Trei inculpați, reținuți pentru pornografie infantilă, şantaj şi corupere sexuală a unei minore de 12 ani

  • Procurorii DIICOT au reţinut pentru de 24 de ore trei inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă, şantaj, racolarea minorilor în scopuri sexuale şi corupere sexuală a minorilor.

"În cauză s-a reţinut faptul că, în luna decembrie 2021, persoana vătămată, în vârstă de 12 ani, a fost determinată să producă materiale cu caracter pornografic, pe care le-a transmis unuia dintre inculpaţi, materiale care au fost apoi deţinute şi distribuite de cei trei inculpaţi" se arată într-un comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) transmis, miercuri, AGERPRES.

De asemenea, minora a fost şantajată pentru a fi determinată să întreţină relaţii cu doi dintre inculpaţi cercetaţi în cauză, fiind ameninţată cu divulgarea materialelor cu caracter pornografic transmise anterior.

În cursul zilei de miercuri, inculpaţii urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

De asemenea, faţă de un al patrulea inculpat s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de racolarea minorilor în scopuri sexuale şi corupere sexuală a minorilor.

"Acţiunea a beneficiat de sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti - SCCO Ilfov, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea, precum şi al jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea", arată sursa citată.

În cadrul audierilor, persoana vătămată a beneficiat de consiliere psihologică, precum şi de toate drepturile şi măsurile de protecţie prevăzute de Codul de Procedură Penală.

Sursa Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Corupere sexuală la Tulcea! Aproape șase ani de închisoare pentru un bărbat din București. Inițial luase cu suspendare

28 Oct 2021 4096

Corupere sexuală la Constanța. Victima, o minoră, de 14 ani. Date din anchetă

02 Sep 2021 5626

Persoanele condamnate pentru omor, viol ori pedofilie nu mai pot fi eliberate condiționat

17 Jun 2020 1624

DIICOT Suspect, reținut pentru pornografie infantilă și act sexual cu un minor. Ce alte acuzații i se mai aduc

22 Jan 2020 1688

Viol, agresiune sexuală şi tentativă la coruperea sexuală a minorilor Veste şoc în lumea sportului din Constanţa

02 Aug 2018 2623

Caz șocant în Timiș. Un bărbat i-a trimis unei fetițe de 10 ani filme pornografice cu altă minoră. Ce i-a cerut fetiței în schimb

11 Jan 2018 1968

Un bărbat, arestat Partide de sex oral într-un apartament din CET cu minori fugiţi din Adăpostul de zi şi de noapte

14 Apr 2017 7112

Sex cu trei minore, cu vârste între opt şi 11 ani

10 Aug 2015 2918

Comunicat de presa 2 - DIICOT - 14.05.2015

14 May 2015 1166

Profesor arestat preventiv pentru corupere sexuală a minorilor și pornografie infantilă

14 May 2015 1875