S-au tras focuri de armă Tânăr fără permis auto, care a provocat un carambol, prins pe o stradă din Constanţa (galerie foto)

Astăzi, în jurul orei 3.30, polițiști din cadrul Secției 4, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au efectuat semnal de oprire unui autoturism, pe strada Eliberării din municipiul Constanța.
 
Întrucât conducatorul auto nu s-a conformat la semnalele polițiștilor, aceștia au procedat la urmărirea autoturismului, până pe strada Vulturului. În acest proces de urmărire, conducătorul auto a acroșat 4 autoturisme parcate, după care s-a dat jos din vehicul și a fugit.
 
După ce a fost somat să se oprească, acesta a continuat sa fugă, moment în care unul dintre polițiști a tras un foc de avertisment în plan vertical, iar apoi s-a reușit reținerea persoanei în cauză.

Menționăm faptul că, în urma folosirii armamentului nu au fost provocate victime sau pagube materiale, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa.

 
Acesta a fost identificat ca fiind un tânăr, de 18 ani, din comuna Băneasa, județul Constanța.
 
În urma verificărilor s-a stabilit faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, în urma cercetărilor, polițiștii au descoperit faptul că autoturismul condus de tânărul în cauză fusese sustras, în noaptea de 16-17 septembrie a.c., de pe strada Dezrobirii.
 
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, furt în scop de folosință și distrugere.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atenție șoferi! Traficul rutier va fi închis pe A2, București – Constanța în această noapte

18 Apr 2024 386

Localitățile Constanța, Movilița, Eforie Sud, Năvodari și Vadu Oii, fără energie electrică vineri. Vezi dacă ești afectat

18 Apr 2024 358

Cumpărări Directe Primăria Cuza Vodă, județul Constanța cumpără pachete pentru sărbători. Ce produse vor conține (DOCUMENT)

18 Apr 2024 349

Decizie a Curții de Apel Constanța în procesul dintre UAT Isaccea și JT Grup SRL

18 Apr 2024 311

Societatea Yano & Edi SRL, înființată recent la Constanța

18 Apr 2024 297

Un transport agabaritic va circula pe drumuri din județul Constanța

18 Apr 2024 290

Iată unde pot ieși locuitorii din Constanța în acest weekend

18 Apr 2024 570

Știri Constanța Conducător auto beat depistat în trafic pe strada Revoluției din Hârșova. Ce alcoolemie avea acesta

18 Apr 2024 280

Licitații Constanța Nuclearelectrica investește în servicii de montare-demontare schelă (DOCUMENT)

18 Apr 2024 265

Conferința Municipală a PSD Constanța „se joacă" pe scena mică de la Casa de Cultură!

18 Apr 2024 435

Societate nouă, deschisă la Constanța. Iată cu ce se ocupă Tabiet To Go SRL

18 Apr 2024 273

Cumpărări directe Constanța Primăria Pantelimon cumpără stație de autobuz (DOCUMENT)

18 Apr 2024 294

Apel respins în procesul dintre Bestfoam SRL și Comisariatul Județean Constanța

18 Apr 2024 226

Daniel Gigi Tatu a sărit din echipa Chițac, în cea a senatorului Felix Stroe!

18 Apr 2024 388

Nouă firmă, deschisă în Constanța. Iată unde are sediul

18 Apr 2024 287