Tânără grav rănită într-un teribil accident rutier în județul Cluj. Implicată și o cisternă încărcată cu ulei industrial (GALERIE FOTO)

Accident rutier grav în județul Cluj. Foto: ISU ClujUn grav accident rutier a avut loc în această după amiază în județul Cluj. 

Potrivit ISU Cluj, pompierii din cadrul Gărzii Gilău, Detașamentul 2 Cluj-Napoca și Punctul de Lucru Florești au intervenit pentru a descarcera și pentru a acorda asistență medicală de urgență persoanelor implicate într-un grav accident rutier, produs pe raza localității Căpușu Mare.

„Două autospeciale cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și unul SAJ au intervenit în urma accidentului rutier, iar la fața locului au găsit un autoturism avariat, în care se afla încarcerată o tânără în stare gravă, precum și o autocisternă răsturnată. Aceasta din urmă transporta ulei industrial de bază, iar scurgerile au necesitat asigurarea măsurilor de protecție și prevenire a incendiilor“ - au precizat reprezentanții ISU Cluj.

Salvatorii au acționat pentru a descarcera tânăra, în vârstă de cca 20 de ani, care era în stare de inconștiență și prezenta multiple traumatisme.

Aceasta a fost preluată de către echipajul SMURD pentru a fi transportată la spital.

Un bărbat este consultat în aceste momente de către echipajul SMURD, care la prima evaluare prezintă afecțiuni ușoare, urmând a se stabili dacă va fi transportat la spital.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Accident în Valu lui Traian. Un șofer băut a accidentat o femeie pe trecerea de pietoni

19 Apr 2024 309

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe DN 1

19 Apr 2024 200

Județul Constanța Accident rutier în Medgidia!

18 Apr 2024 563

Știri Constanța Un șofer fără permis și sub influența substanțelor interzise a intrat cu mașina îm gardul unei case la Nisipari (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 437

Judecătoarea Popoviciu de la Mangalia amână dosarul tragediei de la 2 Mai Declarații cutremurătoare ale părinților tinerilor uciși în urma impactului (VIDEO)

18 Apr 2024 545

Accident rutier la prima pasarelă dinspre Constanța către Valu lui Traian. Un pieton a fost rănit (FOTO)

18 Apr 2024 1266

Accident rutier în localitatea Izvoarele, județul Tulcea

17 Apr 2024 480

TULCEA Accident rutier în localitatea Izvoarele! O persoană a fost rănită

17 Apr 2024 375

IGPR InfotraficJudețul Prahova-Trafic blocat pe DN 1B

17 Apr 2024 244

IGPR InfotraficJudețul Cluj - Trafic oprit pe centura Vâlcele-Apahida

17 Apr 2024 233

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 12

17 Apr 2024 226

Accident rutier între localitățile Jurilovca și Babadag, județul Tulcea. O persoană, rănită

15 Apr 2024 520

UPDATE. Județul Constanța Trafic rutier oprit în localitatea Castelu în urma unui accident rutier (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1883

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 2B

15 Apr 2024 305

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 1H

15 Apr 2024 245