Trei destine, un judecător Năstase, Banias şi Nuţu Cămătaru (documente)

banias_complet_nastase_adrian.jpgMagistratul Matei a fost cercetat de Consiliul Superior al Magistraturii, scria presa centrală, pe motiv că ar fi redus pedeapsa primită de celebrul Nuţu Cămătaru, pe numele adevărat Ion Balint, de la nouă ani de detenţie, la doar doi ani, şapte luni şi 17 zile

Sabie cu dublu tăiş în instanţă, pentru senatorul PDL Mircea Banias. Cu o a patra plângere înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei procurorilor anticorupţie de a-i prelungi interdicţia de a părăsi ţara, dosarul politicianului acuzat de grave fapte de corupţie a încăput pe mâinile judecătorului Ionuţ Mihai Matei, din cadrul Curţii Supreme. Foarte interesant, numele magistratului se leagă de celebra reducere a pedepsei lui Nuţu Cămătaru de la nouă ani de detenţie la doar puţin peste doi ani şi şapte luni, în urma înlăturării unor probe admise de Curtea Constituţională.

Banias_Mircea_Banias_005.jpgDe asemenea, Ionuţ Matei a devenit celebru şi datorită judecării cazului „Trofeul calităţii în construcţii", în care acuzat era Adrian Năstase, fost premier PSD al României. Din documentele oficiale reiese că judecătorul lui Banias are o soră care lucrează ca procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justie şi este acţionar la SIF Muntenia, necunoscând însă valoarea acţiunilor sale. Dosarul deschis de senatorul Banias prin care contesta prelungirea interdicţiei de a părăsi România a fost înregistrat sub numărul 7403/1/2011, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ieri, cazul a fost analizat de completul prezidat de magistratul Ionuţ Mihai Matei, din cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Până la închiderea ediţiei, însă, judecătorii nu luaseră o decizie cu privire la solicitarea lui Banias de a i se ridica interdicţia. Totuşi, ceea ce atrage atenţia este faptul că magistratul Ionuţ Mihai Matei, judecătorul lui Banias, s-a aflat de mai multe ori în atenţia presei, încă de pe vremea când era judecător al Curţii de Apel Bucureşti.

Pedeapsa lui Nuţu Cămătaru

banias_complet_nutu_camataru.jpgÎn urmă cu aproximativ trei ani, de pildă, magistratul Matei a fost cercetat de Consiliul Superior al Magistraturii, scria presa centrală, pe motiv că ar fi redus pedeapsa primită de celebrul Nuţu Cămătaru, pe numele adevărat Ion Balint, de la nouă ani de detenţie, la doar doi ani, şapte luni şi 17 zile. Aceeaşi jurnalişti scriau că magistratul ar fi ajuns la acest cuantum al pedepsei după ce ar fi înlăturat mai multe probe administrate împotriva lui Cămătaru care însă fuseseră considerate legale de către Curtea Constituţională.

Cuvântul lui Năstase

Totodată, judecătorul Matei s-a remarcat şi în urma contrelor cu Adrian Năstase, în procesul privind finanţarea campaniei PSD din 2004. Presa centrală relata la sfârşitul anului trecut că magistratul s-ar fi arătat mai degrabă iritat de intenţia fostului premier de a lua cuvântul pentru a argumenta introducerea în cauză a PSD. Conform sursei citate, în momentul în care Năstase a cerut aprobarea judecătorilor pentru a-şi exprima punctul de vedere, magistratul Matei, preşedinte al Completului de 3 Judecători, l-ar fi întrebat pe politician: „Să înţeleg că vreţi să luaţi cuvântul de fiecare dată?". Mai mult, judecătorul i-a explicat fostului şef al guvernului că are avocat tocmai pentru a nu lua el însuşi cuvântul, ci pentru a fi reprezentat. După ce Năstase a insistat că doreşte să detalieze motivele pentru care este de părere că PSD trebuie introdus în cauză, judecătorul lui Banias i-ar fi replicat: „Înţelegem destul de bine, că doar am terminat aceeaşi facultate. Luaţi loc". Situaţie în care fostul premier s-a aşezat înapoi în bancă. Ulterior, instanţa a respins cererea privind introducerea PSD în cauză.

