UPDATE Tentativă de suicid într-un poligon din Constanța. Victima este în stare gravă (video)

Printr-un apel la 112, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină pe strada Nicolae Filimon din municipiul Constanța.
 
Se pare că, într-un poligon de tragere din zonă, un bărbat, în vârstă de 41 de ani, s-a împușcat în tâmplă.
 
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea a informat că la fața locului s-a deplasat un echipaj de terapie mobilă.
 
Victima este în stare gravă. A fost transportată de urgență la Spitalul Județean Constanța de o ambulanță SMURD.
 
În momentul de față, victima este în comă, intubată.

UPDATE: Purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, Andreea Iliescu, a declarat cu privire la evenimentul produs:

Polițiștii Secției 4 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, într-un poligon de tragere din municipiul Constanța, un bărbat s-ar fi împușcat. 

Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit identitatea victimei, ca fiind un bărbat, de 41 de ani, din municipiul Constanța. 

Din primele cercetări a reieșit faptul că acesta s-ar fi împușcat în tâmplă cu un pistol. 

Acesta a fost transportat la spital în stare gravă.


Cercetările continuă de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarațiile oficialilor IPJ Constanța despre polițiștul găsit împușcat la Cumpăna (FOTO+VIDEO)

01 Dec 2023 1192

Știri Constanța Cine este polițistul găsit mort în Cumpăna. Detalii de ultim moment! (VIDEO)

01 Dec 2023 3699

Anchetă la Cumpăna! Un polițist din cadrul IPJ Constanța, găsit mort! Tânărul era împușcat în cap (GALERIE FOTO+VIDEO)

30 Nov 2023 10075

Amenințări cu moartea în Primăria Saraiu Șofer împușcat după o urmărire în trafic, în 2017. Iată decizia finală!

21 Jun 2023 1563

Scene șocante pe un drum din Constanța! Șofer împușcat după o urmărire în trafic, în 2017. Pronunțare amânată

13 May 2023 2218

Constanța Fiul procurorului, decedat după ce s-ar fi împușcat în cap, condus pe ultimul drum (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Nov 2022 14304

Oficial de la IPJ Vrancea! Răsturnare de situație în cazul morții fiului șefului Poliției Locale din Agigea. Ce spun anchetatorii

07 Nov 2022 2265

Proces atipic de ucidere din culpă, la Constanța! Cererea de liberare condiționată, respinsă

06 Aug 2022 19851

Tânăr din Constanța împușcat în cap de polițiști! Ucidere din culpă cum rar s-a mai văzut! Șoferul condamnat cere să fie eliberat

18 Jul 2022 23158

A fost înmormântat astăzi Subofițerul Unității Speciale de la Cernavodă care s-a împușcat în cap a decedat

22 Mar 2021 3313

Tânăr împușcat în cap, șofer condamnat! Un caz de ucidere din culpă cum rar s-a mai văzut, închis definitiv la Constanța

22 Mar 2021 12059

Constanța Bărbat împușcat cu un pistol airsoft cu bile în urma unui conflict spontan (galerie foto+video)

17 Mar 2021 3336

Tânăr împușcat în zona capului, pe strada Ștefan cel Mare din Constanța. Autorul cere să fie eliberat

05 Dec 2020 2138

Ucidere din culpă cum rar s-a mai văzut! Un tânăr din Săcele, județul Constanța, condamnat la închisoare cu executare

28 Nov 2020 34832

Alertă IPJ Bărbat împușcat în zona capului, pe strada Ștefan cel Mare din Constanța

07 Sep 2020 3343