Timișoara. Bărbat, prins în flagrant delict în timp ce ar fi încercat să vândă amfetamină. Ce s-a găsit la percheziție

  • Trafic de droguri de risc şi de mare risc.

Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, au efectuat cercetări în două dosare penale de trafic de droguri de risc şi de mare risc.

Astfel, în cursul anului 2020, un bărbat, de 25 de ani, ar fi distribuit droguri de risc (cannabis) și de mare risc (amfetamină) către consumatori din Timişoara.

Ieri, 8 iulie, bărbatul a fost depistat în flagrant delict în timp ce ar fi încercat să vândă amfetamină.

În cadrul dosarului, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară, la locuinţa bărbatului, de unde au indisponibilizat 60 de grame de cannabis.

Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, iar astăzi, 9 iulie, a fost prezentat Tribunalului Timiş, care a dispus arestarea acestuia pentru 30 de zile.

În urma cercetărilor din cadrul altui dosar, a reieșit că, în cursul anului 2020, un bărbat, de 35 de ani, ar fi comercializat către diverse persoane droguri de mare risc (amfetamină), în Timişoara. Acesta ar fi obținut drogurile de la un bărbat, de 40 de ani.

În cursul zilei de ieri, 8 iulie, bărbatul de 35 de ani, a fost surprins în flagrant delict în timp ce ar fi încercat să comercializeze 100 de grame de amfetamină.

Ulterior, la percheziția domiciliară efectuată la locuinţa bărbatului, de 40 de ani, a fost depistate 500 de grame de amfetamină si 100 de grame de cannabis.


Persoanele în cauză au fost reţinute pentru 24 de ore, iar la data de 9 iulie a.c. vor fi prezentate Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sibiu Un student al Academiei Forţelor Terestre, cercetat pentru deţinere de amfetamină

15 Apr 2022 1255

DIICOT Patru persoane reținute pentru trafic de droguri de mare risc

17 Dec 2020 1749

Revista presei locale

16 Jun 2017 4575