Averea magistratului

Revenind la ce spun actele oficiale despre judecătorul Matei, este de menţionat că în afară de acţiunile la SIF Muntenia şi faptul că este membru al Asociaţiei Magistraţilor din România, judecătorul nu mai are oficial alte interese. La capitolul avere, judecătorul lui Năstase, Nuţu Cămătaru şi Banias a menţionat un teren intravilan în Bucureşti de 38 de metri pătraţi dobândit în 1997 în urma unei donaţii şi două apartamente, tot în Bucureşti, dintre care unul moştenit şi altul primit tot printr-o donaţie, odată cu terenul. Magistratul are două autoturisme, un Suzuki SX4 din 2009 şi un Peugeot 407 din 2008, ambele maşini fiind cumpărate. În noiembrie 2009, judecătorul a vândut un Fiat Stilo, primind în schimb suma de 3.800 de euro. Economiile în bancă ale magistratului se ridică la 2.000 USD, 32.550 de euro şi peste 90.000 de lei. Venitul anual realizat de judecătorul care i-a analizat cererea lui Banias s-a ridicat la suma totală de 150.066 de lei, bani proveniţi din activităţile desfăşurate la CSM, la Curtea de Apel Bucureşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi drepturi salariale restante. La rândul său, soţia lui a realizat anual suma de 31.413 lei, din activitatea desfăşurată ca medic la Spitalul Universitar şi la alte unităţi spitaliceşti, dar şi din indemnizaţia pentru creşterea copilului. Dividendele de la SIF Muntenia s-au ridicat la suma de 68 de lei. În întreg acest context, rămâne de văzut dacă magistratul care i-a închis gura lui Năstase se va arăta mai îngăduitor cu Banias.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#Dobrogea145 Mircea Marius Banias, deputat PNL Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

23 Nov 2023 1148

Deputatul PNL Mircea Marius Banias, avere și interese (DOCUMENTE)

03 Sep 2023 1491

Gala Femeilor Liberale, un eveniment dedicat femeilor din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Mar 2023 1828

LIVE VIDEO+TEXT. PNL Constanța Conferință de presă. Sănătatea este adusă în centrul atenției (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Feb 2023 1629

Deputatul Mircea Banias și Laurenţiu Mironescu, cooptați în Euro River Transport SRL

14 Feb 2023 2207

Declarații de avere! Mircea Marius Banias, fost senator, în prezent deputat – averea și interesele! Din 2013 până în prezent (DOCUMENTE)

11 Aug 2022 2871

Ce activitate au avut și cât de bogați au devenit parlamentarii constănțeni după primul an de mandat (VI) (DOCUMENTE)

13 Dec 2021 3998

PNL Constanța pierde un parlamentar. Deputatul Bogdan Bola a demisionat din partid

25 Nov 2021 3726

Județul Constanța Ludovic Orban va participa mâine la o acțiune de ecologizare în Techirghiol

26 May 2021 1845

Vrea banii înapoi! Emil, fratele deputatului Banias, pregătit să “execute” un fost prefect și un ex-președinte al Consiliului Județean Constanța!

01 Apr 2021 3790

Interpelarea ministrului Sănătății. Deputații PNL de la Constanța și Tulcea, front comun pentru înființarea unui spital regional

11 Feb 2021 3366

#alegeriparlamentare2020 Mircea Banias a votat!

06 Dec 2020 1870

#alegeriparlamentare2020Candidații PNL Constanța pentru Parlamentul României au proiecte concrete și realizabile

25 Nov 2020 3088

Senatorul Vergil Chițac, depistat cu COVID-19, face parte din două comisii. Cine sunt colegii lui

18 Mar 2020 3315

Deputatul de Constanța, Mircea Banias, depistat pozitiv pentru COVID-19

16 Mar 2020 3752