Suspecţi sub escortă Mutilări şi fugi de la instanţă

Cazul tânărului urmărit week-end-ul trecut de poliţiştii constănţeni după ce a fugit de sub escortă, la Judecătoria Constanţa, nu este singular. În ultimii patru ani, au existat alte două incidente asemănătoare, în care suspecţii au ignorat prezenţa oamenilor legii şi şi-au făcut de cap, în timp ce se aflau la instanţă. În timp ce un criminal a rupt-o la fugă din toaletă după ce a pretextat că i-e rău, un tânăr condamnat ulterior pentru viol şi-a înfipt un pix în gât, în timp ce-şi aştepta rândul la proces.

La sfârşitul săptămânii trecute, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a intrat în alertă după ce un tânăr a fugit de sub escortă, când se judeca propunerea procurorilor de arestare a sa. Valentin Elvis Zaharia, de 17 ani, din Murfatlar, era suspectat că ar fi fost părtaş la multiplele furturi din locuinţe comise în ultimele zile în localitatea Valu lui Traian. Din fericire, el a fost prins în relativ scurt timp, după o noapte albă pentru poliţiştii constănţeni. Aşa cum am precizat anterior, fapta lui Zaharia nu este însă singulară. Pe data de 28 februarie 2008, un alt individ, mult mai periculos, i-a fentat pe oamenii legii. Florin Gâju - personaj devenit cunoscut drept criminalul din cimitir, după ce a ucis o adolescentă cu bestialitate pentru a-i fura telefonul mobil, la marginea cimitirului din localitatea 23 August - aflat în executarea pedepsei de 15 ani de detenţie pentru crima care i-a adus trista faimă, se afla în ziua respectivă la Judecătoria Mangalia, cu afaceri judiciare. Concret, condamnatul era parte civilă într-un proces pe care i-l intentaseră alţi doi deţinuţi.

Criminalul din cimitir

După cum au consemnat procurorii în rechizitoriul prin care Gâju a fost trimis în judecată pentru evadare, la momentul la care a ieşit din sala de judecată, criminalul s-a prefăcut că nu se simte bine, astfel că a fost descătuşat şi însoţit de gardienii de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Poarta Albă la grupul sanitar. Numai că, odată ajuns acolo, Gâju l-a agresat pe unul dintre ofiţerii din escortă şi a rupt-o la fugă. Din fericire, individul a fost prins după scurt timp, iar procurorii i-au întocmit un nou act de acuzare. Judecat pentru evadare, de această dată, Florin Gâju a fost condamnat la încă şapte luni de detenţie, care s-au adăugat celor 15 ani pe care îi primise pentru omor calificat. Însă mult mai spectaculoasă decât fuga lui Gâju de la instanţă a fost automutilarea unui tânăr de 27 de ani, la Tribunalul Constanţa.

Cu pixul în gât

Evenimentul s-a petrecut în toamna anului 2007, iar protagonistul este Ovidiu Alexandru Moise, acuzat la vremea respectivă de viol şi tâlhărie. În timp ce se discuta arestarea sa, iar individul se afla în sala de judecată în boxa arestaţilor - unde legea prevede să fie descătuşaţi - Moise i-a uimit pe judecători şi pe poliţişti, înfigându-şi un pix în gât. Ulterior, s-a stabilit că unealta transformată în aşa-zis instrument de tortură a fost găsită de Moise în sala de judecată, fiind probabil uitată acolo de vreun avocat. După cum au relatat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, la acel moment, tânărul îşi provocase intenţionat leziuni în zona gâtului cu ajutorul unei mine de pix. Imediat după incident, suspectul a fost transportat de poliţişti la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde i s-au acordat îngrijiri medicale. În urma investigaţiilor de specialitate, medicii au stabilit că rana era superficială şi nu necesita internare. Autorităţile au informat ulterior că Moise şi-ar fi motivat gestul prin faptul că era nevinovat şi că ar fi fost arestat pe nedrept pentru fapta de care era acuzat. Totuşi, după aproape doi ani, judecătorii Tribunalului Constanţa l-au găsit vinovat de comiterea infracţiunilor de viol şi tâlhărie. Moise a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani de închisoare, având un rest de pedeapsă de 583 de zile de detenţie de executat, în urma unei osânde mai vechi, de patru ani. Cele două pedepse au fost contopite, iar Moise se află la acest moment închis în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Poarta Albă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.