Tragedie în județul Maramureș. Un copil s-a înecat într-o piscină

Copil înecat. Foto cu rol ilustrativ: ZIUA de ConstanțaUn copil de 11 ani a fost găsit înecat într-o piscină din curtea unui imobil din comuna Ieud, județul Maramureș. 

"Poliţiştii Secţiei 2 Bogdan Vodă au fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că un minor s-a înecat în piscina din curtea unui imobil din localitatea Ieud. Deplasaţi la faţa locului, lângă piscină, a fost identificat corpul unui băiat de 11 ani din Ieud, asupra căruia echipajul SMURD efectua manevre de resuscitare. Totodată, la faţa locului a intervenit şi un elicopter SMURD cu medic, care a continuat manevrele de resuscitare, însă fără rezultat, fiind declarat decesul minorului", au precizat reprezentanții IPJ Maramureș. 


Din primele informații, nu au fost identificate urme de violenţă asupra victimei. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului municipal din Sighetul Marmaţiei în vederea efectuării necropsiei, pentru a se stabili cu exactitate cauză decesului.

"În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă", au mai precizat reprezentanții IPJ Maramureș. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alertă pe plaja din Neptun! Un bărbat și un copil, la un pas de înec. În ce stare sunt victimele

03 Sep 2023 2052

Trupul bărbatului dispărut în mare la Eforie Nord, adus de valuri la mal (GALERIE FOTO+VIDEO)

20 Aug 2023 21545

Județul Tulcea Un copil de 3 ani, dispărut fără urmă dintr-un magazin. Ulterior, găsit înecat în Dunăre

14 Aug 2023 1428

Știri Constanța azi UPDATE. Copil scos la mal inconștient, pe plaja din Saturn

12 Aug 2023 2653

Tragedie Un copil de 5 ani a murit seara trecută după ce a căzut cu bicicleta în râul Suceava (GALERIE FOTO)

05 May 2023 1278

Tragedie în județul Arad! Un copil de 6 ani, dat dispărut, găsit înecat într-un râu

03 Oct 2022 1172

Tragedie în județul Dâmbovița! Un copil de 4 ani s-a înecat în piscină. Mama, găsită spânzurată

29 Sep 2022 1415

UPDATE Un copil a fost scos din apa râului Bistrița fără semne vitale. Medicii nu au mai putut face nimic

04 Jul 2022 1123

Doi copii au rămas orfani, după ce părinții lor au murit înecați în râul Timiș (VIDEO)

26 Jun 2022 1535

UPDATE. Ialomița Un copil de 13 ani a murit după ce s-a înecat în brațul Borcea. A intervenit elicopterul SMURD de la Constanța

25 Jun 2022 1451

Intervenție de urgență într-un complex rezidențial din Voluntari, Ilfov. Un copil, în pericol de înec

22 Jun 2022 1089

UPDATE. Iași Un adolescent în vârstă de 16 ani a murit după ce s-a înecat într-o viroagă din comuna Mogoșești

19 Jun 2022 1316

Intervenție de urgență pe plaja din stațiunea Jupiter. Un copil și un adult, în pericol de înec

18 Jun 2022 1520

Tragedie în județul Alba! Un copil de aproximativ 5 ani din oraşul Cugir a murit înecat

13 Jun 2022 1250

Spania Un copil român de 6 ani a murit înecat, după ce a intrat în apă să prindă crabi împreună cu fratele său mai mare

22 May 2022 1325