Ţigări de contrabandă şi jointuri, confiscate de jandarmii din Constanţa

Jandarmii au surprins în Constanţa şase persoane care doreau să vândă fără să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege 211 pachete cu 4.220 de ţigări.
 
Astfel, sâmbătă, în intervalele orare 8.30 - 9.00 şi 11.00 - 11.30, două echipaje de jandarmerie din cadrul Grupării Mobile Constanţa au desfăşurat două acţiuni simultane, punctuale, în zona Pieţelor Tomis III şi Km 4-5 din Constanţa, unde au surprins şase persoane cu vârste cuprinse între 35 şi 39 de ani, din localitate, în timp ce încercau să vândă persoanelor din zonă 211 pachete cu 4.220 de ţigări, fără timbre accizabile, inscripţionate „Ashima“, „Marble“, „Meridian“ şi „Assos“ .
     
Pe numele acestora au fost întocmite actele de constatare pentru comiterea faptei de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 din Legea 86/2006 privind Codul Vamal al României. Actele de constatare şi pachetele de ţigări vor fi predate la IPJ Constanţa, Serviciul de Investigare a Fraudelor.
 
De asemenea, jandarmii au surprins în Constanţa trei persoane care aveau asupra lor şase pacheţele de staniol ce conţineau o substanţă vegetală halucinogenă, de culoare verde.
 
Un echipaj de jandarmerie din cadrul Grupării Mobile care se afla în misiune de asigurare a ordinii şi siguranţei publice în municipiul Constanţa, în zona CET, a observat, sâmbătă noapte, în jurul orei 1.00, trei persoane care-şi confecţionau ţigarete artificiale (jointuri). La vederea militarilor, tinerii, cu vârste cuprinse între 17 şi 23 de ani, au început să se agite, au aruncat pe jos ţigaretele şi au mărit ritmul de mers. Au fost somaţi, s-au oprit şi li s-a făcut controlul corporal sumar şi al bunurilor pe care le deţineau.
 
Asupra acestora, jandarmii au mai găsit în buzunarele de la pantaloni şase pacheţele de staniol cu substanţă vegetală halucinogenă, de culoare verde.
 
Jointurile şi pacheţelele descoperite vor fi predate Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate  Constanţa, în vederea continuării cercetărilor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.