Tineri somaţi de jandarmi în staţiunea Mamaia. Ce s-a găsit în maşina celor doi

Sâmbătă, 28 aprilie, ora 05.00, un echipaj de jandarmerie din cadrul Grupării Mobile Constanţa care se afla în misiune de menţinere şi asigurare a ordinii şi siguranţei publice în nordul staţiunii Mamaia, a observat că cineva se joacă cu o lanternă, într-o maşină parcată într-o zonă neiluminată. Jandarmii s-au apropiat de maşină şi au văzut în interior, două persoane agitate care încearcă să ascundă sub scaunele din faţă, mai multe lucruri. Persoanele au fost somate şi au coborât din autovehicul. În autoturism, sub scaunele din faţă şi în portbagaj,  jandarmii au mai găsit, un plic autosigilant şi o folie din plastic trensparent în care se aflau opt pastile dreptunghiulare, de culoare albastră, având înscripţionate litera „R”, o pungulita din plastic transparent, un recipient din plastic de culoare galbenă şi un borcan sub formă hexagonală, inscripţionat Polen 110 g,  ce conţineau fragmente vegetale de culoare verde sub forma de muguri, cu miros înţepător.

Cele două persoane, de 28, respectiv 32 de ani, împreună cu folile, pliculeţele autosigilante, pastilele şi borcanul cu fragmentele vegetale au fost predate lucrătorilor  IPJ Constanţa,  în vederea continuării cercetărilor.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Hotel de două etaje, pe amplasamentul unui spațiu comercial Investiția imobiliară a societății Magic Stil SRL în zona Cazino Mamaia, la mâna consilierilor locali din Constanța(DOCUMENT)

24 Apr 2024 540

Undă verde de la Primăria Constanța Firma fondată de fostul consul onorific al Libanului în România vrea să modifice restaurantul Tomis din Mamaia

21 Apr 2024 670

Știri Constanța Incendiu în toiul nopții în stațiunea Mamaia! Panică în rândul a zeci de persoane, printre care și copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1956

În Constanța Apariție inedită la Marea Neagră, în stațiunea Mamaia

08 Apr 2024 554

Teren în zona Pescărie Tribunalul obligă Primăria Constanța și Consiliul Local să restituie un teren pe care au construit o stradă, cu trotuar! Cu recurs (MINUTA)

05 Apr 2024 1116

Afaceristul Florin Enuc, dat în judecată de asociația de proprietari din clădirea St. Vlas Apartments Mamaia. Motivul disputei sunt spațiile comune ale imobilului!

15 Mar 2024 1058

FOTOREPORTAJ Imagini dezolante cu toboganul din Stațiunea Mamaia! Cum arată în prezent (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Mar 2024 1586

Misterioasele schele din Mamaia. Înconjoară o suprafață mare din plajă! (FOTO+VIDEO)

10 Mar 2024 3294

Martin Laura Cezara anunță începerea lucrărilor de construire pentru imobilul teren și/sau construcții situat în stațiunea Mamaia - stație pornire telegondola

07 Mar 2024 408

Primăria Constanța, undă verde pentru un spațiu comericial Margona MTC SRL, controlată de Constantin Goane, construiește în stațiunea Mamaia, zona Perla

06 Mar 2024 1053

Constanța Iată ce a apărut pe pistele pentru biciclete de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu (FOTO+VIDEO)

04 Mar 2024 14220

Știri Constanța CT BUS. Linia 47M, deviată pe sensul spre cap linie Mamaia

29 Feb 2024 595

Imobiliare Constanța Undă verde la Mediu pentru firma lui Ion Dumitrache privind investiția de la Bufetul Felix

27 Feb 2024 857

Stelian Ion(USR) „Riviera Tomis sau șoseaua de coastă, argument pentru construirea unor blocuri pe taluzul Constanței”!

24 Feb 2024 987

OMD Mamaia Constanța Implică-te în concursul pentru alegerea logoului stațiunii Mamaia, votând varianta preferată! 11 propuneri merg în etapa următoare

20 Feb 2024 643