Trei judecători din Constanţa îl aşteaptă azi pe Nicuşor Constantinescu



Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, va fi adus azi la Palatul de Justiţie din Constanţa! Andreea Ianca şi Dan Iulian Năstase, din Curtea de Apel Constanţa, şi Iulia Cezara Suciu, judecător al Tribunalului Constanţa, vor redeschide azi două dintre dosarele lui Nicuşor Constantinescu: cel al Centrului Militar Zonal Constanţa şi cel al fundaţiilor Thalia şi Fantasio.
 
În cauza privind Centrul Militar Zonal, Nicuşor Constantinescu a fost condamnat, în primă instanţă, la 3,6 ani de închisoare cu executare, de Iulia Cezara Suciu. Azi, Andreea Ianca şi Dan Iulian Năstase, din Curtea de Apel Constanţa, instanţă învestită cu soluţionarea dosarului în apel, intenţionează să-l audieze pe Nicuşor Constantinescu.
 
De menţionat că judecătorii Ianca şi Năstase au mai încercat şi zilele trecute să-l audieze pe şeful suspendat al CJC, însă această procedură nu a fost posibilă pentru că Nicuşor Constantinescu a susţinut că se simte prea rău pentru a da declaraţii.
 
În dosarul privind fundaţiile Thalia şi Fantasio, Nicuşor Daniel Constantinescu a fost deferit Justiţiei alături de Cristian Bogdan Zgabercea, fost consilier al şefului CJC şi actual producător general al TVR, de Carmen Florentina Oproiu, director al Direcţiei Coordonare Instituţii Subordonate din cadrul CJC, Marcel Brâncoveanu Părău, reprezentant al Fundaţiei Culturale Thalia, şi fundaţiile Thalia şi Fantasio.

Dosarele…

În prezent, Nicuşor Constantinescu este judecat în: Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, din octombrie 2008 (1), pentru presupusa subfinanţare a Centrului Militar Zonal Constanţa, din aprilie 2014 (2), în dosarul fundaţiilor Thalia şi Fantasio, din aprilie 2015 (3), în dosarul celor 19 persoane (fizice şi juridice) acuzate de un presupus prejudiciu de peste 30 de milioane de lei în dauna Consiliului Judeţean Constanţa şi de peste un milion de lei în dauna statului român, din noiembrie 2014 (4), şi în dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol (5). Ultimele patru dosare au fost instrumentate de procurorul Andrei Bodean, din DNA Constanţa.
 
Mai departe, şeful CJC este judecat, într-un alt dosar, al şaselea, alături de Adrian George Gâmbuţeanu, director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa, din mai 2014, cauza fiind instrumentată de Dana Ana, procuror al DNA Bucureşti.

Citeşte şi


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 628

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 697

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 957

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1350

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)

07 Feb 2024 1483

Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul privind cadastrarea județului Constanța!

27 Jan 2024 859

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1325

Constanța. Răsturnare de situație în cazul insolvenței Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

03 Dec 2023 1451

Gabriel Mustaţă, transferat la Curtea de Apel Constanța Niţeanu Voichiţa Mihaela este noul judecător al dosarului privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu. Noul termen, februarie 2024

26 Nov 2023 892

Înalta Curte a decis! Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu rămâne la Tribunalul Constanța!

23 Nov 2023 785

S-a cerut falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia! Iată decizia Tribunalului Constanța!

08 Nov 2023 1282

Curtea de Apel Constanța a suspendat intrarea în insolvență a companiei Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul - Sucursala Năvodari

01 Nov 2023 1010

Insolvență de răsunet la Constanța! Este vizată Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

19 Oct 2023 2191

DNA Constanța cere, la Înalta Curte, rejudecarea dosarului Combat Press!

17 Oct 2023 1031

Mazăre și Nicușor, citați în 2024 la Judecătoria Constanța!

24 Sep 2023 1311