Tragedia rutieră de Florii, încă neelucidată

Lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa desfăşoară în continuare cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanţele care au dus la producerea tragediei rutiere de pe data de 17 aprilie, aproape de localitatea Săcele, când o persoană a decedat, iar alte şapte au fost grav rănite.

Au trecut mai bine de două săptămâni de la deschiderea dosarului accidentului rutier produs, din câte se pare, de Mihaela Any Paltarac, de 46 de ani, din Tulcea. Până la acest moment, Poliţia Rutieră Constanţa nu a stabilit cu exactitate dinamica accidentului şi nici cine se face vinovat de moartea unei persoane, precum şi de rănirea gravă a altor şapte. Reamintim că pe data de 17 aprilie, potrivit oamenilor legii, Mihaela Any Paltarac, de 46 de ani, din Tulcea, a condus un autoturism marca Toyota, model Rav 4, cu numerele de înmatriculare TL 03 TOY, aparţinând SC Carpyus Consulting SRL, pe drumul naţional 22, dinspre Constanţa către Tulcea. În momentul în care a ajuns la kilometrul 263 + 100 de metri, mai spun poliţiştii, din cauza neatenţiei în conducere, Paltarac ar fi pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu autoturismul Skoda Fabia, cu numerele de înmatriculare IF 02 AYA, deţinut de SC Star Fouds SRL, şi condusă de Magdalena Ţuţuianu, de 35 de ani, din Constanţa. În urma impactului deosebit de puternic, Lenuţa Banu, pasageră în Skoda, a decedat la faţa locului. De asemenea, au mai fost răniţi grav: Mihaela Any Paltarac, Claudiu Paltarac, de 54 de ani, şi Florin Sabin Paltarac, de 22 de ani, pasageri în Toyota, Magdalena Ţuţuianu, Costel Claudiu Ţuţuianu, de 37 de ani, Ştefania Daria Ţ., de 7 ani, şi Carmen Bârnă, pasageri în Skoda. Cea despre care se spune că a provocat accidentul deţine părţi sociale în SC Rivtrans, SC Colosseum SRL şi SC Carypus Consulting SRL. De asemenea, Doru Paltarac, membru al Biroului Politic Municipal PNL Tulcea, este şi el asociat în Aspect SRL în Tehnocom Imex şi în Carypus Consulting SRL.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DGAPrahova/Agent de poliție cercetat în stare de arest la domiciliu pentru luare de mită

21 Mar 2024 283

Infracțiuni rutiere constatate de polițiști, în municipiul Constanța

19 Mar 2024 352

Acțiune în municipiul Constanța și în stațiunea Mamaia pentru depistarea șoferilor care nu respectă regimul legal de viteză (FOTO)

10 Mar 2024 529

Acțiuni ale polițiștilor în Mangalia și Constanța. Au fost aplicate sancțiuni

09 Mar 2024 624

Controale ale polițiștilor rutieri în municipiul Constanța. S-au întocmit dosare penale

02 Mar 2024 908

Infracțiuni rutiere, depistate de polițiști în municipiul Constanța și stațiunea Mamaia

27 Feb 2024 508

Știri Constanța Circulația pe drumurile publice, în atenția Poliției. Amenzi aplicate la Constanța

14 Feb 2024 540

Acțiune de control a polițiștilor în municipiul Constanța! Mai mulți șoferi au rămas fără permis de conducere (GALERIE FOTO)

13 Feb 2024 602

Infracțiuni rutiere, constatate de polițiști, pe raza județului Constanța. Șoferi băuți, drogați și alte nereguli

31 Jan 2024 556

Aglomerație mare pe DN 39, pe sensul de mers spre Constanța și Autostrada Soarelui! (FOTO+VIDEO)

02 Jul 2023 1764

Accident rutier în Constanța! O persoană a fost rănită

14 Dec 2022 1337

Accident rutier pe bulevardul Mamaia. O femeie și doi bărbați, accidentați pe trecerea de pietoni. Primele informații!

21 Sep 2022 4622

Femeie rănită în urma unui eveniment rutier în Mircea Vodă. Ce spun medicii de pe Ambulanță

14 Sep 2022 1489

Controale ale Poliției Rutiere la frontieră, la Vama Veche. Câte mașini au fost oprite

14 Aug 2022 1234

Accident rutier în municipiul Constanța! Primele informații

29 May 2022 2223