Țigări de contranbandă la Constanța. Ce măsuri au luat polițiștii (GALERIE FOTO)

Poliția Locală Constanța
  • Săptămâna trecută, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au acționat pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică pe raza municipiului Constanța, punându-se accent pe activitățile de prevenire și combatere a comerțului ilicit cu țigări fără marcaje fiscale și documente de proveniență.
 
Astfel, în zilele de 18 și 19 mai 2022, polițiștii locali aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au depistat 7 persoane în timp ce comercializau țigări netimbrate, susceptibile de a fi produse de contrabandă.
 
Persoanele în cauză acționau ilegal atât pe domeniul public și privat al municipiului Constanța (segment stradal, piețe agroalimentare, parcuri), cât și în incinta unor unități comerciale cu profil alimentar. Acestea au fost conduse la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, în vederea întocmirii documentației aferente indisponibilizării țigaretelor și înaintarea actelor de constatare către instituțiile abilitate pentru luarea măsurilor legale.


 Poliția Locală Constanța


În total au fost indisponibilizate 876 pachete de țigări netimbrate care au fost predate organelor abilitate în vederea continuării cercetărilor sub aspectul stabilirii infracțiunii de contrabandă.
 
Polițiștii fac  un apel la cetățeni să semnaleze orice faptă antisocială ce ține de ordine și siguranță publică sau de comerț ilicit la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail politia.locala@primaria-constanta.ro.



Poliția Locală Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Femeie depistată de polițiștii locali, în timp ce comercializa țigări netimbrate, provenite din contrabandă

10 Jan 2024 932

Doi români transportau prin Constanța mii de pachete de țigări fără timbru! Descoperirea șocantă din autoutilitară (VIDEO)

27 Jul 2023 1096

Constanţa Două persoane, depistate de polițiștii locali în timp ce comercializau țigări netimbrate

25 Mar 2023 1411

Misiuni îndeplinite pentru Garda de Coastă în 2022. Noi obiective în anul 2023

08 Feb 2023 1193

Marfă de contrabandă la bordul unei nave din Portul Constanța. Ce au găsit polițiștii în cabina unui marinar

23 Apr 2022 1940

Constanța. Arest prelungit în cazul fabricii de țigări contrafăcute (VIDEO)

02 Apr 2022 2116

Constanța Femeie prinsă de polițiști, în timp ce vindea ţigări netimbrate în zona piața Grivița

25 Jun 2021 3596

Județul Constanța Percheziții într-un dosar de contrabandă

23 Jun 2021 1862

O mie de țigarete de contrabandă, descoperite într-o mașină în Portul Constanţa

12 May 2021 2255

Nereguli depistate la bordul unei nave în Portul Constanța. Ce au descoperit polițiștii

13 Apr 2021 1518

Poliţia Locală Constanţa Peste 1.000 de pachete de ţigări netimbrate, confiscate dintr-un magazin din piața Tomis 3

08 Apr 2021 2782

Mii de pachete de țigări de contrabandă, depistate la bordul unei nave în Portul Constanța

05 Apr 2021 1626

Portul Constanţa Sud Agigea A fost calculat prejudiciul în cazul ţigărilor de contrabandă descoperite la bordul unei nave

31 Dec 2020 1976

Țigări de contrabandă, descoperite în Portul Constanța Sud Agigea (galerie foto)

20 Sep 2020 2104

UPDATE. Port Constanța Marinar, prins comercializând țigări de contrabandă

16 Sep 2020 1946