TIR-ist în instanţă, pentru ucidere din culpă

Jean Stelian Sava, şoferul de TIR din Ialomiţa care a fost implicat într-un accident rutier mortal pe DN 38 în urmă cu mai bine de un an, a fost deferit instanţei de judecată.

Procurorii parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au finalizat ancheta şi au întocmit rechizitoriul prin care Sava urmează să fie judecat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, dat fiind că, în urma accidentului, un bărbat de 38 de ani din Negru Vodă şi-a pierdut viaţa, iar alţii au fost răniţi. Cazul a fost înregistrat pe rolul Secţiei penale a Judecătoriei Constanţa, prima înfăţişare fiind fixată pentru data de 11 octombrie, la completul P2 al instanţei. Conform datelor strânse de procurori, accidentul s-a produs pe data de 21 iunie 2010, în jurul orei 8.30, pe DN 38, între Agigea şi Techirghiol. Sava se afla la volanul unui TIR CT 07 DSG, ce aparţinea SC Levimob Inter SRL. La un moment dat, tiristul a pierdut controlul autotrenului şi a intrat pe contrasens, izbind în plin un Volkswagen Passat CT 30 CMR, care circula regulamentar. În urma impactului, şoferul din Passat, Gheorghe Andrei, de 38 de ani, din Negru Vodă, care nu purta centura de siguranţă, a decedat pe loc. La rândul lor, fraţii Ionuţ şi Daniel Cupeş, tot din Negru Vodă, pasageri în Passat, au fost răniţi.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.