-am folosit de un număr de telefon pe care îl utiliza pe când era şef la SOCEP, însă nu am putut da de el. În cazul în care vom primi un răspuns, îl vom publica în cel mai scurt timp.
În cele ce urmează vă prezentăm părţile civile şi vătămate implicate:
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: