Traseul drogurilor pe apă. De unde pleacă şi cum ajung pe litoralul românesc al Mării Negre. Cocaină în valuri şi prin nisip (galerie foto)

La 23 martie, deci cam acum o lună, una din greşelile traficanţilor de droguri, avea să stârnească o adevărată isterie în România.

Că a fost un cioban, că nu a fost cel care a văzut pe la Sfântu Gheorghe, din deltă, o şalupă răsturnată, şi care s-a dovedit a avea o mare cantitate de cocaină, nu ştim nici acum.

Cert este că transportul uriaș de droguri depistat de autoritățile române ca urmare a greșelilor făcute de traficanți a parcurs un drum lung din Columbia până în România, potrivit TVR.

Dar, pierderile rețelei balcanice nu se limitează numai la tonele de cocaină aruncate de furtună pe țărmurile românești.

Totuși gruparea ar fi reușit să mai salveze în jur de o tonă de cocaină înainte ca autroitățile române să adune ceea ce le-a dăruit marea, mai spune sursa citată.

Anchetatorii specializați în destructurarea rețelelor de traficanți de droguri spun că atunci când sunt transportate pe cale maritimă, stupefiantele încarcate în vapoare în țara de producție, pot fi plimbate săptămâni întregi pe oceane și mari.
 
Pănă la destinație, vasele opresc în mai multe porturi.
 
De exemplu, în rețeaua balcanică, transportul uriaș de cocaină a plecat din Columbia, a ocolit Africa prin Sud, a trecut prin Canalul de Suez.
 

De acolo, prin strâmtorile Dardanele și Bosfor a ajuns în Europa. Iar pe traseu au mai fost descărcate anumite cantități.
 
Potrivit TVR, chiar dacă șeful Poliției Române nu vrea să spună mai multe, surse autorizate susțin că transportul de cocaină capturat de polițiștii români ar fi fost încarcat abia în zona portului ucrainean Lujne.

 
Numai că și acolo traficanții ar fi avut probleme. Polițiștii au capturat în jur de 300 de kilogarme de droguri.
 
După câteva zile, vasul a ajuns în zona Tulcea și pachetele, ambalate în veste de salvare cu GPS, au fost aruncate în mare.

Surse judiciare susțin că traficanții ar ști cum reacționează polițiștii de frontieră. Odată ce pe radarele gărzilor de coastă se observă că o ambarcațiune mică se apropie de un vapor aflat în larg este trimisă imediat o echipă pentru verificări.

Dar, în cazul de față, echipajul vasulului încărcat cu droguri nu au trezit suspiciuni pentru a respectat toate regulile.
Iar de atunci, prin România, circulă tot felul de snoave de adormit minţile, şi a distrage atenţia de la alte probleme.

Noi nu spunem că şi acestea sunt de lepădat, dar cât or fi basme şi cât realitate, cine mai ştie.

Sursa foto: Capturi video TVR
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 607

500 lei doza de cocaină Percheziții DIICOT, la Constanța. S-a lăsat cu o arestare

29 Dec 2023 789

Trei persoane arestate pentru trafic de cocaină, în Ilfov. Percheziții în Brașov și Dâmbovița

25 Nov 2023 997

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu - Legea „2 Mai” a trecut in Senatul Romaniei

20 Nov 2023 1159

IGPR 15 percheziții în județele Timiș și Cluj la persoane bănuite de trafic de droguri de risc și mare risc (FOTO)

10 Nov 2023 782

Prinși cu trafic de droguri periculoase, în Timiș. Percheziții sunt efectuate (VIDEO)

01 Nov 2023 756

Poliția Română Româncă, depistată pe aeroportul de la Otopeni cu cocaină

19 Oct 2023 1375

Mega-dosar la DIICOT Constanța! 15 persoane trimise în judecată

27 Sep 2023 4364

În Ialomița Mandate de percheziții și de aducere pentru trafic de cocaină și canabis (FOTO)

26 Sep 2023 937

Știri Constanța Șofer drogat, depistat pe bulevardul Mamaia! Ce substanță consumase (FOTO)

20 Sep 2023 904

București Bărbat prins cu sute de grame de cocaină în rucsac! Ce spun polițiștii

08 Sep 2023 954

„Cocaina de la Marea Neagră“ Tribunalul Tulcea, termen nou într-unul dintre cele mai mari dosare de trafic de droguri din România! (VIDEO)

30 Aug 2023 1108

Sondaj de Opinie Sunteți de acord cu sancționarea turiștilor care se ceartă cu salvamarii pe plajă pentru că nu li se permite accesul în marea agitată?

20 Aug 2023 1847

Cocaină în cluburile din Mamaia! Oficial de la DIICOT

06 Jul 2023 1225

Șoferi drogați, depistați în Cernavodă. Ce substanțe consumaseră

20 Jun 2023 1015